Procurorul general al Constanţei, Gigi Valentin Ştefan, dă examen de grad


Nu mai puţin de 14 procurori dobrogeni s-au înscris la examenul pentru promovarea în gradul profesional superior. Printre aceştia se numără şi actualul procuror general delegat al Constanţei, magistratul Gigi Valentin Ştefan (foto). Acesta îşi doreşte să obţină gradul de procuror al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar candidatura sa a fost acceptată de către reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii.


La polul opus, actualul prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Constanţa, magistratul Viorel Gabriel Teliceanu, nu s-a bucurat de aceeaşi bunăvoinţă a CSM, candidatura sa fiind respinsă pentru lipsa vechimii necesare. Acesta dorea avansarea la gradul de procuror al Parchetului Curţii de Apel.


CSM a respins, tot pentru lipsa vechimii, şi candidatura magistratului Daniel Haralambie, ce îşi desfăşoară activitatea la Parchetul Judecătoriei Medgidia şi care dorea avansarea la gradul de procuror al Parchetului Tribunalului.


Pentru a reveni însă la gradul de procuror al Parchetului Curţii Supreme, trebuie menţionat că acesta este vizat şi de alţi patru procurori dobrogeni, în afară de magistratul Gigi Valentin Ştefan. Astfel, aceştia sunt procurorii Daniela Bocăneală, din cadrul Parchetului Tribunalului Tulcea, Venera Graţiela Lăzureanu, de la Parchetul Tribunalului Constanţa şi, respectiv, magistraţii Violeta Julieta Păun şi Constantin Micu, ambii din cadrul Parchetului Curţii de Apel Constanţa.


Totodată, cei care vor da examen pentru funcţia de procuror al Parchetului Curţii de Apel sunt procurorii Dana Belciug, Corneliu Cristian Bordeianu, Camelia Maria Conortos, toţi din cadrul Parchetului Tribunalului Constanţa, dar şi magistratul Dan Stepanencu, prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Tulcea.


În final, gradul de procuror al Parchetului Tribunalului este vizat de alţi trei magistraţi, anume Camelia Andrei - prim-procuror adjunct al Parchetului Judecătoriei Constanţa, Laura Angela Cornea, de la Parchetul Judecătoriei Mangalia, dar şi de către Gabriela Rugea, delegată prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Mangalia.


Magistraţii vor susţine probele scrise pentru examenul de înaintare în grad la finalul acestei luni.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procurorul general al Dobrogei și șefa DIICOT Constanța, printre reclamanți Mai mulți procurori din Constanța au dat în judecată Ministerul Public! Răspunsul Tribunalului (MINUTA)

05 Apr 2024 586

Din 1 februarie Teodora Elena Rotea, noul procuror general adjunct al Parchetului Curții de Apel Constanța

23 Jan 2024 766

Avere și interese Teodora Elena Rotea, propusă procuror general adjunct al Dobrogei! (DOCUMENTE)

21 Jan 2024 1055

De mâine, 10 ianuarie Procurorul Gigi Valentin Ștefan revine în conducerea Parchetului Curții de Apel Constanța!

09 Jan 2024 2135

Gigi Valentin Ștefan, propus procuror general adjunct al Parchetului Curții de Apel Constanța

05 Jan 2024 1242

Oficial, din prima zi a anului Magistratul Mihaela Elena Mergeane este noul procuror general al Dobrogei (DOCUMENTE)

02 Jan 2024 1250

Oficial Mihaela Elena Mergeane, numită procuror general al Dobrogei, de la 1 ianuarie 2024

29 Nov 2023 1498

Ce avere are magistratul Mihaela Elena Mergeane, procuror general adjunct al Dobrogei, viitor procuror general (DOCUMENTE)

22 Nov 2023 4184

Magistratul Mihaela Elena Mergeane va fi noul procuror general al Dobrogei! A luat 9,80 la testarea scrisă, a doua medie pe țară

22 Nov 2023 2012

#Dobrogea145 Gigi Valentin Ștefan, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, mesaj de Ziua Dobrogei

17 Nov 2023 1800

Gigi Valentin Ștefan, procurorul general al Dobrogei, declarații despre nava care a explodat la Sulina

21 Sep 2023 1426

Ei sunt magistrații care vor să ocupe funcția de procuror general al Dobrogei (FOTO+DOCUMENT)

05 Sep 2023 2714

Știri justiție Constanța Concurs pentru scaunul de procuror general al Dobrogei! S-a încheiat perioada de depunere a candidaturilor (DOCUMENT)

23 Aug 2023 1641

Știri justiție Constanța Cine conduce parchetele din Constanța și Dobrogea? Lista completă a procurorilor delegați sau detașați pe funcțiile de conducere

15 Aug 2023 6295

Postul de procuror general al Dobrogei, ocupat de Gigi Valentin Ștefan, scos la concurs de către Consiliul Superior al Magistraturii (DOCUMENT)

01 Aug 2023 3758