Justitie

Procesul drogurilor de 300 de milioane de euro, de la Tulcea, continuă la tribunal

  • Cei doi suspecți se află în arest preventiv. Următoarea înfățișare în cauză va avea loc pe data de 2 octombrie 2020.

Tribunalul Tulcea a amânat pentru luna viitoare judecata în dosarul în care do cetățeni sârbi sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc (1.040 kg de cocaină, de puritate 90%, cu o valoare de piață de aproximativ 300 de milioane euro).

Cei doi suspecți se află în arest preventiv

Potrivit DIICOT, „în seara zilei de 20.03.2019, pe raza unei localități din județul Tulcea, dintr-un autovehicul tip dubiță, înmatriculat în București, a fost pierdut cu ocazia încărcării un pachet ambalat conținând 1 kg de cocaină“.
 
„Ulterior, au fost efectuate investigații specifice cu privire la traseul mărfii și participanții la săvârșirea infracțiunii de către procurorii DIICOT și ofițeri de poliție judiciară din cadrul DCCO. De asemenea, în dimineața zilei de 22.03.2019, pe malul Mării Negre, în zona localității Sfântu Gheorghe, județul Tulcea, a fost identificată o barcă răsturnată, iar pe mal și în barcă se aflau mai multe pachete suspecte, învelite în baloane de cauciuc, similare ca logo, mod de ambalare și conținut cu pachetul depistat în data de 20.03.2019. Precizăm că ambarcațiunea, înmatriculată în România, prezenta un orificiu dreptunghiular în zona chilei și se afla într-o zonă de plajă, situată la cca 2 km nord de gura de vărsare a Brațului Sfântu Gheorghe, în apa mării, la cca 4 m de țărm“, conform DIICOT.

Cantitatea totală identificată și confiscată a fost de 1.040 kg cocaină, de puritate 90%, cu o valoare de piață de aproximativ 300 de milioane euro. Precizăm că, pe piața drogurilor, la momentul vânzării către consumatori, această cantitate urma să fie triplată, prin combinarea cu diferite substanțe specifice.
 
Din cercetările efectuate a rezultat că drogurile au intrat în România pe cale maritimă, că România era țară de tranzit și, drept urmare, substanțele urmau să părăsească teritoriul nostru, pe cale rutieră.
 
Unul dintre inculpații în cauză a fost depistat la punctul de trecere a frontierei cu Serbia de la Porțile de Fier 2, într-un autovehicul înmatriculat în Serbia, în calitate de pasager.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Trei tineri din Tulcea, băgați după gratii pentru trafic de droguri

13 Oct 2020 431

Judecătorii se pregătesc să finalizeze dosarul drogurilor de la Tulcea, în valoare de 300 de milioane euro

09 Oct 2020 727

Arest prelungit în dosarul drogurilor de 300 de milioane euro de la Tulcea

03 Oct 2020 956

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă în cazul drogurilor de la Tulcea în valoare de aproximativ 300 de milioane euro

22 Aug 2020 1798

DIICOT. Trafic de droguri interceptat la Tulcea (video)

14 Aug 2020 787

Percheziție domiciliară la Constanța. S-au găsit droguri. Un bărbat a fost arestat preventiv (galerie foto)

10 Aug 2020 918

Trafic de droguri la Măcin (Tulcea). Dosarul se va rejudeca

01 Aug 2020 1206

Detalii știute până azi doar de anchetatori! Rechizitoriul unuia dintre cele mai mari dosare de trafic de droguri din România! (document)

20 Jul 2020 1156

„Cocaina de la Marea Neagră“ Unul dintre cele mai mari dosare de trafic de droguri din România a ajuns în instanță. Operațiunea a primit numele de cod „Frații Grimm“. Iată motivul

16 Jul 2020 557

IPJ Tulcea Rezultatele acțiunii Tispol-”Alcohol/Drugs”. Au fost întocmite dosare penale

22 Jun 2020 470

Percheziții la Constanța. Arestați pentru trafic cu substanțe psihoactive (galerie foto)

22 Jun 2020 883

Droguri de aproximativ 300 de milioane euro. Dosarul, aflat la Tribunalul Tulcea, amânat pentru luna august

19 Jun 2020 789

Cei cinci tineri acuzați că au aprovizionat piața drogurilor din Tulcea, eliberați din arestul la domiciliu

06 Jun 2020 1475

Dosarul drogurilor în valoare de 300 de milioane euro de la Tulcea, amânat

22 May 2020 1438

15 percheziții în Jurilovca și Năvodari DIICOT a trimis în judecată cinci tineri acuzați că au aprovizionat piața din Tulcea

11 May 2020 2803