Primarul Chițac, nemulțumit că s-au respins pretențiile de peste patru milioane de dolari, în Dosarul Retrocedărilor

  • Instanța hotărâse că acțiunea introdusă de UAT Municipiul Constanța prin Primar fusese formulată prea târziu față de termenul legal.
  • Calea de atac a fost înregistrată în dosarul civil cu indicativul 2516/118/2021.
UAT Municipiul Constanța prin Primar Vergil Chițac a declarat apel împotriva hotărârii Tribunalului Constanța de a respinge pretențiile de peste patru milioane de euro ridicate de municipalitate în legătură cu Dosarul Retrocedărilor.
 
Potrivit www.termene.ro, calea de atac a fost înregistrată în dosarul civil cu indicativul 2516/118/2021.
 
Instanța hotărâse că acțiunea introdusă de UAT Municipiul Constanța prin Primar fusese formulată prea târziu față de termenul legal.
 
Amintim totodată că, în acest dosar, magistrații au pus în discuție hotărârea Consiliului Local Constanța prin care Unitatea Administrativ Teritorială Constanța a decis să nu se constituie parte civilă în cauza penală, adică în Dosarul Retrocedărilor.
 
Obiectul dosarului este reprezentat pretenții, suma ridicându-se la 4.491.657 de dolari.
 
Pârâții sunt Radu Ștefan Mazăre, Constantin Racu, Daniela Ramona Dospinescu, Ion Marica, Nicușor Daniel Constantinescu, Bogdan Ghițulescu, Alin Horațiu Dima, Cristian Talpău, Daniel Ene și Bogdan Gabriel Sandu.
 
Hotărârea prin care Consiliul Local Constanța a decis să nu se constituie parte civilă în Dosarul Retrocedărilor din Constanța a fost luată în luna martie 2008.
 
Pe 26 ianuarie 2022, Tribunalul Constanța a decis să respingă cererea, ca prescrisă, decizia fiind luată de completul Fond civil 2, al Secției I Civile, prezidat de magistratul Cristina Ramona Duță.
 

Minuta deciziei contestate
 
Potrivit minutei Hotărârii nr. 138/2022 a Tribunalului Constanța, instanța „respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâţii Mazăre Radu-Ştefan, Dima Horaţiu Alin, Sandu Bogdan Gabriel, Dospinescu Daniela Ramona, Racu Constantin, Constantinescu Nicuşor Daniel, Ghițulescu Bogdan şi Talpău Cristian“.

 
În continuare, Tribunalul „respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului UAT Municipiul Constanţa invocată de pârâtul Mazăre Radu Ştefan. Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Sandu Bogdan Gabriel“.
 
Pe de altă parte, instanța „admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. Respinge acţiunea ca prescrisă“.
 
Împotriva acestei decizii, municipalitatea reprezentată de primarul Vergil Chițac a declarat apel.
 
În această situație, dosarul urmează să fie înaintat Curții de Apel Constanța, pentru judecarea apelului.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Primăria Constanța va fi despăgubită de o femeie condamnată și obligată să-și demoleze balconul
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primarul din Constanța, obligat să emită un nou certificat de urbanism pentru un teren de 8.000 de metri pătrați, din Mamaia. Fără mențiuni despre Dosarul Retrocedărilor! (MINUTA)

27 Mar 2024 588

Dosarul Retrocedărilor, recuperarea prejudiciilor! Primăria Constanța, demers de 4,5 milioane de dolari la Curtea Supremă

24 Mar 2024 619

Dosarul Retrocedărilor Giurgiucanu pierde în fața municipalității un teren din Mamaia, zona Cazino! Nu a dat în judecată instituția potrivită, conform instanței (MINUTA+DOCUMENTE)

13 Mar 2024 738

Dosarul Retrocedărilor Teren din Mamaia, zona Ceainăria Japoneză, pe masa Tribunalului Constanța! Când se pronunță instanța

12 Mar 2024 517

Teren din Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel explică de ce Apele Române nu pot revendica 500 mp din cartierul Faleză Nord! (MOTIVARE)

29 Feb 2024 888

Administrația Chițac vrea să recupereze 4,38 de milioane de dolari din Dosarul Retrocedărilor! Curtea de Apel s-a retras pentru deliberări

26 Feb 2024 477

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1253

Dosarul Retrocedărilor Beneficiar de top al retrocedărilor din Constanța, proces contra municipalității! S-a fixat primul termen

23 Feb 2024 883

Holland Development Group SA nu va fi radiată din Registrul Comerțului, au decis judecătorii! Tribunalul Constanța a închis procedura de insolvență (MINUTA)

19 Feb 2024 1104

Banca Națională a României câștigă, la București, un proces cu primarul Chițac, legat de terenul din Piața Ovidiu (MINUTA)

14 Feb 2024 2953

Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel păstrează mențiunile despre retrocedările din Constanța pentru un teren de 5.000 de metri pătrați, din Mamaia (MINUTA)

13 Feb 2024 783

Proces pe vila în care a stat Mazăre! Dosarul, amânat pentru studierea actelor depuse

13 Feb 2024 854

Municipiul Constanța, proces contra lui Georgică Giurgiucanu! Dosarul, amânat

12 Feb 2024 675

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1534

Curtea de Apel amână contestația Flash Lighting Services SA pentru iluminatul public din Constanța (DOCUMENT)

01 Feb 2024 805