Când va avea loc primul termen în dosarul Făgădău – Mazăre


 
  • Decebal Făgădău este bănuit de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

 Decebal Făgădău și a lui Radu Ștefan Mazăre, foști primari ai municipiului Constanța, sunt așteptați azi la Tribunalului Constanţa.
 
Începând cu ora 14.30 va avea loc primul termen de judecată (în faza camerei preliminare) în dosarul în care Constantin Conortos, procuror  DNA Constanța, a dispus trrimiterea în judecată a celor doi foști primari ai municipiului Constanța.
 
Inițial, ședința era programată pentru 09.30, însă termenul a fost reprogramat pentru 14.30.
 
Dosarul este judecat de Ştefania Pârlogea, din cadrul Secţiei penale a Tribunalului Constanţa.
 
Decebal Făgădău, la data presupusei fapte viceprimar al municipiului Constanța, este bănuit de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 
Radu Mazăre este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 
În continuare, tot în acest dosar, au mai fost trimiși în judecată următorii:
 

Constantin Nicoleta, la data presupusei fapte șef al Serviciului autorizații în construcții din cadrul Primăriei municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Dinescu Fulvia Antonela, la data presupusei fapte director executiv adjunct al Direcției administrației publice locale din cadrul Primăriei municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Tănase Luiza Elena, la data presupusei fapte arhitect șef al municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și Munteanu Mariana, la data presupuselor fapte inspector în cadrul Primăriei municipiului Constanța – Direcția de urbanism, pentru săvârșirea infracțiunilor de: fals intelectual în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, Viorel Ionescu, arhitect, pentru infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și afaceristul Florin Cârstocea, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Cercetare disciplinară sau apărarea imparțialității“ Bogdan Mateescu, șeful CSM, sesizează Inspecția Judiciară după achitarea lui Radu Mazăre!

22 Jan 2021 964

Ana Birchall, fostul ministru al Justiției, declarații după achitarea lui Radu Mazăre

20 Jan 2021 2410

Judecătoarea Simona Cristina Neniţă, de la Înalta Curte, iese la pensie! Ce dosare a judecat de la Constanța

20 Jan 2021 833

Ce „spune“ Codul de Procedură Penală despre achitarea definitivă a lui Radu Mazăre și a Sorinei-Gina Hortolomei-Moscu

19 Jan 2021 2309

Exclusiv! Radu Mazăre și Sorina-Gina Hortolomei- Moscu, achitați definitiv!

18 Jan 2021 12572

Radu Mazăre cere să fie reluată procedura de extrădare! Cine va judeca solicitarea fostului primar al Constanței

16 Jan 2021 987

Pronunțarea în dosarul lui Radu Mazăre, de la Constanța, amânată

15 Jan 2021 751

Gabriel Mustaţă, de la Tribunalul Constanța, nu ar fi vrut să-l judece pe Decebal Făgădău

14 Jan 2021 2119

Radu Mazăre ar putea fi pus în libertate mâine! Cine va lua decizia finală

13 Jan 2021 2147

Pronunțarea în dosarul lui Radu Mazăre, de la Constanța, amânată

08 Jan 2021 1070

Fostul primar al Constanței a luat cu executare la prima instanță Judecătorii Marius Cristian Epure și Adriana Ispas, așteptați să se pronunțe azi în dosarul lui Radu Mazăre

08 Jan 2021 3667

A fost ales magistratul care va judeca ultimul dosar al lui Radu Mazăre!

01 Jan 2021 2029

Sfârșit de an neplăcut pentru foștii primari ai Constanței Radu Mazăre trimis în judecată pentru vânzarea unor terenuri în Mamaia, iar Făgădău pentru terenuri din Portul Tomis

31 Dec 2020 1614

Oficial de la DNA! De ce au fost trimiși în judecată Radu Mazăre și Decebal Făgădău

30 Dec 2020 1298

UPDATE. Oficial de la DNA. Decebal Făgădău și Radu Mazăre, foști primari ai Constanței, trimiși în judecată în alte două dosare. Care este prejudiciul

30 Dec 2020 2033