Procesul pentru anularea Regulamentului Zonei Peninsulare, amânat pentru anul viitor!



Judecătorii Tribunalului Constanța au decis să acorde un termen pentru luna ianuarie 2023 în procesul deschis de mai mulți rezidenți din Zona Peninsulară Constanța, alături de Parohia Sfântul Nicolae Vechi și Parohia Sfântul Anton de Padova, pentru anularea Regulamentului de acces în Peninsulă.

Viitoarea înfățișare a fost programată pentru luna ianuarie 2023 pentru ca, între timp, la dosarul cauzei să fie transmise relațiile solicitate de la Universitatea din Timișoara, instituția care a realizat studiul de impact pentru regulamentul de acces în zonă.

Totodată, instanța a amânat pentru marți, 29 noiembrie 2022, pronunțarea privind cererea de suspendare formulată în cauză.

Amintim, prin Regulamentul de acces în Zona Peninsulară Constanța, întreg perimetrul a fost închis cu bariere, accesul fiind restricționat.
 
Zona Peninsulară a fost închisă cu bariere în perioada 15 noiembrie 2021 (data intrării în vigoare a regulamentului) – 15 decembrie 2021 (data la care Tribunalul Constanța a hotărât, printr-o decizie executorie, suspendarea regulamentului și ridicarea barierelor de acces).
 
În luna aprilie 2022, Curtea de Apel Constanța a decis în mod definitiv suspendarea aplicării regulamentului și ridicarea barierelor până la judecarea cererilor de anulare a regulamentului.

PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Peninsula Constanța, fără stâlpișori pe strada Revoluției! Anunțul avocatei Mirela Doicescu (FOTO)

17 Apr 2024 702

Trei, Doamne, și toate trei PUZ-ul final pentru parcarea de la Casa de Cultură, pe masa Comisiei de Urbanism a municipiului Constanța!

02 Apr 2024 1079

Tribunalul Constanța - Avizul pentru restricțiile din Peninsulă, emis după adoptarea Regulamentului pentru Zona Peninsulară! De ce râmân stâlpișorii în picioare (MOTIVARE)

27 Mar 2024 740

RAJA Constanța Se oprește apa în Năvodari, Corbu, Lumina și Sibioara! Iată în ce perioadă

21 Feb 2024 947

Primăria Constanța și fiscul local vor să anuleze victoria obținută în instanță de familia Dușu! La mijloc, o mică avere

11 Feb 2024 3395

Primăria Comunei Limanu, județul Constanța vinde un teren intravilan

10 Feb 2024 794

Stâlpișorii ficși din Peninsula Constanța rămân în picioare! Tribunalul a respins cererea de anulare a avizului IPJ (MINUTA)

30 Jan 2024 660

Știri Constanța azi Scandal în zona peninsulară din Constanța! Implicat un bătrân de 80 de ani (FOTO+VIDEO)

18 Jan 2024 1932

Municipiul Constanța prin Primar, proces cu BRD pentru terenul de pe strada Arhiepiscopiei, din Zona Peninsulară

07 Jan 2024 3091

Retrospectivă 2023 Anul în care Regulamentul de acces în Zona Peninsulară Constanța a fost anulat definitiv

03 Jan 2024 760

Cel puțin 30 de persoane au murit după cutremurul violent din Japonia

02 Jan 2024 802

DGN-Romag SRL, deținută de familia Dușu, obține anularea supraimpozitării pentru Hotelul Intim, din Peninsula Constanța (MINUTA)

29 Dec 2023 1132

Retrospectivă 2023! „Radiografia“ deciziilor cruciale în justiția din Constanța - Civil și Contencios administrativ și fiscal

27 Dec 2023 887

Rusia confirmă avarierea unei nave, în urma unui atac ucrainean asupra Crimeei

26 Dec 2023 773

Ședință CLM O stradă din zona Peninsulară va purta numele diplomatului și fotografului Anatole Arthur Seraphin Magrin (DOCUMENT)

24 Dec 2023 1359