Procurorii, nemulțumiți de o decizie a Tribunalului Constanța! Procesul penal, încetat



 
Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa sunt nemulțumiți de decizia prin care Tribunalul Constanța a încetat procesul penal faţă de George Dan Fătu, din Constanța, fost asociat unic și administrator în fapt al SC Ferguson Concept SRL, suspectat de evaziune fiscală!
 
Decizia privind încetarea procesului penal a fost luată ca urmare a intervenirii prescripţiei generale a raspunderii penale, în raport cu decizia Curţii Constituţionale nr.358 din 26 mai 2022, privind prescripția.
 
Contestația procurorilor va fi analizată de judecătorii de la Curtea de Apel Constanța.
 
Conform rechizitoriului, „în sarcina inculpatului George Dan Fătu faptul că, în calitate de asociat unic și administrator în fapt al SC Ferguson Concept SRL, a omis evidenţierea în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau veniturile realizate din relaţiile comerciale derulate cu SC Geocor Trade IMP EXP SRL, din perioada iulie-august 2013, reprezentând venituri totale de 310.407 lei și cu SC Tomis Energy SRL, reprezentând venituri totale de 873 lei“.
 
Astfel, a fost creat, mai arată procurorii, „un prejudiciu bugetului consolidat al statului în sumă totală de 52.926 lei, reprezentând impozit pe veniturile microîntreprinderilor în sumă de 9.338 lei și TVA în sumă de 43.588 lei“.

Conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.


 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
Procesul penal, încetat!
Afacerist din oraș, beneficiar al deciziei CCR privind prescripția! (DOCUMENT)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

LIVE Text Vlad Matei Pascu, la Tribunalul Constanța. Instanța a rămas în pronunțare (FOTO+VIDEO)

16 Apr 2024 1057

Tribunalul Constanta cumpără servicii poștale și de curierat!

13 Apr 2024 559

Judecătorul Marius Cătălin Croitoru rămâne vicepreședinte al Tribunalului Constanța

11 Apr 2024 412

Primarul din Constanța, obligat să emită certificatul de urbanism pentru investiția Le Rose del Lago, din Mamaia, de lângă pasarela pietonală! (MINUTA)

10 Apr 2024 6140

Marius Cătălin Croitoru, preșdintele Judecătoriei Medgidia, propus vice în continuare al Tribunalului Constanța

08 Apr 2024 451

Scene demne de „Final destination“, la Cogealac! Judecătorii din Constanța au dictat 70 de ani de închisoare. Pedepse definitive (VIDEO)

03 Apr 2024 1038

Administrația Fondului Imobiliar SRL Constanța are de primit mii de euro de la Asociația Culturală Petre Țuțea! Decizia Tribunalului (MINUTA)

02 Apr 2024 487

Primăria Constanța, apel în dosarul împotriva Primavera Campus SRL. Pe fond, amenda de 40.000 lei, înlocuită cu avertisment

01 Apr 2024 607

Arestare de ultim moment la Tribunalul Constanța!

27 Mar 2024 2223

Curtea de Apel Constanța, final de proces în presupusul șantaj de la SOCEP! Când se va pronunța instanța definitiv

22 Mar 2024 761

Răsturnare de situație, la Tribunal! Începe procesul Feciorii Vrancei SRL versus Primarul Constanței (MINUTA)

18 Mar 2024 725

Administrația Fondului Imobiliar SA, fostă RAEDPP, obține și la Tribunal evacuarea Uniunii Județene a Pensionarilor din Constanța (MINUTA)

15 Mar 2024 730

Feciorii Vrancei SRL solicită să se judece cu Primarul Municipiului Constanța! Când decide Tribunalul dacă procesul continuă

14 Mar 2024 461

Dosarul Retrocedărilor Teren din Mamaia, zona Ceainăria Japoneză, pe masa Tribunalului Constanța! Când se pronunță instanța

12 Mar 2024 582

20,14 milioane de euro! Repartizarea profitului din Portul Constanța pe 2022, decisă la Tribunal! Instanța s-a retras pentru deliberări

03 Mar 2024 945