Procesul militarului din Mamaia căruia i-a fost furată arma și muniția de război a început cu o amânare!

 
 
  • După ce arma a fost descoperită, Vasile Dîncu, fostul ministrul Arpărării, a declarat, pentru ZIUA de Constanța, că vor fi instalate camere de supraveghere la toate unitățile militare.
  • În continuare, Vasile Dîncu a mai precizat: „Condițiile lor (nr., ale militarilor) nu sunt cele mai bune. Cei mai mulți dintre ei au salariile mici. Încercăm, acum, să schimbăm condițiile de salarizare pentru că pot avea și două locuri de muncă și vin în posturile de pază fără să se odihnească, au probleme legate de asta. Eu îi înțeleg“.
 
Judecata militarului din Mamaia căruia i-a fost furată arma (19 martie 2022) a început cu o amânare! Judecătorii au stabilit noul termen în cauză – al doilea – pentru săptămâna viitoare. Oricare va fi decizia primei instanțe, aceasta va putea fi contestată la instanța superioară.
 
Militarul va fi judecat pentru încălcare de consemn, dar și pentru fals în declarații, pentru că acesta ar fi declarat că a lăsat telefonul mobil la poartă, însă el a luat dispozitivul în obiectiv. De precizat că tot în acest dosar a mai fost deferit justiției un militar.
 
Amintim că arma a fost sustrasă din Centrul 110 Comunicații și Informatică  din Mamaia Sat.
 
Militarul a declarat că a fost atacat de o persoană, care i-a sustras arma și muniția de răboi aferentă.
 
Poziția MApN după incident
 

„Militarul aflat în postul de pază a aplicat procedurile legale, a opus rezistență în confruntarea corp-la-corp cu agresorul, dar a fost deposedat de arma din dotare și de un încărcător cu 30 de cartușe. După ce a intrat în posesia armei și a muniției, agresorul a părăsit perimetrul unității (a sărit gardul), iar militarul agresat i-a anunțat de urgență pe comandantul corpului de gardă și pe comandantul unității. Conform procedurilor legale în vigoare, Parchetul Militar Constanța și organele de poliție au deschis o anchetă pentru cercetarea evenimentului. De asemenea, comandantul Centrului 110 Comunicații și Informatică a numit o comisie administrativă pentru cercetarea împrejurărilor producerii evenimentului“ – au spus oficialii MApN.

 
În acest context, conducerea Ministerului Apărării Naționale a dispus de urgență, la nivelul tuturor unităților militare, măsuri pentru întărirea serviciilor de pază și verificarea planurilor de pază și apărare a obiectivelor militare.
 
În continuare, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța continuă cercetările specifice menite să depisteze persoana care ar fi sustras arma de la militar.
 

Iată ce declara Viorel Teliceanu - prim-procuror al Parchetului Tribunalului Constanța, după găsirea armei și muniției.
 

„Arma a fost găsită chiar de militarul căruia i-a fost sustrasă. Se afla la o distanță de 200 de metri față de unitatea militară, la marginea unui drum care duce spre unitatea. Aceasta era ascunsă sub o saltea, cumva abandonată în perimetru, aproape de o zonă mai bogată în vegetație. Militarul în cauză a fost audiat cu privire la aceste aspecte și a susținut că, întâmplător, când se întorcea la o altă unitate unde își desfășura activitatea de la unitatea de unde provenea inițial, mergea pe stradă și a observat această saltea, a dat cu piciorul. A observat întâi o parte a armei, mai exact, cureaua acesteia și, ridicând salteaua din acel stufăriș, a identificat arma, ulterior și-a anunțat și colegii, mai precis, superiorii despre această armă. Au fost anunțate și organele de poliție care s-au prezentat și a fost identificată arma, care prezenta semne avansate de degradare, avea pânze de păinajeni, semn că stătea acolo de multă vreme“, a mai explicat, pentru ZIUA de Constanța, Viorel Teliceanu - prim-procuror al Parchetului Tribunalului Constanța, la puțin timp după găsirea armei și muniției.

 
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal. Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Militarul căruia i-a fost furată arma a fost trimis în judecată! Iată care sunt acuzațiile. Modificări importante pentru militari anunțate de ministrul Apărării (VIDEO+FOTO)
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Incident unic în Armata României! Motivarea definitivă a judecătorilor în dosarul armei furate dintr-o unitate militară din Mamaia!

02 Jan 2024 1898

Exclusiv! Condamnare definitivă în cazul armei furate dintr-o unitate militară din Mamaia (VIDEO)

13 Dec 2023 2933

Armă furată dintr-o unitate militară din Mamaia! Judecata s-a terminat! Când se va da decizia finală

15 Nov 2023 2287

Constanța. Dosarul care a cutremurat sistemul militar din România, amânat în instanță

15 Oct 2023 1310

Ce se întâmplă cu dosarul armei furate dintr-o unitate militară din Mamaia. Anunțul judecătorilor din apel

27 Aug 2023 873

Primele condamnări în dosarul armei furate dintr-o unitate militară din Mamaia, contestate!

10 Aug 2023 1315

Motivarea judecătorilor în dosarul armei furate din Mamaia! „Preocupările religioase nu îl degrevează de obligația de a-și apăra țara!“

24 Jul 2023 2391

VIDEO. Incident unic în Armata României! Primele condamnări în dosarul armei furate dintr-o unitate militară din Mamaia!

16 Jul 2023 3962

Ce au decis judecătorii militari în dosarul armei furate din Mamaia!

10 May 2023 2571

Când se vor pronunța judecătorii militari în dosarul armei furate din Mamaia

12 Apr 2023 1903

Incident fără precedent în Armata României Final de proces în dosarul armei furate dintr-o unitate militară din Mamaia! Anunțul judecătorilor

04 Apr 2023 9457

A trecut un an de la un incident deosebit de grav petrecut la o unitate militară din Mamaia! Un soldat a fost atacat în post și i-a fost sustrasă arma

19 Mar 2023 1443

VIDEO Detalii neștiute până acum din dosarul armei furate dintr-o unitate militară din Mamaia!

17 Jan 2023 9492

Proces penal după furtul armei din Centrul 110 Comunicații și Informatică din Mamaia Sat! Anunțul judecătorilor

03 Dec 2022 5872

Ședință secretă la tribunal! Începe judecata militarului din Mamaia căruia i-a fost furată arma! (VIDEO)

17 Oct 2022 6452