Justitie

Primăria Constanţa plăteşte acum pentru bani aruncaţi în 2013 şi 2014 pe tipărituri de promovare a evenimentului Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului. La judecată cu Fundaţia „Fantasio“ (galerie foto)

Primăria Municipiului Constanţa a formulat o acţiune în instanţă împotriva Fundaţiei „Fantasio“ pentru recuperarea unei sume pe care fundaţia a cheltuit-o pentru tipărituri de promovare a evenimentului Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Dobrogean 2013.
 
Acţiunea a fost concretizată prin dosarul 5371/118/2018, înregistrat la Tribunalul Constanţa, pe rolul Secţiei de contencios administrativ şi fiscal. Obiectul dosarului în care Primăria Constanţa este reclamant, iar Fundaţia Fantasio pârât este „pretenţii”.
 
Precizăm că, în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi la sediul municipalităţii în 2016, inspectorii au stabilit că suma cheltuită de Fundaţia „Fantasio“ reprezintă prejudiciu în dauna bugetului municipiului Constanţa, prejudiciu care trebuie recuperat.

Cum a câştigat Fundaţia „Fantasio“ bani nerambursabili de la Primăria Constanţa 

Pe 23.09.2013, Primăria Constanţa anunţa pe site-ul instituţiei că oferta câştigătoare pentru evenimentul „Sărbătoarea Recoltei şi Vinului Dobrogean 2013” este cea a Fundaţiei „Fantasio“. Comisia de selecţie a ofertelor, numită prin Dispoziţia primarului municipiului Constanţa nr. 1982 din data de 3.09.2013, a fost compusă din Petrică Munteanu - preşedintele comisiei; Eduard Bădilă - membru, Mirela Pană Oproiu - membru, Iuliana Voicu - membru şi Călin Hanţiu - membru.

Potrivit raportului procedurii de atribuire, comisia a decis că oferta câştigătoare aparţine Fundaţiei „Fantasio“, care a depus documentaţia completă şi a avut „preţul cel mai scăzut“. Aceasta a avut o propunere financiară de 200.000 de lei cu TVA, cu care urma să organizeze 10 spectacole.

Ofertă de finanţare au depus şi cei de la Asociaţia Culturală Mamaia Copiilor, prin care solicitau fonduri în valoare de 450.000 de lei inclusiv TVA.
 
Precizăm că valoarea totală necesară susţinerii spectacolelor şi evenimentelor ce urmau să fie organizate cu ocazia evenimentului Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Dobrogean în 2013 a fost de 477.000 cu TVA inclus, din care Fundaţia „Fantasio“ a primit 200.000 lei cu TVA pentru organizarea evenimentului, diferenţa fiind contribuţia proprie a fundaţiei, de fapt, a Consiliului Judeţean Constanţa.  

Fundaţia, condusă de mai mulţi directori din Constanţa 

Potrivit Registrului Naţional ONG, Fundaţia „Fantasio“ avea, la data câştigării contractului, ca asociaţi/fondatori Primăria Constanţa şi Consiliul Judeţean Constanţa. Amintim că Fundaţia „Fantasio“, condusă de Virgil Iosif, fostul director al Teatrului de Stat Constanţa, fost director al Direcţiei coordonare instituţii subordonate din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa, a fost înfiinţată de CJC pe 25 martie 2005.
 
Potrivit articolului 8 din HCJ 48 privind înfiinţarea fundaţiei, această entitate avea drept obiectiv „dezvoltarea unei vieţi culturale - diversificate şi competitive - ca element definitoriu pentru afirmarea identităţii şi a coeziunii sociale în spaţiul cultural dobrogean“. Consiliul Director era format din: Maria Magiru, fost consilier judeţean PSD şi directorul Muzeului de Artă Populară, Răsvan Cernat, Vasile Gherghilescu, directorul Teatrului de Copii şi Tineret Constanţa, Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă, Ion Ţiţoiu, Constantin Papadopol, Doina Voivozeanu, directorul Centrului Cultural Judeţean Constanţa „Theodor T. Burada”, Eduard Bădilă, fost şef Serviciu Cultură, Protocol, Organizare Evenimente în cadrul Consiliului Judeţean, Petrică Munteanu, fost consilier judeţean şi fost director Direcţiei Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Constanţa.

Fundaţia „Fantasio“ este acum parte a mai multor procese care au început în 2014, când, pe rolul Tribunalului Constanţa, la Secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost înregistrat dosarul având ca obiect „pretenţii“.
Şi Judeţul Constanţa, şi Consiliul Judeţean Constanţa au acţionat în judecată Fundaţia „Fantasio“. Motivul chemării în judecată este recuperarea prejudiciilor, potrivit hotărârilor iniţiate în 2012 de fostul preşedinte al CJC, Nicuşor Constantinescu, care a împărţit bani în valoare totală de 7.424.150 de lei mai multor asociaţii şi fundaţii din judeţ pentru derularea de activităţi. De departe, cea mai răsfăţată a fost Fundaţia „Fantasio“, care a primit sume importante de bani din „buzunarul“ judeţean. 

Facem menţiunea că şi în 2014 Fundaţia „Fantasio“ a marcat din nou şi Primăria municipiului Constanţa organiza, pe 25 iulie 2014, la ora 12.00, procedura de selecţie a ofertelor de activităţi şi spectacole privind finanţarea nerambursabilă din fonduri publice a evenimentului „Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Dobrogean 2014“. În anunţ se specifica faptul că atribuirea contractului de acordare a fondurilor financiare nerambursabile necesare organizării evenimentului se va face pe baza „punctajului cel mai mare“, realizat ca urmare a aplicării unui set de criterii: a) „preţul cel mai scăzut“ - va conta valoarea cea mai scăzută a fondurilor financiare nerambursabile solicitate pentru realizarea proiectului - 50 de puncte pentru valoarea cea mai mică solicitată, 30 de puncte pentru cea de pe locul doi, 10 puncte pentru cea de pe locul trei; b) raportul (procentajul) realizat între valoarea contribuţiei proprii pentru realizarea proiectului şi valoarea (suma) solicitată - 25 de puncte pentru un raport de peste 20%, 15 puncte pentru un raport cuprins între 15% şi 19% şi 5 puncte pentru un raport cuprins între 10% şi 14%; experienţă în organizarea unor evenimente asemănătoare - pentru o experienţă minimă de trei ani - 25 de puncte, pentru o experienţă cuprinsă între un an şi doi ani - 15 puncte, pentru o experienţă de până în an - 5 puncte.
 
Atribuirea nu a mai avut loc, deoarece a existat un singur ofertant. Prin urmare, licitaţia pentru organizarea „Sărbătorii Recoltei şi a Vinului“ este reluată în luna septembrie. În august 2014, Primăria Municipiului Constanţa anunţă reluarea procedurii selecţiei de oferte necesare organizării „proiectului cultural nonprofit de interes general Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Dobrogean 2014“, pentru data de 10 septembrie, la ora 12.00. Criteriul de atribuire a contractului de finanţare din fonduri nerambursabile rămâne neschimbat: „punctajul cel mai mare“, realizat ca urmare a aplicării mai multor criterii.
 
Despre Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Dobrogean se poate spune orice, mai puţin faptul că este un „proiect cultural nonprofit de interes general“. An de an, evenimentul reuneşte o serie de comercianţi care îşi vând fructele, legumele, produsele din carne şi alt gen de preparate, dar şi o pleiadă de politicieni, în special social-democraţi constănţeni. Nu este lipsit de importanţă faptul că această aşa-numită sărbătoare era organizată la Pavilionul Expoziţional, aflat la acea vreme în administrarea Fundaţiei „Fantasio“.

În urma procedurii de selecţie a ofertelor privind atribuirea contractului de finanţare cu fonduri nerambursabile necesare organizării evenimentului „Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Dobrogean 2014“, din data de 10.09.2014, oferta câştigătoare aparţinea Fundaţiei „Fantasio“ Constanţa. Comisia de selecţie a ofertelor, numită prin dispoziţia primarului, a fost compusă din: Petrică Munteanu - preşedinte, Virgil Iosif - membru, Liviu Manolache - membru, Diana Dardac - membru, Calin Hanţiu - membru.
 
Menţionăm că anunţul privind selecţia de oferte a fost publicat în ziarele Telegraf şi Replica, dar şi pe site-ul Primăriei. Deşi au solicitat documentaţie pentru participarea la procedura de selecţie şi atribuire a fondurilor nerambursabile, SC Soti Cable Neptun SRL şi SC Decorativa nu au mai venit să ridice documentele solicitate. Astfel, singura ofertă depusă a aparţinut Fundaţiei „Fantasio“, care solicita 195.000 de lei inclusiv TVA pentru organizarea a 10 spectacole.
 
Urmare a analizei documentaţiei, comisia constată că oferta se califică pentru finanţare, având documentaţia completă. Fundaţia Fantasio primeşte 100 de puncte. Precizăm că valoarea totală a spectacolelor şi evenimentelor ce urmau să fie organizate cu ocazia evenimentului „Sărbătoarea Recoltei şi Vinului Dobrogean 2014” era de 695.000 cu TVA inclus. Primăria a plătit 195.000 lei, diferenţa fiind suportată de ofertantul câştigător. Ca şi în anul 2013, din păcate, din raportul de activitate pentru realizarea evenimentului şi din raportul financiar, nu reiese cu ce parteneri a organizat Fantasio cele 10 spectacole. În schimb, din raportul financiar, reiese că, în final, evenimentul a costat doar 370.000 lei cu TVA inclus, din care municipalitatea a contribuit cu 156.000 lei, iar fundaţia a avut o contribuţie proprie de 214.000 lei. Contribuţia provenea de fapt de la Consiliul Judeţean, celălalt „părinte” fondator al fundaţiei.  
 
Citeşte şi:
 
Despre „Sărbătoarea Recoltei şi a Vinului Românesc” Coincidenţă stranie sau cum a câştigat Fundaţia Fantasio bani nerambursabili de la Primăria Constanţa (documente)

 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un nou contract de la Primăria Constanţa pentru Dacor Plast SRL

21 Sep 2018 266

Consilierii personali ai primarului Făgădău, membri în Consiliul de Administraţie al Ecosal SRL

21 Sep 2018 1685

Primaria Comunei Agigea judeţul Constanța angajează inspector. Ce condiții trebuie îndeplinite și când este programat concursul

20 Sep 2018 371

Asocierea Mobitom - Loftrek reamenajează mai multe locuri de joacă din Constanța (documente)

20 Sep 2018 2471

Solicitarea societăţii Ambasador Mamaia SRL, respinsă de Primăria Constanţa. Legături cu un fost viceprimar al Constanţei

19 Sep 2018 701

USR dă în judecată Primăria Constanţa pentru invalidarea „fără nicio explicaţie“ a peste 6.000 de semnături în cadrul campaniei „Fără Penali”

19 Sep 2018 870

Peste 6.000 de semnături strânse în cadrul campaniei „Fără penali în funcții publice” invalidate de Primăria Constanța. Ce spun reprezentanții celor două părți

18 Sep 2018 987

Atenție șoferi. Traficul va fi restricţionat total mâine pe strada Pandurului din Constanța. De ce a fost luată această decizie (galerie foto)

18 Sep 2018 231

Incubator de afaceri pe strada Celulozei din municipiul Constanța. PUZ elaborat de investitor pentru reglementarea terenului (document)

18 Sep 2018 451

Municipalitatea Constanţa aşteaptă ofertele pentru atribuirea contractului „Festivalul Iernii 2018“. Ce condiţii trebuie să îndeplinească ONG-urile?

18 Sep 2018 137

Primăria cumpără servicii de promovare a campaniei „Curăţăm Constanţa Noastră”

18 Sep 2018 305

Cabinetele medicale şcolare de stomatologie din Constanţa vor fi modernizate

18 Sep 2018 162

Patru opere de artă de ceramică monumentală vor fi donate municipiului Constanţa. Lucrările vor fi amplasate în apropierea mării! (document)

18 Sep 2018 369

A demarat igienizarea stadionului „Farul“ din Constanţa. Cine efectuează lucrările (galerie foto)

17 Sep 2018 3233

Constanţa Încep lucrări de asfaltare pe strada Pandurului (galerie foto)

17 Sep 2018 1034

Cum va arăta imobilul de opt etaje ridicat de Waldy Com Sales & Logistics pe malul lacului Siutghiol (document)

17 Sep 2018 1129

Cine a câștigat contractul pentru lucrări de reparații la mobilierul urban din municipiul Constanța? (document)

17 Sep 2018 733

PUZ-ul iniţiat de Five-Holding pentru teritoriul delimitat de Marvimex şi strada Eliberării, la mâna Comisiei tehnice de urbanism (document)

17 Sep 2018 1125

Activitatea de capturare a câinilor fără stăpân din Constanţa este suspendată. Primăria a reziliat contractul cu firma de ecarisaj (document)

17 Sep 2018 3162

Clădire ridicată de Zaphyr Tour & Travel SRL în Mamaia, supraetajată. Ce a decis municipalitatea

15 Sep 2018 609

Un restaurant din Mamaia „crește“ pe verticală. Investitorul, AS 77 Mamaia SRL, îi adaugă trei etaje

15 Sep 2018 1348

Constanţa. Restricțiile în trafic la Poarta 1 au fost prelungite. Măsura este luată ca urmare a lucrărilor de reconfigurare și modernizare a zonei (video)

14 Sep 2018 536

Clădirea pe care Fundaţia de Servicii Islamice din România o ridică în municipiul Constanţa, supraetajată

14 Sep 2018 379

Constanţa Mâine, trafic restricționat pe Termele Romane!

13 Sep 2018 697

Dezbatere publică pentru un imobil ridicat de doi constănţeni pe strada Smârdan

13 Sep 2018 355

Primăria Constanța reia acțiunile de deratizare. Se vor amplasa circa 3.000 de momeli toxice

11 Sep 2018 254

Primăria Constanţa angajează. Află posturile vacante

11 Sep 2018 3888

Imobil situat pe strada Eroilor, reabilitat de Super Games SRL

11 Sep 2018 356

Primăria Constanța pregătește achiziția urnelor și a cabinelor de vot

11 Sep 2018 364

Consiliul Local va aproba majorarea contravenţiilor în domeniul salubrizării pe raza municipiului Constanţa. Poliţia Locală va aplica sancţiunile (documente)

11 Sep 2018 618

Şi anul acesta, ornamentele de Crăciun vor fi închiriate. Cât alocă Primăria Constanţa în acest scop

10 Sep 2018 923

Post vacant la Primăria Adamclisi. Cine poate participa la concurs

09 Sep 2018 586

Uniformele poliţiştilor locali vor fi furnizate, ca şi în 2016, de Tactica Outdoor SRL

08 Sep 2018 363

Finanţat de Comisia Europeană, proiectul PORTIS promovează mobilitatea urbană durabilă la nivelul municipiului Constanţa (galerie foto)

08 Sep 2018 919

Comunicat de presă Acţiune de dezinsecţie, demarată de Primăria Ovidiu pentru reducerea riscului de îmbolnăvire cu virusul West Nile

08 Sep 2018 386

Noi reguli pentru asociaţiile de proprietari. Regulamentul privind activităţile de administraţie social-comunitară, în dezbatere publică (document)

08 Sep 2018 2173

Imagini de la eveniment Proiectul Civitas PORTIS, implementat de Primăria Constanţa. În ce constă acesta (galerie foto)

07 Sep 2018 395

O firmă cu doar doi angajaţi a câştigat un contract cu Primăria Constanţa. Are de reamenajat spaţiile verzi (documente)

07 Sep 2018 3020

Constanţa, gazda întâlnirii în cadrul proiectului PORTIS

06 Sep 2018 318

Primăria Constanţa continuă asfaltarea în cartierul Baba Novac (galerie foto)

06 Sep 2018 1066

Obligată de Curtea de Conturi, Primăria Constanța a dat în judecată Prefectura, Consiliul Județean, RAEDPP și o firmă abonată la bani publici

06 Sep 2018 1016

Fratele lui Jean Paul Tucan vrea să supraetajeze imobilul de opt etaje ridicat în staţiunea Mamaia

06 Sep 2018 416

Undă verde de la Primăria Constanţa pentru fostul impresar al Alexandrei Stan şi fiul lui Nicolae Nemirschi. Este vizată o afacere în Mamaia

06 Sep 2018 3452

Spitalul deţinut de Mohamed Zaher, Heka Hospital, în atenţia municipalităţii. Ce act a fost solicitat şi de ce

06 Sep 2018 3408

Descarcări electrice şi condiţii de grindină în Constanţa. Primăria, pregătită să intevină (galerie foto)

05 Sep 2018 1158

Continuă reabilitarea și modernizarea străzilor și trotuarelor din Constanţa. Ce străzi sunt în lucru (galerie foto)

05 Sep 2018 895

Hotelul Alcor din staţiunea Mamaia va fi modificat

05 Sep 2018 590

Un nou exercițiu de alarmare la Constanța. Cetățenii, rugați să nu intre în panică. Semnificația semnalelor acustice

04 Sep 2018 1243

În atenţia şoferilor! Continuă asfaltarea pe bulevardul Tomis din Constanţa (galerie foto)

04 Sep 2018 694

Școlile şi grădiniţele din Constanţa, igienizate înainte de noul an şcolar (galerie foto)

04 Sep 2018 700