Proces pentru repararea prejudiciilor reclamate în Dosarul Portul, suspendat la Tribunal


Judecătorii Tribunalului Constanța au decis ieri să suspende procesul în care fostul lucrător vamal constănțean Valentin Roșculeț solicita repararea prejudiciilor despre care spune că i-au fost cauzate de erori judiciare în Dosarul Portul. Motivul suspendării procesului este reprezentat de Decretul nr. 195/2020 al Președintelui României, prin care a fost instituită starea de urgență în țară, pe fondul epidemiei de Coronavirus.

În documentul oficial, la alineatul (6) al Articolului 42, se arată că „în temeiul prezentului decret, judecarea proceselor civile, altele decât cele prevăzute la alin. (1) (nr., cele care nu constituie urgențe deosebite, conform legii) se suspendă de plin drept pe durata stării de urgență instituite prin acesta, fără a fi necesară efectuarea vreunui act de procedură în acest scop“.
Mai departe, se arată în decretul prezidențial privind instituirea stării de urgență, la alineatul (8) al aceluiași articol, că „După încetarea stării de urgență, judecarea proceselor prevăzute la alineatul (6) se reia din oficiu. În termen de 10 zile de la încetarea stării de urgență, instanța de judecată va lua măsuri pentru fixarea termenelor de judecată și citarea părților“.
Cu alte cuvinte, procesul legat de daunele reclamate în Dosarul Portul va fi reluat din oficiu, după încetarea stării de urgență.
 

Arestat preventiv, dar „fapta nu există“

După cum am arătat în edițiile anterioare, fostul lucrător vamal Valentin Roșculeț s-a adresat judecătorilor Tribunalului Constanța, la începutul acestui an, solicitând repararea prejudiciilor ce i-au fost cauzate, susține acesta, prin erori judiciare. Acesta a dat în judecată Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, care are calitatea de pârât în această cauză.
Nu este pentru prima dată când fostul lucrător vamal se află în fața unei instanțe de judecată. Portagonist, alături de numeroase alte persoane, al Dosarului Portul, Valentin Roșculeț și-a petrecut aproape șase luni în spatele gratiilor, în arest preventiv, în timpul desfășurării anchetei de către procurorii anticorupție.

Totuși, în cursul verii anului trecut, după mai mulți ani de judecată, magistrații Curții Supreme au decis achitarea definitivă a lui Valentin Roșculeț, dar și a mai multor acuzați din proces. În cazul lui Roșculeț, instanța a stabilit că acesta este nevinovat de acuzația de „iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup“ adusă de procurori. Instanța a stabilit că „fapta nu există“ .

În acest context, la începutul anului acestuia, Valentin Roșculeț a dat statul în judecată și a solicitat repararea prejudiciilor produse de erorile judiciare în cazul său. Rămâne de văzut la ce concluzie vor ajunge judecătorii Tribunalului Constanța, după ce procesul se va relua, la încheierea stării de urgență.


Citește și:

Dosarul Portul Doi dintre acuzaţi, achitaţi definitiv, cer în instanţă repararea prejudiciului
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Reuniune în Portul Constanța a grupului de lucru româno-turkmen în domeniul transporturilor (GALERIE FOTO)

23 Apr 2024 320

Doi bărbați, arestați după ce au încercat să fure un cablu de alimentare al unei macarale din Portul Constanța

23 Apr 2024 342

Trei parcele de teren, situate în Porturile Constanța și Midia, pot fi închiriate de la CN APM Constanța. Licitația de atribuire se va desfășura în luna mai (DOCUMENT)

22 Apr 2024 479

One Star Security SRL, din Constanţa, a intrat în insolvență! (MINUTĂ)

22 Apr 2024 477

Anunt public privind depunerea solicitării de emitere a Acordului de Mediu

22 Apr 2024 251

Fotbal Constanța Rezultatele etapei a 26-a de la Liga a 4-a (seniori și juniori + clasamentele) - FOTO - VIDEO

21 Apr 2024 728

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența LGV Invest Quality SRL, din Limanu! Firma a deținut, prin concesiune, un teren în Portul Turistic Mangalia

19 Apr 2024 404

Procesul s-a terminat! Iată când va afla Decebal Făgădău, fostul primar al Constanței, decizia finală în dosarul terenurilor din Portul Tomis

19 Apr 2024 531

Marcel Ciolacu Portul Constanţa, cel mai important hub de distribuţie a mărfurilor la Marea Neagră

19 Apr 2024 567

Lumea marinarilor Din nou spre America. „Mircea”, SUA, Canada

19 Apr 2024 589

Sorin Grindeanu „Ne dorim extinderea cooperării cu partenerii emiratezi pentru Portul Constanța”

19 Apr 2024 382

Investitorul CN APM Constanța a solicitat evaluarea impactului asupra mediului Dezbatere publică la APM Constanța pentru proiectul privind realizarea unui cheu în Portul Midia

18 Apr 2024 451

Continuă asfaltarea drumurilor intens circulate din Portul Constanța (FOTO)

18 Apr 2024 408

În Portul Mangalia Două drone de tip avion au intrat în dotarea Poliției de Frontieră (Galerie FOTO)

17 Apr 2024 591

Decebal Făgădău, fostul primar al municipiului Constanța, așteptat la Curtea de Apel! Nou termen în dosarul terenurilor din Portul Tomis

17 Apr 2024 4259