Primăria și Camera de Conturi, nemulțumite de decizia magistraților de la Judecătorie. Dublu-recurs declarat la Curtea de Apel Constanța

  • Primăria Constanța și Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi Constanța au declarat recurs în dosarul nr. 2573/118/2021
  • Obiectul dosarul este - anulare act administrativ
  • În luna aprilie, Primăria Constanța a cerut în instanță anularea deciziei de impunere formulată de Camera de Conturi, care a derulat în perioada 02.03.2020 – 13.05.2020 o acțiune de audit la nivelul UAT Constanța
  • Inspectorii Camerei au găsit mai multe deficiențe ce privesc situațiile financiare, efectuarea unor plăți nelegale la Registrul spațiilor verzi, abateri cu privire la gestionarea Lacului Siutghiol și altele
 

 
Atât primăria Constanța, dar și Curtea de Conturi a României prin Camera de Conturi Constanța au declarat recurs în dosarul nr. 2573/118/2021, înregistrat pe rolul secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Curții de Apel Constanța.

Obiectul dosarul este - anulare act administrativ, împotriva sentinței civile nr. 1209/17.06.2021 prin care s-a dispus anularea în parte a actui administrativ, respectiv decizia nr.15/16.06.2020, prin încheierea nr. 6/04.03.2021 emisă de Curtea de Conturi.

Magistrații nu au stabilit un termen în dosar.

Vă reamintim, în luna aprilie, Primăria Constanța a cerut în instanță anularea deciziei de impunere formulată de Camera de Conturi, care a derulat în perioada 02.03.2020 – 13.05.2020 o acțiune de audit la nivelul primăriei Constanța.

Inspectorii Camerei au găsit mai multe deficiențe ce privesc situațiile financiare ale conturilor de execuție UAT municipiul Constanța prin primar a înregistrat dosarul nr. 2573/118/2021 prin care solicită anulare act administrativ decizia nr. 15/16.06.2020 emisă de Camera de Conturi Constanța.

Inspectorii Camerei au găsit mai multe deficiențe ce privesc situațiile financiare de la Liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” din subordinea UATM Constanța, dar și deficiențe în stabilirea, urmărirea și încasarea veniturilor fiscale din impozite și taxe pe clădiri și pe terenuri.

În ce privește elaborarea registrului local al spațiilor verzi din intravilanul municipiului Constanța, s-a constatat că s-au efectuat plăți nelegale în sumă de 107.576 lei pentru un portal web extern de informare a cetățenilor ce nu a putut fi identificat la data auditului.


Au mai fost constatate abateri cu privire la gestionarea Lacului Siutghiol, ca bun aparținând domeniului public al Statului, administrat de Administrația Națională Apele Române cu privire la gestionarea și protejarea integrității unor bunuri aparținând domeniului public al UATM Constanța, s-a constatat inacțiunea Primăriei Constanța, în calitate de proprietar, în sensul neefectuării niciunui demers juridic pentru recuperarea daunelor produse imobilului „Casa Ion Bănescu” de către proprietarul imobilului vecin.

Potrivit sintezei raportului de audit, inspectorii Camerei de Conturi au dispus /recomandat următoarele: “Pentru abaterile identificate s-au formulat recomandări cu privire la respectarea prevederilor legale privind încasarea veniturilor, efectuarea cheltuielilor și organizarea evidenței contabile.

Pentru abaterile care nu au fost remediate în timpul verificării, directorul Camerei de Conturi Constanţa a emis decizie prin care s-a dispus luarea măsurilor legale de către conducătorul entităţii pentru remedierea deficienţelor constatate, urmărirea şi încasarea veniturilor, stabilirea mărimii şi întinderii prejudiciilor şi recuperarea lor”.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
 
Citește și:


Primăria Constanța cere în instanță anularea deciziei de impunere formulată de Camera de Conturi

Primăria Constanța a contestat măsura dictată de Curtea de Conturi cu privire la nerecuperarea pagubelor produse casei Ion Bănescu de Eden SRL

Registrul spațiilor verzi, casa Bănescu și lacul Tăbăcărie. Nereguli constatate de Curtea de Conturi cu prilejul acțiunii de audit efectuată la Primăria municipiului Constanța
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Apel respins în procesul dintre Bestfoam SRL și Comisariatul Județean Constanța

18 Apr 2024 368

Curtea de Apel Constanța, protocol cu Inspectoratul Școlar Județean pentru educația juridică în școli! Elevii vor putea vizita instanțele de judecată

17 Apr 2024 512

Justiție Constanța Mega Instal Gaz Service SRL în conflict cu autoritățile locale din comuna Limanu. A fost stabilit un nou termen în dosar

16 Apr 2024 522

Justiție Constanța Termen stabilit în dosarul litigiului achizițiilor publice dintre Nav Maritim Consulting SRL și CNACN

16 Apr 2024 462

Greenpeace România cheamă în judecată ABADL și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină "Grigore Antipa"

15 Apr 2024 574

Soarta imobilului de la Brotăcei Maratonul proceselor Georgetei Tapangea vs. Primăria Constanța continuă. Ce au decis magistrații la ultimul termen?

14 Apr 2024 1007

Magistrații au suspendat procesul intentat de Secretariatului de Stat pentru Recunoașterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist unui revoluționar din Constanța

12 Apr 2024 410

Condamnare pentru Monica Macovei, fost ministru al Justiției! 6 luni de închisoare cu suspendare la Judecătoria Mangalia

12 Apr 2024 726

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, achitat definitiv pentru ucidere din culpă

11 Apr 2024 759

Amânare în dosarul în care Prefectura Constanța a chemat în judecată firma Sofi Leader Invest SRL

10 Apr 2024 494

La toamnă se va lua o decizie în procesul dintre Prefectura Constanța și Stely Metal SRL

10 Apr 2024 392

Decizie în procesul dintre firma care administrează Cimitirul Municipal și Primăria Constanța

10 Apr 2024 529

Monica Macovei, fost ministru al Justiției, accident aproape de Mangalia! Mâine, termen în dosarul civil

08 Apr 2024 525

Primarul din Corbu și-a dat în judecată contracandidatul de la Alianța Dreapta Unită!

31 Mar 2024 526

Wave House SRL câștigă, pe fond, procesul deschis de Prefectura Constanța. Este vizată o autorizație de construire

31 Mar 2024 459