Primăria Constanța cheamă în judecată proprietarii restaurantului Vatra din stațiunea Mamaia. Vezi motivul (documente)

  • Municipiul Constanța prin primar a înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, un dosar împotriva SC Agro Sofil SRL
  • Obiectul dosarului este constatarea inexistenței dreptului de folosință al pârâtului asupra unui teren în suprafață de 1253 mp, situat în Constanța, stațiunea Mamaia, teren aferent Restaurantului Vatra
  • Municipalitatea a realizat și o estimare provizorie a contravalorii lipsei de folosință pentru cei trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată în sumă de 479.949,12 lei
 

 
Municipiul Constanța prin primar a înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța, dosarul nr. 6553/118/2021.

Pârât în dosar este SC Agro Sofil SRL.

Potrivit biroului de presă al municipalității, obiectul dosarului este „constatarea inexistenței dreptului de folosință al pârâtului asupra unui teren în suprafață de 1253 mp, situat în Constanța, stațiunea Mamaia, teren aferent Restaurantului Vatra".

Municipalitatea vrea obligarea pârâtului la plata contravalorii lipsei de folosință aferentă imobilului pentru o perioadă de 3 ani, anterior introducerii prezentei acțiuni, urmând a fi actualizată până la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauză, precum și obligarea pârâtului la plata dobânzii legale aferente sumei, menționate la capătul de cerere anterior al prezentei cereri de chemare în judecată, pentru o perioada de 3 ani, anterior introducerii prezentei acțiuni, urmând a fi actualizată până la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauză.

Municipalitatea a realizat și o estimare provizorie a contravalorii lipsei de folosință pentru cei trei ani anteriori introducerii cererii de chemare în judecată în sumă de 479.949,12 lei.

În secțiunea „documente", puteți vizualiza HCLM din 2019, privind constituirea dreptului de superficie a terenului în cauză în favoarea societății Agro Sofil SRL.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:

Construcții private construite pe terenul municipiului. Primăria Constanța cheamă în judecată două SRL-uri și pe Mamaia SA

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Justiție Constanța Florentina Țigmeanu, fostul director de la Școala „Gheorghe Țițeica” Constanța, va primi daune morale de 4.000 de euro!

26 Mar 2024 781

O firmă din Constanța dă în judecată Consiliul Local și Unitatea Administrativ Teritorială Limanu. Dosarul, pe rolul Curții de Apel

25 Mar 2024 500

Justiție Constanța Soluție definitivă în procesul dintre Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Dobrogea și două firme

25 Mar 2024 530

Tribunalul Constanța anulează mai multe dispoziții emise de Primarul comunei Corbu, la cererea prefectului

24 Mar 2024 555

Firma care deține lanțul Profi, la judecată cu Protecția Consumatorilor Constanța

24 Mar 2024 564

Proces între Prefectul Județului Constanța și Primarului orașului Ovidiu. Dosarul, pe rolul Tribunalului

23 Mar 2024 469

Procesul dintre UAT Mangalia și Serviciului Comisariatului Județului Constanța, amânat. Dosarul, pe rolul Tribunalului

23 Mar 2024 445

Vasile Iliuță, președintele CJ Călărași, declarații după perchezițiile DNA Constanța - „Am încredere în justiție. Am avut mereu!“

22 Mar 2024 513

Justiție Constanța Se cere anularea autorizațiilor de construire pentru firma Aprilia Residence SRL

21 Mar 2024 544

Justiție Constanța Dispută juridică între SC Rico SRL și autoritățile financiare. Anularea unui act administrativ, în centrul atenției

16 Mar 2024 593

Justiție Constanța Eden Travel Partner SRL firmă din Constanța, solicită anularea unui proces verbal de contravenţie ANPC

16 Mar 2024 543

Confruntare legală OMV Petrom Marketing SRL și SC Tisgal SRL împotriva Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea

13 Mar 2024 663

Justiție Constanța Primăria Năvodari pierde unul din procesele deschise Inspectoratului de Stat în Construcții

13 Mar 2024 725

Acțiunea prefectului împotriva Primăriei Năvodari. Magistrații dispun suspendarea judecății

10 Mar 2024 610

UAT Comuna Topalu, în proces cu o firmă din județul Ilfov. Dosarul, pe rolul Tribunalului Constanța

10 Mar 2024 448