16 Jan, 2023 14:15
936
În cursul lunii aprilie 2022, suspectul Ceșa Petru, în calitatea menționată mai sus, la instigarea celuilalt suspect, și-ar fi arogat atribuțiile funcției de director general al CNCF CFR SA, cu toate că nu deținea această funcție sau o împuternicire în acest sens și a emis două decizii, prin cea de-a doua numindu-l pe Simu-Alexandru Ion la conducerea Sucursalei Regionalei de Căi Ferate Timișoara. Prin aceste două decizii privind traseul profesional al lui Simu-Alexandru Ion, suspectul Ceșa Petru ar fi urmărit să-i asigure primului stabilitatea unei funcții de conducere la nivel regional, după încetarea celei de director general interimar al CNCF CFR SA.
După apariția în spațiul public a uneia dintre acele decizii, suspectul Ceșa Petru, la instigarea celuilalt, în urma unei cercetări disciplinare formale, ar fi emis două decizii prin care unei subordonate, bănuită că ar fi remis presei documentul respectiv, i-ar fi fost desfăcut contractul individual de muncă din motive disciplinare, cu încălcarea prevederilor din Codul Muncii, motivând că „angajata nu a reușit să-și dovedească nevinovăția”.
Acționând în această manieră, cei doi directori ar fi urmărit să dea un exemplu celorlalți angajați din subordine pentru ca pe viitor suspecții să nu se mai vadă expuși „riscului” ca publicul, prin intermediul presei, să cunoască diferite aspecte nelegale/legale din actul de conducere al CNCF CFR SA.
Suspecților Ceșa Petru și Simu-Alexandru Ion li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Ti-a placut articolul?
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: