Procesul pentru Colecţia Dinu şi Sevasta Vintilă. Se efectuează expertiza asupra tablourilor


Procesul în care este disputată Colecţia de Artă Dinu şi Sevasta Vintilă aflată în Muzeul din Topalu este în plină desfăşurare, la Curtea de Apel Galaţi. În momentul de faţă, este efectuată expertiza asupra operelor de artă de către expertul tras la sorţi în instanţă.


După cum arătam în ediţiile anterioare, expertul desemnat să determine starea în care se află operele de artă este Alexandrina Cuţui, din cadrul Muzeului Bucovinei, de profesie expert restaurator pictură. Dat fiind numărul mare al tablourilor şi al celorlalte obiecte de patrimoniu ce trebuie inventariate şi inspectate, următoarea înfăţişare în proces este fixată în luna martie, pentru a da timp expertului să întocmească lucrarea.


În acest context, amintim că este vorba despre procesul judecat iniţial la Constanţa în care Mario Vintilă solicită revocarea donaţiei făcute de doctorul Gheorghe Vintilă Muzeului Dinu şi Sevasta Vintilă din Topalu. Donaţia cuprinde întreaga Colecţie Dinu şi Sevasta Vintilă, ce a fost dăruită de către doctor Comunei Topalu, în anul 1960.


În prezent, procesul se desfăşoară la Curtea de Apel Galaţi după ce judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au admis cererea de strămutare a dosarului, formulată de Mario Vintilă. La instanţa gălăţeană, cazul se află în atenţia completului C1A, format din judecătorii Irina Alexandra Boldea şi Doru Benescu.
 

Proces pierdut


Este de amintit şi faptul că, la Constanţa, Mario Vintilă pierduse iniţial procesul, însă, la judecarea recursului de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, instanţa supremă a decis să trimită dosarul înapoi, pentru a fi rejudecat la Curtea de Apel. Motivul pentru care s-a decis rejudecarea cazului a fost reprezentat de faptul că expertizele întocmite până atunci în cauză nu ar fi fost concludente.


Astfel, dosarul revenise la Curtea de Apel Constanţa, însă Mario Vintilă a formulat o cerere de strămutare, solicitând ca procesul să se judece la altă instanţă din ţară. Aşa se face că, în urma admiterii cererii formulate de acesta, dosarul a fost trimis la Galaţi, la Curtea de Apel, unde se află şi în prezent.



Referitor la Colecţia Dinu şi Sevasta Vintilă, trebuie menţionat faptul că nu a fost stabilită niciodată o valoare efectivă a acesteia, iar unii critici de artă susţin că această ar putea fi apreciată la peste 2 milioane de euro, dat fiind că include circa 20 de opere semnate de Nicolae Tonitza. Mario Vintilă solicită revocarea donaţiei întrucât, susţine acesta, nu ar fi fost respectate sarcinile cuprinse în actul de donaţie.



Citeşte şi:

Inventarul exact al Colecţiei Dinu şi Sevasta Vintilă din Topalu. 20 de opere semnate de Tonitza

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acuzații de fals pentru tablouri care provin de la familia Năstase și incluse în expoziția Victor Brauner. Un istoric cere să fie verificate

23 Jan 2024 780

Constanța Portretul îndoliat al lui Paul Cămui și lumânări aprinse în memoria regretatului antrenor, la Sala Sporturilor „Simona Amânar“

20 Jan 2024 1556

Tablouri de Picasso și Chagall, furate în 2010, au fost găsite în Belgia

17 Jan 2024 835

Declarații de avere Constanța Ileana - Cristina Dumitrache, deputat, averea și interesele (DOCUMENTE)

06 Sep 2023 1597

Fostul procuror Emilian Eva rămâne fără tablouri. Înalta Curte le-a confiscat, la cererea DNA! (MINUTA)

31 May 2023 1175

Ce spectacole pot fi urmărite în luna mai la Casa de Cultură Constanța și la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret "Jean Constantin". Cât costă biletele

01 May 2023 1245

137 de ani de la nașterea lui Nicolae Tonitza. Amintirile legate de tulceanul Stavru Tarasov, coleg de breaslă și prieten

13 Apr 2023 1266

Kira Hagi, o nouă expoziție la București. În tinerețe, Gheorghe Hagi a investit în tablouri

30 Oct 2022 2463

#ConstanțaEsteBine Ziua 234 – 22.08.2022 Astăzi sărbătoresc disciplina

22 Aug 2022 998

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța organizează expoziția temporară Bijuteriile Timpului

28 Jul 2022 1514

Ce presupune Feng Shui-ul în dormitor

01 Jul 2022 1288

Goana după produse alimentare, ironizată de Muzeul Brukenthal. "Vă aşteptăm să vă bucuraţi de lucrările realizate în ulei"

13 Mar 2022 1192

Constanța culturală Atelierele pictorilor constănțeni „au înflorit” în preajma primăverii

21 Feb 2022 2905

Tablouri semnate de pictori renumiți, furate în București. Un suspect, reținut

12 Jan 2022 1583

11 ianuarie 1940 Are loc premiera baletului "Romeo și Julieta" de Serghei Prokofiev, la Leningrad. Ce alte evenimente importante au marcat această zi

11 Jan 2022 1336