Printre inculpați, un fost student la Teologie O rețea care alimenta consumatorii de cannabis din întreg județul Constanța, destructurată și condamnată


Mai mulți tineri din Constanța, trimiși în judecată de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Constanța, pentru constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de droguri de risc în formă continuată, au fost condamnați! Cei în cauză (șapte la număr) au vârste cuprinse între 20 și 24 de ani. Printre tinerii inculpați se numără cel condamnat definitiv în dosarul crimei din Vama Veche și un fost student al Facultării de Teologie.
 
Potrivit DIICOT, începând cu vara anului 2016 şi până în luna aprilie 2017, inculpaţii au comercializat droguri de risc (cannabis) mai multor consumatori de pe raza județului Constanța.
 
În luna aprilie 2017 procurorii  DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa au efectuat un număr de 11 percheziţii domiciliare pe raza municipiului Constanţa. Cu această ocazie au fost identificate 232 de grame cannabis, ţigarete cu cannabis, dispozitive de preparat, porționat și ambalare a dozelor de droguri, 3.665 de lei, precum și alte mijloace de probă de interes pentru cauză.
 
Dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului Constanța, instanță în fața căreia șase dintre inculpați au recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în actul de sesizare. Mai mult, cei șase au dorit să dea declarație, astfel că, față de aceștia s-au admis cererile formulate de judecare a cauzei conform procedurii simplificate aplicabile în cazul recunoașterii vinovăției. Astfel, la pedepsele aplicate s-a avut în vedere reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă.
 
Toți cei șase inculpați au recunoscut integral acuzațiile și implicit implicarea infracțională a inculpatului S.T.A., cel despre care s-a spus că ar fi inițiat și constituit grupul infracțional organizat. 
Dosarul a fost trimis spre soluționare Tribunalului Constanța, instanță care a decis condamnarea inculpatului mai sus precizat la doi ani şi patru luni de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de trei ani.
 
Aceeași pedeapsă au primit-o și alți inculpați din prezentul dosar, inclusiv fostul student al Facultății de Teologie. Mai mult, față doi tineri s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate a asistării zilnice, pe o durată de 6 (şase) luni, pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc în formă continuată.
 
Potrivit DIICOT, inculpatul a aderat la grupul infracțional organizat în luna noiembrie 2016. Procurorii mai arată că inculpatul a vândut, în perioada noiembrie 2016 – martie 2017, mai multor martori printre care se afla și un investigator sub acoperire peste 60 de pliculețe conținând cantitatea totală aproximativă de 40 grame cannabis.
 

Tânărul condamnat definitiv la șase ani într-un centru de detenţie în dosarul crimei din Vama Veche a mai primit un an în acest proces. Instanța a constatat că cele două infracţiuni sunt concurente, cea din cauza de faţă, ca şi cea care formează obiectul măsurii educative a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de 6 (şase) ani, pentru săvârşirea infracţiunilor de omor. Pe cale de consecință, magistrații au impus o singură măsură educativă pentru cele două fapte, respectiv prelungeşte cu un an vechea măsură şi dispune luarea măsurii educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă de şapte ani.
 
Decizia Tribunalului Constanța nu este definitivă, aceasta fiind cntestată la Curtea de Apel Constanța.

 
Citește și
 
„Cutremur“ în Piața Chiliei din Constanța!
Procurorii DIICOT au făcut anunțul final în cazul drogurilor aduse din China!


Tulcea. Droguri în valoare de 300 de milioane euro. Procesul, amânat
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Patru persoane arestate de Tribunalul Constanța, la cererea procurorilor DIICOT! (MINUTĂ)

28 Mar 2024 691

Acțiuni ale polițiștilor în zona școlilor și mall-urilor din Constanța

27 Mar 2024 482

Trafic de droguri în parcarea subterană unui centru comercial, din municipiul Constanța

27 Mar 2024 712

Tânăr prins cu droguri la Cernavodă. ”Fumez pentru că mă fac o persoană mai bună”

27 Mar 2024 622

Oficial de la IJJ Constanța despre suspectul de trafic de droguri depistat la Medgidia

26 Mar 2024 530

Județul Constanța Bărbat bănuit de trafic de droguri, cercetat de polițiști și procurori! Ce au găsit oamenii legii asupra suspectului

26 Mar 2024 529

CJ Constanța Se înființează Complexul de Servicii Comunitare pentru persoane cu diferite adicții. Câte locuri va avea? (DOCUMENT)

26 Mar 2024 364

DIICOT acuză – trafic de droguri la Constanța! Iată cine sunt cei 10 cercetați de procurori

26 Mar 2024 1033

Acțiune de control a polițiștilor IPJ Constanța. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Mar 2024 554

Razie de amploare a polițiștilor în județul Constanța! Zeci de șoferi au rămas fără permis de conducere (GALERIE FOTO)

24 Mar 2024 452

Știri Constanța Ce a descoperit Poliția pe strada Tudor Vladimirescu din Medgidia?

24 Mar 2024 637

În ultimele 48 de ore Intervenții ale poliției în județul Constanța. Au fost aplicate amenzi

23 Mar 2024 613

UPDATE. Persoane reținute de DIICOT Constanța pentru trafic internațional de droguri (FOTO+VIDEO)

22 Mar 2024 1321

Acțiuni ale polițiștilor în municipiul și județul Constanța. Au fost aplicate amenzi

21 Mar 2024 540

Știri Constanța Doi tineri, prinși cu droguri în mașină, între Castelu și Nisipari!

21 Mar 2024 448