Justitie

Procesul lui Elan Schwartzenberg, acuzat de complicitate la dare de mită, a fost suspendat


Judecătorii de la Tribunalul București au decis suspendarea dosarului în care Emilian Schwartzenberg, cu dublă cetățenie, domiciliat în Israel, este acuzat de complicitate la dare de mită. Decizia a fost luată în baza art.43 alin.2 din Decretul Preşedintelui României 195/2020 privind instituirea stării de urgenţă pe teritoriul României, pe toată perioada stării de urgenţă.
 
Oricare va fi decizia Tribunalului București, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel București.
 
Potrivit DNA, acest dosar reprezintă o disjungere din dosarul denumit generic Campusul Social Henri Coandă, unde fostul primar al municipiului Constanța, Radu Ștefan Mazăre, este acuzat de luare de mită și de fals în declarații (trei infracțiuni), fratele său, fostul senator Alexandru Mazăre, este bănuit de complicitate la luare de mită și de fals în declarații (trei infracțiuni), iar în sarcina omului de afaceri Avraham Morgenstern s-a reținut infracțiunea de dare de mită.  
 
Potrivit DNA, în rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt: „inculpatul Schwartzenberg Emilian, în cursul anului 2011, l-a ajutat pe Morgenstern Avraham, administrator unic al societății Shapir Structures SRL, să îi dea suma totală de 175.000 de euro lui Mazăre Radu Ștefan, primarul municipiului Constanța de la acea vreme, pentru ca acesta să facă demersuri astfel încât societatea Shapir Structures SRL să câștige, în condiții avantajoase, o licitație având ca obiect contractul de construire a Campusului Social Henri Coandă, în valoare de 40.964.030 de lei fără TVA (circa 10 milioane de euro) din municipiul Constanța“. 
 
„Ajutorul acordat de Schwartzenberg Emilian a constat, pe de o parte, în faptul că a intermediat darea sumei de 175.000 de euro prin interpunerea, pe traseul banilor, a societății offshore Melici Management Inc (societate al cărei beneficiar real era) și, pe de altă parte, a facilitat relația dintre Mazăre Radu Ștefan și Morgenstern Avraham, fiind prieten cu cei doi“, conform DNA.
 
 
În dosarul Henri Coandă, Tribunalul București a decis: condamnarea lui Alexandru Mazăre (...) la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală și achitarea acestuia sub aspectul infracțiunii de complicitate la luare de mită (fapta nu există). Omul de afaceri Avraham Morgenstern a fost achitat sub aspectul infracțiunii de dare de mită, după ce judecătorii au concluzionat că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege“.
 
Radu Mazăre: condamnat la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală. Instanța a mai decis achitarea fostului primar al municipiului Constanța sub aspectul infracțiunii de luare de mită. În acest caz, instanța a decis că fapta de care este acuzat Radu Mazăre nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.
 
În continuare, judecătorii au decis ridicarea măsurii asigurătoare a sechestrului, instituit prin ordonanța din data de 28.03.2016, asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpaților Alexandru Mazăre și Radu Ștefan Mazăre. „Ridică măsura asigurătoare a sechestrului, instituit prin ordonanța din 11.04.2014, asupra sumelor de 18.550 de euro și 114 dolari USA ridicate de la inculpatul Mazăre Radu Ștefan cu ocazia percheziției domiciliare“, potrivit minutei judecătorești. În prezenta cauză, Radu Mazăre și Avraham Morgenstern au fost reținuți preventiv pe o durată de 24 de ore începând de la data de 8.04.2014 până la data de 9.04.2014.  
 
În prezent, Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, se află în detenție, el fiind condamnat definitiv la nouă ani de închisoare în Dosarul Retrocedărilor din Constanța.   
 
Citește și
 
Azi începe judecata afaceristului Elan Schwartzenberg! Dosarul a stat doi ani în cameră preliminară
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Faptele s-au prescris! Radiografia procesului în care Elan Schwartzenberg a uitat să-l anunțe pe Radu Mazăre că i-a pus în cont 175.000 de euro

25 May 2020 2738

Tribunalul București a încetat procesul față de Elan Schwartzenberg. Dosar disjuns din procesul în care Radu Mazăre a fost achitat!

22 May 2020 1373

O nouă amânare în dosarul lui Elan Schwartzenberg. Legături cu Radu Mazăre

16 Mar 2020 861

Azi începe judecata afaceristului Elan Schwartzenberg! Dosarul a stat doi ani în cameră preliminară

30 Jan 2020 808

Dosar disjuns din procesul în care Radu Mazăre a fost achitat! Peste câteva zile, începe judecata afaceristului Elan Schwartzenberg

21 Jan 2020 1562

Începe judecata lui Elan Schwartzenberg!

18 Oct 2019 1185

Radu Mazăre, achitat pentru luare de mită. Ce se întâmplă azi la Curtea de Apel Bucureşti

07 Oct 2019 714

Radu Mazăre, achitat pentru luare de mită. Ce s-a decis în legătură cu procesul lui Elan Schwartzenberg

30 Aug 2019 4457

Tribunalul Bucureşti, undă verde pentru judecarea lui Elan Schwartzenberg

02 Aug 2019 813

Elan Schwartzenberg scapă de mandatul de arestare preventivă în lipsă

11 Jun 2019 1329

Dosarul lui Elan Schwartzenberg, termen, azi, la Tribunalul Bucureşti

30 Jan 2019 996

Magistratul care îl judecă pe Elan Schwartzenberg vrea să plece la Curtea de Apel Bucureşti

22 Jan 2019 1339

Pastilă amară pentru Elan Schwartzenberg! Nu scapă de mandatul de arestare

16 Jan 2019 1015

Mandatul de arestare ar putea fi anulat azi Elan Schwartzenberg, amendat în instanţă cu 800 de lei. Ce abatere ar fi săvârşit omul de afaceri

16 Jan 2019 913

Elan Schwartzenberg ar putea scăpa azi de mandatul european de arestare. Cine va lua decizia finală

11 Jan 2019 975