Printre inculpați, doi avocați și un executor judecătoresc Mai multe persoane, trimise în judecată de DIICOT

 
  • Prejudiciul cauzat este în sumă de 2.730.076,39 euro.
Prin intermediul unui comunicat de presă, DIICOT anunță trimiterea în judecată a inculpaţilor: B. J. D., cetățean olandez, R. G., Baicu Mihai Cosmin, avocat în cadrul Baroului București, Hrișcă Adrian Cătălin, avocat în cadrul Baroului Galați, Negreanu Marius Adrian, executor judecătoresc, B.G., K. D. J. L., cetățean olandez ,P.M., R.C.M. şi C.B., pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, deturnarea licitaţiilor publice, în formă continuată, instigare la deturnarea licitaţiilor publice, în formă continuată şi complicitate la deturnarea licitaţiilor publice, în formă continuată.
 
Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că începând cu luna decembrie 2018, inculpatul B. J. D. împreună cu inculpatul R. G., în calitate de asociaţi în cadrul mai multor societăţi comerciale, inculpatul NEGREANU MARIUS ADRIAN, executor judecătoresc, inculpatul BAICU MIHAI COSMIN, avocat în cadrul Baroului Bucureşti şi inculpatul HRIŞCĂ ADRIAN CĂTĂLIN, avocat în cadrul Baroului Galaţi, au constituit un grup infracţional organizat specializat în deturnarea licitaţiilor publice, în vederea obţinerii de dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile aflate în faza de executare silită la preţuri derizorii şi valorificării ulterioare a acestora în vedera obţinerii unor foloase patrimoniale importante
Din conţinutul materialului probator administrat în cauză s-a constatat că bunurile imobile ce au făcut obiectul deturnării licitaţiilor publice au constituit garanţii imobiliare în favoarea unei instituţii bancare, mai exact au servit drept garanţii acordării unor contracte de credit bancar, în perioada 2008 – 2009.
 
Respectivele contracte de credit au fost acordate preponderent de către o importantă instituţie bancară din România, unor diferite persoane fizice sau juridice, termenul de restituire fiind unul foarte scurt, respectiv aproximativ 1 an, iar valoarea acestor credite fiind una foarte mare(majoritatea având o valoarea de cel puţin 1.000.000 euro).
 
Astfel, din modalitatea de acordare a acestor credite, a perioadei de acordare, a cuantumului acestora, a scopului perceperii acestor împrumuturi – restituirea foarte redusă a creditului bancar sau nerestituirea acestuia în integralitate, a valorii reale a bunurilor imobiliare aduse drept garanţii s-a constatat că încă de la momentul aducerii în garanţie a bunurilor imobile ce fac obiectul prezentei cauze s-a urmărit executarea silită a acestora.
Deşi perioada de acordare a acestor credite, respectiv 2008-2009, perioadă în care preţurile bunurilor imobile au fost deseori supraevaluate, fără un fundament economic real, prăbuşirea ulterioară a pieţei imobiliare şi amplasamentul acestora (preponderent terenuri agricole) au făcut nu doar ca bunurile imobiliare ce au constituit garanţii imobiliare să nu mai constituie garanţii reale în vederea recuperării sumelor creditate ci şi ca acestea să devină neatractive persoanelor fizie sau juridice care activau în domeniul imobiliar în vederea cumpărării sau utilizării pentru edificarea unor proiecte imobiliare.
 
Aceste aspecte au fost reliefate şi de multitudinea de termene de licitaţie acordate în cadrul dosarelor de executare, care nu au atras participarea nici unui licitator.
Din cercetările efectuate în cauză s-a constatat faptul că principalele aspecte care au condus la intrarea acestor bunuri imobile în sfera intereselor patrimoniale ale grupului infracţional organizat au fost cumulativ : suprafeţele însemnate ale bunurilor imobile, încadrarea acestora ca terenuri intravilane deşi amplasamentul nu era unul care să ateste un astfel de statut(fiind înconjurat de terenuri încadrate extravilan), istoricul bunurilor imobile (au constituit garanţii imobiliare pentru credite foarte mari – aprox. 1.000.000 euro) în sensul că acestea puteau servi ulterior drept garanţii imobiliare sau puteau fi oferite spre vânzare la preţuri însemnate beneficiind de evaluarea din momentul constituirii drept garanţie imobiliară ipotecară în scopul creşterii artificiale a preţului solicitat şi interesul scăzut al debitorilor în păstrarea sau împidicarea executării silite a bunurilor imobile.
 
S-a reţinut faptul că, schimbările legislative, precum și destructurarea mai multor grupări infracționale ce desfășurau activități infracționale asemănătoare au condus la modificarea în timp a activităților ilicite întreprinse de către membrii grupării infracționale, în sensul că, deși în anul 2018, inculpatul B. J. D. figura ca participant în cadrul licitațiilor publice, potența financiară actuală, precum și încercarea de a da o aparență de legalitate activității infracționale derulate au condus la modificarea structurii organizatorice a grupului infracțional organizat, în sensul că inculpatul a început să atragă noi membri dispuși să adere sau să sprijine grupul infracțional organizat, respectiv inculpaţii K. D.-J. L., cetăţean olandez şi B. R., cu precizarea că în anul 2019, aceste persoane au avut succesiv calități de ”participanți la licitații publice” şi „adjudecatari ai imobilelor vândute în cadrul licitațiilor publice”.
Natura dosarelor de executare analizate și care fac obiectul cauzei a indicat un alt aspect foarte important în ceea ce privește modificarea continuă a scopului urmărit de grupul infracțional organizat, în sensul că dacă în faza incipientă membrii grupului infracțional au apelat la adjudecarea bunurilor imobile supuse executării silite susceptibile a fi reintroduse uşor în circuitul civil la preţuri derizorii (8%-9%), după atragerea executorului judecătoresc în cadrul grupului infracţional organizat şi obţinerea unor “sfaturi” juridice de la acesta privind procedura licitaţiilor, orientarea grupului infracţional organizat s-a mutat spre un alt tip de bunuri supuse executării silite sau urmăribile, respectiv asupra cumpărării/cesionării de către membrii grupului infracţional organizat a creanţelor unor diferite persoane juridice în vederea aducerii la îndeplinire a procedurii falimentului asigurându-şi astfel exploatarea activului patrimonial al debitorilor prin adjudecare sau cumpărare de creanţe la preţuri derizorii.
Din materialul probator administrat în cauză s-a reţinut faptul că, urmare a crizei financiare care a generat imposibilitatea persoanelor fizice şi juridice de a rambursa creditele contractate la diferite unităţi bancare sau nebancare din România, numărul imobilelor executate silit a crescut semnificativ.

Pe cale de consecinţă, birourile executorilor judecătoreşti au organizat în perioada 2018-2019 sute/mii de licitaţii publice pentru adjudecarea unor imobile executate silit.
În aceste împrejurări, membrii grupului infracţional organizat având deja acumulată o experienţă în domeniul imobiliar au început să participe la majoritatea licitaţiilor publice organizate, dezvoltând relaţii apropiate care au condus în timp prin modalitatea de acţiune la extinderea scopului ilicit al grupării infracţionale de la infracţiunea de deturnarea licitaţiilor publice în scopul obţinerii dreptului de proprietate asupra unor bunuri imobile la preţuri derizorii la scopul de a participa/adjudeca bunurile părţi sociale ale unor persoane juridice în scopul scoaterii acestora fie de sub incidenţa normelor privind procedura insolvenţei/falimentului, fie de sub urmărirea de către diferiţi creditori bancari în vederea recuperării creanțelor.
Totodată, pentru ca cercul infracțional să fie complet au mai fost determinați să adere la grupul infracțional organizat și inculpaţii BAICU MARIUS ADRIAN şi HRIŞCĂ ADRIAN CĂTĂLIN, avocaţi, care au avut rolul atât de a reprezenta, ca persoane interpuse, interesele financiare ale liderilor, inculpaţii B. J. D., şi R. G., în cadrul licitaţiilor publice ce fac obiectul prezentei cauze, precum şi a de realiza asigurarea produsului infracţional prin reprezentarea juridică a adevăraţilor adjudecatari în scopul obţinerii dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile adjudecate.

Astfel, dacă în cazul inculpatului HRIŞCĂ ADRIAN CĂTĂLIN, participarea în cadrul licitaţiilor s-a efectuat pentru reprezentarea convenţională a inculpatului R. G. şi reprezentarea juridică ulterioară a acestuia în litigiile civile izvorâte ca urmare a acestor adjudecări ale bunurilor imobile(contestaţii formulate de creditori/debitori), în cazul inculpatului BAICU MARIUS ADRIAN, reprezentarea liderului, inculpatul B. J. D., s-a efectuat în nume propriu, urmată apoi de asigurarea reprezentării juridice în vederea asigurării produsului infracţional.
În susţinerea aspectelor care atestă caracterul organizat al acţiunilor membrilor grupului infracţional organizat s-a reliefat şi capacitatea grupului de a recruta noi membri ( inculpaţii K. D.-J. L. şi B. R.), care au servit succesiv intereselor liderului, inculpatul B. J. D., concomitent cu retragerea din circuitul licitaţiilor publice a inculpatului BAICU MIHAI COSMIN - avocat, scopul fiind acela de a oferi un caracter cât mai accidental şi unicat al participării acestora în cadrul licitaţiilor publice, precum şi de a ascunde relaţiile interpersonale şi interesele financiare comune între inculpatul R. G. şi B. J. D., prin interpunerea inculpatului HRIŞCĂ ADRIAN CĂTĂLIN - avocat.
 
Prejudiciul cauzat este în sumă de 2.730.076,39 euro.
În cauză au fost instituite măsuri asiguratorii
Dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare Curţii de Apel Bucureşti.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Executorul judecătoresc Catrinoiu Matei Cosmin, trimis în judecată de DNA!

02 Apr 2024 693

Exclusiv Valul nou în magistratură! Cine sunt și de unde vin noii judecători din Constanța și Tulcea. Lista (DOCUMENT)

26 Mar 2024 3124

Nordis Management SRL, la un pas să rămână fără un apartament din complexul situat în Mamaia Sat, județul Constanța (DOCUMENT)

06 Feb 2024 1179

Publicație de vânzare BEJ Bogdan Ionică – imobil situat in loc. Lumina

18 Jan 2024 717

Când are loc Congresul Uniunii Naționale a Executorilor Judecătorești! Anunțul președintelui UNEJ

31 Dec 2023 731

BEJ Oană Silviu scoate la vânzare prin licitație imobil - teren intravilan și casa, situat în Sarichioi, județul Tulcea

09 Nov 2023 669

BEJ Oană Silviu scoate la vanzare prin licitație publică imobil - teren extravilan, situat în Castelu, județul Constanța

09 Nov 2023 774

Știri justiția Constanța Executorii judecătorești s-au reunit la Constanța (FOTO)

09 Oct 2023 991

Executor Judecatoresc VASILE NICOLETA

16 Jun 2023 1559

Executor Judecatoresc VASILE DUMITRU GABRIEL

16 Jun 2023 1276

Birou Executor Judecătoresc LAZĂR TEODORA

16 Jun 2023 1350

Executor JudecătorescDUMBRAVĂ IULIANA

16 Jun 2023 936

Examen de definitivat pentru executorii judecătorești stagiari. Niciun post vacant la Constanța!

05 Jun 2023 1329

Publicație de vânzare Executor judecătoresc Spineanu Marius – Eleodor - imobil situat în Constanța, strada Crasna

02 Aug 2022 1252

Oficial Executor judecătoresc, trimis în judecată de DNA

30 Jun 2022 1816