Procesul pentru Vila Regală din Mamaia se reia anul viitor. S-au respins excepţiile invocate


Procesul în care Ministerul Culturii încearcă să recupereze Vila Regală din Mamaia se reia la Tribunalul Constanţa în luna februarie. Magistraţii Secţiei Civile a Tribunalului Constanţa au decis amânarea dosarului pentru a da posibilitatea părţilor să pună la dispoziţia instanţei probele solicitate.


După cum arătam în ediţiile anterioare, Ministerul Culturii a dat în judecată SC Light System SRL şi SC Mamaia SA, în încercarea de a obţine în instanţă anularea contractului prin care a fost vândută Vila Regală din Mamaia.


În procesul deschis la Tribunalul Constanţa, Lucian Victor Dan, fost director general al SC Mamaia SA, a făcut cerere de intervenţie în interesul societăţii pe care a condus-o. Cu alte cuvinte, acesta a dorit să fie parte în dosar, pentru a susţine punctul de vedere al SC Mamaia SA.


Pe parcursul desfăşurării procesului până la acest moment, au fost invocate şi o serie de excepţii pentru a se respinge acţiunea Ministerului Culturii. Mai exact, este vorba despre excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi, respectiv, cea a prescripţiei dreptului material la acţiune. Cu alte cuvinte, s-a susţinut, pe de o parte, că acţiunea intentată de Minister ar fi inadmisibilă şi, pe de altă parte, că s-ar fi depăşit termenul prevăzut de lege în care procesul putea fi deschis.


Totuşi, ambele excepţii au fost respinse de judecătorii Tribunalului, iar încheierile prin care acestea au fost respinse pot fi atacate în apel odată cu fondul cauzei, nu separat.


Mai este de spus legat de acest proces că el a debutat în instanţă la data de 19 august 2018, când Ministerul Culturii le-a cerut judecătorilor constănţeni să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare nr. 1755 din data de 25.06.2003, ce priveşte imobilul Club Castel (fosta Vilă Regală din Mamaia).


Vila Regală din Mamaia este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice sub codul CT-II-m-A-02896.


Reamintim că, la momentul respectiv, ministrul Culturii de la acea vreme, Valer Daniel Breaz, explica, legat de acest proces, şi solicitarea de a fi anulat contractul de vânzare-cumpărare: "a fost încheiat cu încălcarea dreptului de preemţiune al statului român, prevăzut imperativ de art.4 alin.4 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, cu modificările şi completările ulterioare".


Aşa cum am precizat anterior, noua înfăţişare în proces este fixată pentru data de 18 februarie 2020.


Citeşte şi:

Tribunalul Constanţa a solicitat MCIN să comunice lista monumentelor din judeţ
Ministerul Culturii a cerut în justiţie anularea contractului de vânzare-cumpărare a fostei Vile Regale Mamaia

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tabloul „Caii lui Sân Toader” la Muzeul de Artă Populară Constanța

23 Mar 2024 480

S-a stins din viață profesorul Daniel Barbu, fost ministru al Culturii

18 Mar 2024 575

Iată lista siturilor arheologice din municipiul Constanța

04 Mar 2024 873

Antichitati de contrabandă, returnate în Bulgaria. Anunțul Directorului Direcției Generale Inspectoratul Protecției Patrimoniului Cultural

23 Feb 2024 495

Ministerul Culturii a demarat efortul naţional de digitalizare a patrimoniului cultural imobil al României

03 Feb 2024 779

Raluca Turcan Ministerul Culturii va finanța Muzeul Național Brukenthal şi festivalurile consacrate din Sibiu

13 Jan 2024 817

Ministerul Culturii va da în judecată executantul lucrărilor la Muzeul Național „George Enescu"

11 Jan 2024 841

Născut în Dobrogea Bujor Rîpeanu, istoricul cinematografiei românești

11 Jan 2024 864

Decizia de ultimă oră a ministrului Culturii! Vizat Muzeul „George Enescu”

10 Jan 2024 853

Campanie națională de informare destinată conștientizării victimizării în domeniul drogurilor, traficului de persoane și criminalității

09 Jan 2024 933

Finanțare nerambursabilă pentru mai multe proiecte culturale dedicate Zilei Culturii Naţionale, pentru anul 2024 (DOCUMENT)

08 Jan 2024 737

Doliu pe scena culturală şi nu numai! „S-a stins o voce puternică într-un spațiu fundamental pentru societate- cultura“

02 Jan 2024 1491

CA-ul Mamaia SA convoacă Adunarea Generală a Acționarilor! Se va discuta despre Vila Regală din Mamaia

02 Dec 2023 919

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, efectuează o vizită la Roma Participă la inaugurarea expoziţiei "Dacia, ultima frontieră a romanităţii"

19 Nov 2023 859

Prof. univ. dr. Florin Anghel, Universitatea Ovidius Constanța Dobrogea la 145 de ani în statul român. De ce trebuie să salvăm Palatul Regal din Mamaia?

16 Nov 2023 1132