Procurorii au întocmit dosar penal în cazul renovării sediului PSD Iaşi

Procurorii ieşeni au întocmit un dosar penal şi au început urmărirea penală in rem privind lucrările de amenajare efectuate la sediul Partidului Social Democrat din Iaşi, în urma sesizării Primăriei.

„Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a înregistrat dosarul penal cu numărul 1874/P/2018, având ca obiect sesizarea din data de 6 februarie 2018, a Serviciului Control Urbanism şi Afişaj Stradal din cadrul Poliţiei Locale Iaşi, cu privire la efectuarea fără autorizaţie de construire a unor lucrări asupra monumentului istoric Administraţia Finanţelor Publice Locale şi sedii partide din municipiul Iaşi, bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, nr. 13-15”, a declarat, prin intermediul unui comunicat de presă, prim-procurorul Monica Palaghia.

Conform documentului, pe 7 februarie a fost începută în cauză urmărirea penală in rem sub aspectul săvârşirii infracţiunii de executare fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare ori cu nerespectarea prevederilor acesteia a lucrărilor prevăzute de legea privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare.

„De asemenea, în data de 12 februarie 2018, Direcţia Naţională Anticorupţie a înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, spre competentă soluţionare, sesizarea având acelaşi obiect, formulată de către Primăria Municipiului Iaşi - Direcţia Exploatare Patrimoniu, aceasta fiind ataşată la dosarul deja înregistrat. În cauză se efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt, cu precizarea că (...) procedura în această fază a urmăririi penale este nepublică”, se arată în documentul de presă. 

Sursă: Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

În județul Constanța PSD Mangalia are un nou sediu. Inaugurarea s-a făcut în prezență mare a membrilor de partid

03 Feb 2024 1145

UPDATE. Se fac cercetări pentru identificarea autorilor Un constănțean a spart o ușă de la cabinetele parlamentarilor PSD. Ce mesaj a lăsat bărbatul?

16 Jun 2023 1768

Petre Daea, printre cei propuşi de PSD la Ministerul Agriculturii. Ciolacu anunță cinci-şase variante

27 Jun 2022 1059

Parlamentarii PSD Constanța își inaugurează noul sediu al Cabinetelor Parlamentare

12 Feb 2021 4449

Parlamentarii Partidului Social Democrat de la Constanța, sediu nou, în buricul târgului. Când va fi funcțional?

23 Jan 2021 2783

Premierul Viorica Dăncilă va lua o decizie cu privire la ministrul Justiţiei în cadrul Comitetului Executiv Naţional al PSD

08 Apr 2019 1444

Constanţa. Incident în drum spre sediul PSD. O maşină aflată printre protestatari, oprită de jandarmi (galerie foto + video)

10 Aug 2018 3203

Sediu PSD, vandalizat. Poliţiştii fac cercetări

10 Aug 2018 1657

Ce spune Comisia de verificare a SPIT „Cui i-e frică de Virginia Uzun?“ (documente)

21 Mar 2017 8314

Revista presei locale

26 Aug 2016 1942

Cum au ajuns social-democraţii să fie chiriaşi în fostul sediul USL PSD Constanţa “dat afară, în stradă”!

04 May 2016 4678

PNL Constanţa, câştig „doi în unu“ la Ovidiu George Scupra a semnat cu stânga pentru o doctrină de dreapta

18 Jan 2016 5094

Startul anului electoral în Constanța s-a dat la Ovidiu. Primarul George Scupra lasă PSD și bate palma cu PNL

08 Jan 2016 4937

Revista presei locale

08 Jun 2015 2539

Dacă dispare din PSD Echipa lui Mazăre ar putea arunca partidul în stradă

15 Dec 2014 4442