Primăria Constanţa a făcut apel la soluţia dată de Tribunalul Constanţa. Fostul viceprimar Gabi Stan are o factură neplătită


Primăria Constanţa a înregistrat în ianuarie, la Tribunalul Constanţa, dosarul 302/118/2019 privind acţiunea în răspundere patrimonială. Tribunalul a respins la data de 3 iunie 2019 cererea de chemare în judecată formulată de municipalitate, iar la începutul lunii iulie, primăria a formulat apel. 

Pârât în dosar este Gabriel Stan, fostul viceprimar al municipiului Constanţa, iar reclamant, Primăria Constanţa şi Municipiul Constanţa, prin Primar. Fostul primar datorează municipalităţii, adică bugetului public al Constanţei, suma de 4.000 de lei. Banii provin dintr-o factură telefonică a abonamentului utilizat de Stan în perioada în care era viceprimar, abonament pentru care s-au înregistrat depăşiri faţă de bugetul alocat.
Reprezentanţii municipalităţii au susţinut că au încercat recuperarea soldului prin notificarea fostului viceprimar, însă nu s-a reuşit acest lucru, motiv pentru care au fost nevoiţi să se îndrepte către instanţă.

Contactat telefonic în ianuarie, Gabriel Stan a precizat iniţial că nu-l interesează şi că nu doreşte să facă declaraţii, pentru că nu mai este o persoană publică. După ce a aflat despre ce este vorba, Stan a afirmat că nu ştia că datorează aceşti bani municipalităţii. „Nu am primit nicio somaţie, ce-i drept, eu m-am mutat între timp la altă adresă, acum aflu despre această situaţie. Aştept o hârtie oficială, din care să reiasă că am de achitat această sumă şi o voi plăti, nu este o problemă”, a spus Gabriel Stan. Fostul viceprimar crede că datoria s-ar fi acumulat din cauza utilizării roaming-ului în afara ţării.

Așa cum arătam în edițiile anterioare, în 2016, PSD Constanţa a făcut sesizare la Prefectură privind faptul că Gabriel Stan, încă viceprimar al Constanţei la acea dată, şi-a pierdut calitatea de membru de partid. Instituţia Prefectului a luat act de această sesizare şi a decis încetarea mandatului consiliului local Gabriel Stan. Acesta a fost exclus din partid pe 14 decembrie 2015, după adoptarea Codului de Etică şi Conduită adoptat de PSD, urmare a faptului că DNA anunţase la data de 9 decembrie 2015 trimiterea sa în judecată alături de Radu Mazăre.

Prefectul Judeţului Constanţa de la acea vreme, Constantin Ion, a emis Ordinul nr. 66/2016, prin care s-a constatat încetarea de drept a mandatului de consilier local al lui Gabriel-Marius Stan din cadrul Consiliului Local al Municipiului Constanţa. Reamintim că Florin Serghei, membru al PC la momentul alegerilor din 2012, care a candidat pe listele USL, l-a înlocuit în funcţie pe Stan.
  

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobile scoase la vânzare de Primăria Cuza Vodă, județul Constanța. Iată unde sunt situate

19 Apr 2024 403

Imobiliare Constanța Complex Savoy SA, răspuns negativ de la Primăria Constanța

19 Apr 2024 422

Raportul informării și consultării publicului Pro și contra edificării unei clinici medicale în municipiul Constanța, investiția Cardiozone Med! (DOCUMENTE)

19 Apr 2024 667

Cumpărări directe Constanța Primăria Istria investește în lucrări de amenajare a platformei Școala Nuntași (DOCUMENT)

19 Apr 2024 278

Primăria Constanța „Ovidio Running” a ajuns la a treia ediție. Iată ce restricții de circulație vor fi

19 Apr 2024 333

Atenție, constănțeni! În perioada următoare se vor verifica toate cele 63 de sirene de alarmare publică din Constanța

19 Apr 2024 466

Primăria Constanța Întâlnire de lucru la Direcția Generală de Asistență Socială. Iată despre ce s-a discutat

19 Apr 2024 401

Cumpărări Directe Primăria Cuza Vodă, județul Constanța cumpără pachete pentru sărbători. Ce produse vor conține (DOCUMENT)

18 Apr 2024 648

Cumpărări directe Constanța Primăria Pantelimon cumpără stație de autobuz (DOCUMENT)

18 Apr 2024 444

Raris SRL furnizează și anul acesta foișoarele de salvamar pentru plaja din Constanța și stațiunea Mamaia (DOCUMENT)

18 Apr 2024 352

Firma, obligată de Municipalitate să elaboreze un PUZ Karelly Wash SRL vrea să construiască două blocuri în municipiul Constanța

18 Apr 2024 543

Licitații publice Primăria Constanța achiziționează lucrări de reabilitare enegetică pentru două blocuri din zona Badea Cârţan

18 Apr 2024 339

Primăria Constanța Bucuria, în dar pentru seniorii din Căminul pentru Persoane Vârstnice (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 393

Imobiliare Constanța Cine vrea să ridice un imobil de două etaje pe strada Baba Novac?

18 Apr 2024 432

Imobiliare Constanța Mation SRL a obținut un certificat de urbanism de la municipalitate

18 Apr 2024 334