Procesul dr. Halichidis a fost amânat!



Procesul deschis de dr. Stela Halichidis, fostul manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, după demiterea sa în urma incendiului din 1 octombrie 2021 s-a amânat pentru anul viitor!

Judecătorii Secției de Contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța au fost nevoiți să amâne judecarea dosarului pentru lipsa de apărare.

În aceste condiții, noua înfățișare a fost fixată pentru luna ianuarie 2023.

Așa cum arătam în edițiile anterioare, dr. Stela Halichidis a fost demisă din funcția de manager al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța în urma incendiului izbucnit pe 1 octombrie 2021 la Secția de Terapiei Intensivă a spitalului, unde se aflau internați zece pacienți diagnosticați cu Covid-19.
 
Șapte din cei zece pacienți au murit în timpul incendiului, fiind vorba despre șapte femei, iar ceilalți trei pacienți au murit în zilele imediat următoare.
 
La scurt timp după izbucnirea incendiului, dr. Stela Halichidis a fost demisă din funcția de manager, primarul Constanței, Vergil Chițac, semnând dispoziția privind încetarea contractului de management.
 
În luna următoare demiterii, dr. Stela Halichidis a deschis la Tribunalul Constanța dosarul în care a cerut anularea dispoziției prin care i s-a încetat contractul de management.
 

PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Demisă după incendiu! Radiografia procesului în care dr. Stela Halichidis, fostul manager al Spitalului de Infecțioase din Constanța, a câștigat în instanță!

18 Feb 2023 2725

EXCLUSIV - „Eu vreau doar să se facă dreptate!“ Stela Halichidis, managerul demis după incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, victorie uriașă în instanță! (MINUTA)

16 Feb 2023 4966

Coincidență stranie! O nouă alarmă la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase Constanța, chiar în ziua în care se aștepta verdictul în proces (VIDEO)

10 Feb 2023 909

Judecătorii mai au nevoie de timp să se pronunțe în dosarul Stelei Halichidis

26 Jan 2023 936

Înlăturată după incendiul care a distrus Terapia Intensivă S-a stabilit data la care Stela Halichidis s-ar putea întoarce în fruntea Spitalului de Boli Infecțioase

21 Jan 2023 1288

A fost aflată cauza incendiului! Procurorii din Constanța știu de ce a luat foc Spitalul Clinic de Boli Infecțioase

19 Jan 2023 2336

Proces pentru Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, în care au murit șapte oameni în incendiu! Martorul lui Halichidis

31 Oct 2022 1125

Audieri de martori în procesul deschis de dr. Halichidis, după incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța!

15 Sep 2022 1191

La un an de la flăcările ce au cuprins Terapia Intensivă Tribunalul Constanța analizează dosarul deschis de fostul manager al Spitalului de Boli Infecțioase, în urma incendiului

15 Sep 2022 1210

Au trecut aproape 11 luni și nu știm ce a provocat tragedia de la Infecțioase - 12 morți

17 Aug 2022 1423

Flăcări la ATI Covid Constanța. Procesul fostului manager SCBI se reia când aproape se împlinește un an de la incendiul devastator!

18 Jun 2022 1238

Incendiu la ATI Covid Procesul fostului manager al SCBI. Judecătorii cer listele de investiții de la spital și dovezile de acordare a finanțării solicitate „dacă există“

13 Jun 2022 1747

Opt luni de la incendiul de la Spitalul de Boli Infecțioase din Constanța. În ce stadiu este ancheta (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Jun 2022 2217

Se administrează proba cu înscrisuri, în procesul dr. Halichidis, din Constanța

30 Apr 2022 1534

Spitalul de Boli Infecțioase Constanța, citat în procesul fostului manager. Dosarul, deschis azi, la Tribunal

29 Apr 2022 1463