Pretenții de milioane de euro și dolari Inculpații din Dosarul Retrocedărilor, dați în judecată de municipalitate. Când vor avea loc primele termene

 
  • Oricare vor fi hotărârile Tribunalului Constanța, acestea vor putea fi contestate la Curtea de Apel Constanța.
 
Judecătorii de la Tribunalul Constanța au stabilit primele termene în dosarele în care Primăria Constanța, în fruntea căreia se află primarul Vergil Chiţac, i-a dat în judecată pe protagoniștii Dosarului Retrocedărilor, cărora municipalitatea le cere în total de 11.733.999 de dolari și, respectiv, 11.011.021,40 euro. Acțiunile, șase la număr, vizează, potrivit datelor oficiale, pretenții de milioane de euro și dolari, pe care actualul primar al Constanței, Vergil Chițac, le-a ridicat față de fostul primar Radu Mazăre și de alte persoane condamnate în Dosarul Retrocedărilor din Constanța.
 
Primul dosar
 
În cauza civilă numărul 2511/118/2021, obiectul dosarului este reprezentat de „pretenții“, suma ridicându-se la 4.384.867 de dolari. Lista pârâților este deschisă de Radu Ștefan Mazăre și continuă cu Constantin Racu, Daniela Ramona Dospinescu, Ion Marica, Dan Miron, Bogdan Ghițulescu și Alin Horațiu Dima.
 
Primul termen în prezenta cauză a fost stabilit pentru data de 21 septembrie 2021.
 
În dosarul 2512/118/2021, obiectul dosarului este reprezentat de „pretenții“, suma fiind 2.857.475 de dolari, iar pârâții sunt Radu Ștefan Mazăre și continuă cu Constantin Racu, Daniela Ramona Dospinescu, Ion Marica, Dan Miron, Bogdan Ghițulescu, Alin Horațiu Dima, Cristian Talpău și Niculae Nejloveanu.
 
Primul termen în prezenta cauză a fost stabilit pentru data de 27 septembrie 2021.
 
În cauza 2513/118/2021, obiectul este reprezentat de „pretenții“, suma ridicându-se la 615.171,4 euro. Lista pârâților este deschisă Radu Ștefan Mazăre și continuă cu Constantin Racu, Daniela Ramona Dospinescu, Ion Marica, Nicușor Daniel Constantinescu, Cristian Talpău, Nora Alina Chircă, Mihai Sergiu Ceacîreanu, Ruxandra Luminița Darie și Marius și Carmen Pușcaș.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 14 octombrie 2021.

 
În dosarul înregistrat sub indicativul 2514/118/2021, suma se ridică la 10.395.850 de euro. În cauză pârâții sunt Radu Ștefan Mazăre, Constantin Racu, Daniela Ramona Dospinescu, Ion Marica, Nicușor Daniel Constantinescu, Bogdan Ghițulescu, Alin Horațiu Dima, Cristian Talpău, Georgică Giurgiucanu, Emil Dragoș Săvulescu, Aurel Jean Andrei, Cristina Budei, Viorel Pană, Mihai Camboianu, Valentin Gheorghe Ionescu și Cristian Borcea.
 

Pe data de 20 aprilie 2021, Tribunalul Constanța a anulat cererea formulată de către reclamanta UAT Municipiul Constanța prin Primar.
 
Ulterior, pe data de 11 iunie 2021, tot Tribunalul Constanța a admis cererea de reexaminare formulată de reclamantul UAT Municipiul Constanţa prin Primar. Pe cale de consecinșp, instanța a revinit asupra măsurii anulării cererii dispuse prin încheierea nr. 32/20.04.2021 pronunţată de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. 2514/118/2021 și a retrimis cauza completului iniţial învestit cu soluţionarea dosarului nr.2514/118/2021.
 
În continuare, în dosarul 2515/118/2021, având ca obiect „pretenții 4.712.592,4“, pârâții sunt Radu Ștefan Mazăre, Constantin Racu, Daniela Ramona Dospinescu, Ion Marica, Dan Miron, Bogdan Ghițulescu, Alin Horațiu Dima, Nicușor Daniel Constantinescu, Răsvan Mircea Tudorache, Paraschiva Barbu. Noul termen a fost stabilit pentru data de 21 septembrie 2021.
 
Ultimul dosar
 
În dosarul civil 2516/118/2021 se cer 4.491.657 de dolari. Pârâții sunt Radu Ștefan Mazăre, Constantin Racu, Daniela Ramona Dospinescu, Ion Marica, Nicușor Daniel Constantinescu, Bogdan Ghițulescu, Alin Horațiu Dima, Cristian Talpău, Daniel Ene și Bogdan Gabriel Sandu.
 
Noul termen a fost stabilit pentru data de 05 octombrie 2021.
 
Oricare vor fi hotărârile Tribunalului Constanța, acestea vor putea fi contestate la Curtea de Apel Constanța.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Pretenții de sute de mii de euro
Primarul Vergil Chiţac, „față-n față“ cu Radu Mazăre, la Tribunalul Constanța

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Constanța și CLC vor terenul de la Cazino Sud, vândut Mehmetoglu SRL! Judecătorii spun că pe suprafața respectivă se găsește „nisip“, deci terenul este plajă - bun inalienabil (MOTIVARE)

17 Apr 2024 1787

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3434

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3602

Urmările Dosarului Retrocedărilor Mii de metri pătrați în Mamaia, disputați de Primăria Constanța și Habitat și Ambient SA! S-a stabilit data verdictului

06 Apr 2024 638

ANAR, victorie uriașă la Tribunalul Constanța! Apele Române recâștigă un teren din Faleză Nord, intabulat de Primăria Constanța! Judecătorii radiază dreptul de proprietate al municipalității (MINUTA)

03 Apr 2024 3146

Primarul din Constanța, obligat să emită un nou certificat de urbanism pentru un teren de 8.000 de metri pătrați, din Mamaia. Fără mențiuni despre Dosarul Retrocedărilor! (MINUTA)

27 Mar 2024 710

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 741

Tribunalul Constanța, despăgubiri dublate pe Legea 10 pentru o prăvălie cu beci de pe Șoseaua Mangaliei, preluată abuziv de comuniști!

24 Mar 2024 810

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 847

Dosarul Retrocedărilor Teren din Mamaia, zona Ceainăria Japoneză, pe masa Tribunalului Constanța! Când se pronunță instanța

12 Mar 2024 588

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 605

Teren din Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel explică de ce Apele Române nu pot revendica 500 mp din cartierul Faleză Nord! (MOTIVARE)

29 Feb 2024 994

Administrația Chițac vrea să recupereze 4,38 de milioane de dolari din Dosarul Retrocedărilor! Curtea de Apel s-a retras pentru deliberări

26 Feb 2024 523

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1396

Dosarul Retrocedărilor Beneficiar de top al retrocedărilor din Constanța, proces contra municipalității! S-a fixat primul termen

23 Feb 2024 945