Procesul privind Colecția Dinu și Sevasta Vintilă, repus pe rol. Ce se va discuta la următorul termen

  • Judecătorii gălățeni au repus pe rol procesul privind Colecția Dinu și Sevasta Vintilă.
  • La termenul următor, instanța va verifica dacă a fost întocmită expertiza în cauză.
Soarta Colecției Dinu și Sevasta Vintilă, ce a stat la baza înființării Muzeului cu același nume din comuna constănțeană Topalu, va fi repusă în discuție la Curtea de Apel Galați, după ce procesul fusese suspendat în contextul stării de urgență. Judecătorii gălățeni au dispus reluarea procesul și au decis citarea părților pentru data de 3 iunie, la ora 13.00.
Înainte ca dosarul să fie suspendat, instanța urma să analizeze stadiul în care se află expertiza asupra operelor de artă ce compun colecția. Expertiza a fost dispusă de judecători încă din cursul anului trecut, când s-a dat un termen lung pentru realizarea acesteia, după desemnarea expertului, prin tragere la sorți.

Se cere revocarea donației


Așa cum menționam în edițiile anterioare, Colecţia de artă Dinu şi Sevasta Vintilă este subiectul unui proces aflat pe rolul instanțelor de mai mulți ani și în care Mario Vintilă cere instanţei revocarea donaţiei făcute de doctorul Gheorghe Vintilă Muzeului din Topalu, în anii 1960. Colecţia Dinu şi Sevasta Vintilă cuprinde peste 200 de opere de artă donate de doctorul Gheorghe Vintilă comunei Topalu şi reprezintă însăşi raţiunea de a exista a muzeului din localitate, ce poartă numele colecției.
Procesul dintre Mario Vintilă, pe de o parte, şi Muzeul de Artă Constanţa şi, respectiv, Muzeul Dinu şi Sevasta Vintilă din Topalu, de partea cealaltă, se judecă deja de ani buni, aflându-se, pe rând, pe rolul mai multor instanţe din judeţul Constanţa. După ce dosarul a fost trimis înapoi la rejudecare de cel puţin două ori, în cele din urmă, magistraţii Curţii Supreme a României au decis ca procesul să continue la Curtea de Apel Galaţi, în loc de Constanţa, dând astfel curs cererii de strămutate formulate de Mario Vintilă.

Expert din cadrul Muzeului Bucovinei


Expert în cauză a fost desemnat, prin tragere la sorți, Alexandrina Cuțui, expert restaurator pictură în cadrul Muzeului Bucovinei. În noiembrie 2019, s-a decis acordarea unui termen mai lung, respectiv pentru luna martie 2020, astfel încât să fie timp pentru realizarea expertizei. Totuși, la data de 4 martie, când era fixată înfățișarea, procesul a suferit o amânare, dat fiind că nu era întocmit raportul expertizei. Pe data de 6 mai, când fusese fixat noul termen, procesul a fost suspendat direct, din cauza stării de urgență existente la momentul respectiv în România, pe fondul epidemiei de Coronavirus.
În acest context, rămâne de văzut dacă, date fiind condițiile, expertiza a putut fi realizată și dacă raportul va fi transmis instanței până la termenul stabilit la data de 3 iunie.

Citește și:

13 februarie - ziua de care ar putea depinde soarta Colecţiei Dinu şi Sevasta Vintilă, a Muzeului din Topalu
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Muzeul de Artă Constanța este prezent la două expoziții de anvergură din București

11 Mar 2024 464

Istoria Dobrogei Dr. Gheorghe Vintilă - Darul ce l-a făcut oamenilor din Topalu

08 Mar 2024 6075

Constanța Expoziție cu lucrări de grafică la Muzeul Dinu și Sevasta Vintilă Topalu

12 Feb 2024 676

Expoziția „Muzeul secret” a Muzeului Dinu și Sevasta Vintilă Topalu, județul Constanța, selectată la Art Safari

17 Jan 2024 757

De Ziua Dobrogei Muzeul de Artă Constanța lansează Catalogul celui mai important muzeu rural din țară!

12 Nov 2022 2322

Muzeul de Artă Constanța a pregătit vernisaje inedite pentru săptămâna aceasta

30 Aug 2022 1280

Ce expoziții anunță Muzeul de Artă Constanța

22 Aug 2022 1228

ZIUA LIVE. În Muzeul de Artă din Topalu „trăiesc“ cei mai importanți artiști români!

03 Mar 2022 2368

ZIUA LIVE Lelia Rus Prîvan, managerul Muzeului de Artă din Constanța- „E foarte important să ne reîntoarcem către umanitate, către ce e bun și frumos de arătat lumii“

02 Mar 2022 1722

ZIUA LIVE. Despre cel mai important muzeu rural din România, aflat în județul Constanța

01 Mar 2022 2377

Oficial, de la Înalta Curte despre cel mai important muzeu rural din țară, aflat în județul Constanța Mihai Lupu - „Instanța a hotărât ca inestimabilele lucrări să rămână acolo unde le este locul de drept“ (MINUTA)

24 Feb 2022 1941

Proces pe milioane de euro Curtea Supremă, anunț de ultimă oră în legătură cu cel mai important muzeu rural din țară, aflat în județul Constanța!

21 Jan 2022 1884

#Dobrogea143 - De la grecii din Milet la generația Millennials Muzeul de Artă „Dinu și Sevasta Vintilăׅ“ din Topalu, cel mai important muzeu rural din țară (galerie foto+video)

03 Nov 2021 5418

Moment decisiv pentru cel mai important muzeu rural din România, aflat în comuna constănțeană Topalu! (Motivare)

20 Sep 2021 3183

Declarații, la Capidava Primăria Constanța ar putea să își mute sediul unde funcționează Muzeul de Istorie și Arheologie

19 Aug 2021 6906