Primăria Constanţa, din nou în instanţă cu Fundaţia „Fantasio“


Municipalitatea cere magistraţilor Judecătoriei Constanţa ca Fundaţia „Fantasio“, care ani la rând a „trăit” din bani publici, să constate răspunderea contractuală în cazul unui contract. Dosarul are un prim termen de judecată stabilit pe luna februarie şi a fost înregistrat luna aceasta pe rolul Judecătoriei Constanţa la Secţia I Civilă.

Potrivit Registrului Naţional ONG, Fundaţia „Fantasio“ a avut ca asociaţi/fondatori Consiliul Judeţean Constanţa şi Primăria Constanţa. Iar componenţa Consiliului Director al instituţiei a fost extrem de interesantă, acesta fiind format din următoarele persoane, care, cel puţin la data înfiinţării, aveau funcţii importante pe lângă cele două instituţii: Maria Magiru, atunci consilier judeţean şi directorul Muzeului de Artă Populară, Răsvan Cernat, Vasile Gherghilescu, fost director al Teatrului de Copii şi Tineret Constanţa, Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă, Ion Ţiţoiu, Constantin Papadopol, Doina Voivozeanu, directorul Centrului Cultural Judeţean Constanţa „Theodor T. Burada”, Eduard Bădilă, fost şef Serviciu Cultură, Protocol, Organizare Evenimente în cadrul Consiliului Judeţean, Petrică Munteanu, fost consilier judeţean şi fost director al Direcţiei Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Constanţa.
 
Fundaţia „Fantasio“ este acum parte a mai multor procese care au început în 2014, când, pe rolul Tribunalului Constanţa, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost înregistrat dosarul având ca obiect „pretenţii“.
Şi Judeţul Constanţa, şi Consiliul Judeţean Constanţa au acţionat în judecată Fundaţia „Fantasio“. Motivul chemării în judecată este recuperarea prejudiciilor, potrivit hotărârilor iniţiate în 2012 de fostul preşedinte al CJC, Nicuşor Constantinescu, care a împărţit suma totală de 7.424.150 de lei mai multor asociaţii şi fundaţii din judeţ pentru derularea de activităţi. De departe, cea mai răsfăţată a fost Fundaţia „Fantasio“, care a primit sume importante din bugetul judeţean. 
 
Citeşte şi:
 
Primăria Constanţa plăteşte acum pentru bani aruncaţi în 2013 şi 2014 pe tipărituri de promovare a evenimentului Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului. La judecată cu Fundaţia „Fantasio“ (galerie foto)

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări Directe Primăria Cuza Vodă, județul Constanța cumpără pachete pentru sărbători. Ce produse vor conține (DOCUMENT)

18 Apr 2024 378

Cumpărări directe Constanța Primăria Pantelimon cumpără stație de autobuz (DOCUMENT)

18 Apr 2024 306

Raris SRL furnizează și anul acesta foișoarele de salvamar pentru plaja din Constanța și stațiunea Mamaia (DOCUMENT)

18 Apr 2024 290

Firma, obligată de Municipalitate să elaboreze un PUZ Karelly Wash SRL vrea să construiască două blocuri în municipiul Constanța

18 Apr 2024 379

Licitații publice Primăria Constanța achiziționează lucrări de reabilitare enegetică pentru două blocuri din zona Badea Cârţan

18 Apr 2024 315

Primăria Constanța Bucuria, în dar pentru seniorii din Căminul pentru Persoane Vârstnice (GALERIE FOTO)

18 Apr 2024 318

Imobiliare Constanța Cine vrea să ridice un imobil de două etaje pe strada Baba Novac?

18 Apr 2024 391

Imobiliare Constanța Mation SRL a obținut un certificat de urbanism de la municipalitate

18 Apr 2024 308

Afaceri Constanța Două terenuri din comuna Lipnița sunt scoase la vânzare. Când are loc licitația

18 Apr 2024 315

ZIUA LIVE Comuna Ghindărești, în viziunea candidatului USR la primărie - Mihai Vîlcu

18 Apr 2024 407

Licitații Constanța Primăria Techirghiol va reabilita Biblioteca Orășenească și Grădinița cu Program Prelungit (DOCUMENT)

17 Apr 2024 279

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 746

Declarații de avere Constanța Sorin - Daniel Nicolae, secretar general la Primăria Cumpăna, averea și interesele (DOCUMENTE)

17 Apr 2024 462

ZIUA LIVE Stelian Ion (ADU) - „Eu văd dezvoltarea Constanței pe orizontală, trebuie să încurajăm aceste investiții"! (VIDEO)

17 Apr 2024 491

Știri Constanța Iată unde pot depune constănțenii deșeurile voluminoase, săptămâna aceasta

17 Apr 2024 494