Primăria Constanța, învinsă în instanță printr-un fals!

  • Municipalitatea a pierdut procesul în care un bărbat a cărui avere fusese confiscată de regimul comunist și-a revendicat averea.
  • Procurorii constănțeni au susținut însă că acțiunea împotriva municipalității fusese întocmită și semnată în fals.
  • Recent, Judecătoria a condamnat-o pe pretinsa avocată.


Situație atipică la Tribunalul Constanța. Un bărbat a cărui avere a fost confiscată și ulterior vândută de regimul comunist, pe motiv că protesta împotriva nerespectării drepturilor omului, a dat în judecată Primăria Constanța, revendicând imobilul ce îi fusese luat și apoi câștigând definitiv dreptul la despăgubiri. Până aici, nimic deosebit față de sutele de dosare de acest gen. Particularitatea cazului, însă, constă în faptul că cererea de chemare în judecată formulată în numele bărbatului în acest proces a fost întocmită și semnată de un fals avocat, recent condamnat de Judecătorie pe motiv că ar fi folosit fără drept denumirile specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat. Procurorii spun că nu omul ar fi semnat cererea de chemare în judecată, ci pretinsa avocată.


Avocata, condamnată de Judecătorie

Zilele trecute, Judecătoria Constanța a decis condamnarea unei femei pentru comiterea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, pe motiv că ar fi folosit fără drept denumirile specifice formelor de exercitare a profesiei de avocat. Cu alte cuvinte, spuneau procurorii prin rechizitoriu, aceasta s-ar fi dat drept avocat. Foarte interesant, însă, femeia respectivă a câștigat un proces cu Primăria Constanța, acțiune deschisă în numele unui bătrân din oraș, căruia îi fusese luată casa și apoi vândută, în timpul vechiului regim. Culmea, în procesul civil, bătrânul a câștigat dreptul la despăgubiri pentru imbolilul de care fusese deposedat.


Totuși, în rechizitoriul prin care falsa avocată fusese acuzată de procurorii constănțeni și în baza căruia a fost condamnată de către Judecătoria Constanța, se arată că aceasta „a falsificat cererea de anulare a dispoziției primarului municipiului Constanța nr. 876/18.02.2016, înregistrată la Tribunalul Constanța Secția Civilă, la data de 22.09.2016 și documentul «Precizări la acțiune», depus și înregistrat la aceeași instanță la data de 14.02.2017, spre a produce efecte juridice în cadrul dosarului civil cu nr. XXXXXXXXXXXXX, prin contrafacerea semnăturii persoanei vătămate P. C., și a afișat pe poarta gardului imobilului său din municipiul Constanța, (...), o plăcuța conținând textul «Uniunea Națională A Barourilor Din România», «Cabinet Individual Avocat» (...)“.
 

Ce se solicita în dosarul civil

Concret, dosarul la care fac referire procurorii în rechizitoriu este dosarul cu numărul 6369/118/2016, cauză înregistrată pe rolul Secției civile a Tribunalului Constanța la data de 22.09.2016 și care are ca obiect „legea 10/2001 Dispoziția 876/18-02-2016“. Părți în cauză sunt chiar bărbatul în numele căruia spun procurorii că ar fi fost întocmită acțiunea în fals de către avocata respectivă, în calitate de reclamant, și Primarul Municipiului Constanța, în calitate de pârât.
Spus pe scurt, anchetatorii au acuzat-o pe femeie că aceasta ar fi întocmit și semnat acțiunea în numele reclamantului, împotriva primăriei, deși aceasta nu avea calitatea de avocat, potrivit legislației în vigoare.

Așa cum am menționat anterior, interesant este faptul că femeia a și câștigat procesul intentat în numele clientului său municipalității, iar reclamantul a fost îndreptățit de către instanță să primească despăgubiri pentru imobilul pierdut

Cu alte cuvinte, procurorii spun că acțiunea întocmită și semnată de pretinsa avocată ar fi fost un fals. Atâta doar că acțiunea a fost admisă de Tribunal, care a decis despăgubirea reclamantului.

Concret, în acțiunea respectivă, înregistrată la instanță sub numărul 6369/118/2016, pretinsa avocată solicita următoarele, în numele clientului său: „anularea Dispoziției nr. 876/18.02.2016 emisă de Primarul Municipiului Constanța, prin care s-au soluționat notificările transmise prin B.E.J. M.A. sub nr. 667/06.08.2001 și nr. 435/14.02.2002“.


Prin același act, potrivit www.rolii.ro, „reclamantul a mai solicitat obligarea pârâtului la întocmirea și înaintarea propunerii de acordare a măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în Municipiul. Constanța (...), preluat abuziv prin executare silită organizată de autoritățile fiscale și valorificat prin licitație conform procesului-ver bal încheiat la data de 22.11.1985“.
 

Proteste față de nerespectarea drepturilor omului

„În fapt, reclamantul susține că în anii 2001 și 2002 s-a adresat Primăriei Municipiului Constanța cu două notificări formulate prin B.E.J. M. A., cu nr. 667 și, respectiv, nr. 435, prin care a solicitat acordarea de măsuri reparatorii pentru preluarea abuzivă de către stat a imobilului proprietatea sa situat în Municipiul Constanța, (...), compus din teren în suprafață de 263,85 m 2 și construcție casă de locuit formată din demisol, parter cu patru camere, baie și hol în suprafață de 80 m 2 , precum și etaj - atelier pictură în suprafață de 80 m 2“, se mai arată în cererea întocmită, potrivit procurorilor, în fals.



„Reclamantul arată că imobilul a fost preluat în anul 1978, întrucât protesta față de nerespectarea drepturilor omului. Faptul că a fost cercetat de organele de securitate pentru motive politice reprezintă o dovadă indubitabilă că se încadrează în prevederile Legii nr. 10/2001 pentru acordarea de măsuri reparatorii în urma pierderii suferite. Reclamantul mai arată că adresa emisă de pârât prin i se solicita completarea dosarului conform Legilor nr. 10/2001 și nr. 165/2013 s-a întors cu mențiunea «destinatar mutat», fără a se putea reține vreo culpă în sarcina sa, având în vedere perioada lungă scursă de la data depunerii notificărilor“, potrivit sursei citate.
 

Apeluri respinse

Una peste alta, la data de 13 noiembrie 2017, acțiunea întocmită de pretinsa avocată în numele clientului său și semnată de aceasta a fost admis în parte, iar Primarul Municipiului Constanța a fost obligat să emită o nouă dispoziție, prin care reclamantul din dosar era considerat îndreptățit la măsuri compensatorii sub formă de puncte. De asemenea, urma să fie sesizată Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor pentru a se stabili despăgubirile ce urmau să fie acordate.


Împotriva acestei decizii au declarat apel atât Primarul Municipiului Constanța, cât și reclamantul, care era nemulțumit de faptul că nu îi fusese restituit imobilul în natură. Ulterior, Curtea de Apel Constanța a respins cele două apeluri.


De curând, Judecătoria Constanța a decis condamnarea pretinsei avocate la 11 luni de închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei. Femeia a atacat decizia Judecătoriei la Curtea de Apel, urmând ca dosarul să fie analizat în toamnă.


Citește și:

„Avocată“ condamnată la Constanța!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În ConstanțaCercetat pentru de lovire și alte violențe. Bărbatul nu era la primul conflict cu legea

19 Apr 2024 265

Termen nou în dosarul lui Vlad Pascu Tatăl lui Sebi, plin de durere- „Nu mai am nici o speranță” (VIDEO)

18 Apr 2024 526

UPDATE Demonstrație în memoria victimelor accidentului de la 2 Mai, la Judecătoria Constanța (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 874

Justiție Constanța Proces între primarul municipiului și Profi Rom Food SRL. Dosarul, pe rolul Judecătoriei

15 Apr 2024 476

Amânare de pronunțare în dosarul unui fost angajat al ISU Dobrogea, acuzat de agresiune sexuală şi racolarea minorilor în scopuri sexuale!

15 Apr 2024 321

„Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece” Asociația care în 2020 îl făcea primar pe Vergil Chițac a cerut dizolvarea la Judecătorie!

14 Apr 2024 921

Primarul municipiului Constanța, în instanță cu o cramă. Dosarul, pe rolul Judecătoriei

12 Apr 2024 552

Dosarul se află la Tribunalul Constanța Termica Distribuție Năvodari SRL vrea să scape de o amendă redusă la jumătate, primită de la Garda de Mediu

12 Apr 2024 560

Judecătorii din Constanța îi permit lui Dan Diaconescu să plece în Bulgaria, la Nisipurile de Aur! (MINUTĂ)

09 Apr 2024 619

Știri justiție Constanța Curtea de Apel Constanța solicită CSM delegarea unui magistrat de la Judecătoria Galați la Judecătoria Medgidia

09 Apr 2024 449

Marius Cătălin Croitoru, preșdintele Judecătoriei Medgidia, propus vice în continuare al Tribunalului Constanța

08 Apr 2024 456

Apelul formulat de Primăria Mangalia în procesul cu Garda Natională de Mediu - Serviciul Comisariatul Județului Constanța, respins de judecători

06 Apr 2024 541

Justiție Constanța Vești bune pentru credincioși! Decizie de ultimă oră privind soarta Bisericii Izvorul Tămăduirii de la Macul Roșu

05 Apr 2024 876

Știri Constanța Un bărbat de 39 de ani, urmărit pentru furt calificat, încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă

03 Apr 2024 462

Bărbat cercetat după ce a condus cu permisul suspendat și a fugit la apariția polițiștilor

03 Apr 2024 381