Procurorul Mihai Eduard Ilie, reînvestit șef în Parchetul General. A instrumentat dosare care au zguduit România. Unul este de la Constanţa!

 
Secția pentru procurori din CSM va analiza propunerea privind reînvestirea procurorului Mihai Eduard Ilie în funcţia de procuror şef al Biroului de criminalistică din cadrul Serviciului de urmărire penală al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Decizia va fi luată în decizia din data de 30 martie 2021. 

Mihai Eduard Ilie, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire penală şi criminalistică, Biroul de Criminalistică, a instrumentat, printre altele, dosarele Colectiv (Bucureşti - 65 de morţi) şi Beirut (Constanţa - trei morţi). 

În urma incendiului din clubul Colectiv şi-au pierdut viaţa 64 de persoane: 27 în noaptea tragediei şi 38 ulterior, în spitale din Bucureşti şi din străinătate, printre aceştia fiind fotografi, artişti, olimpici şi studenţi străini. Incendiul din 30 octombrie 2015 a izbucnit în timpul unui concert susţinut în clubul Colectiv de trupa rock bucureşteană Goodbye to Gravity, care îşi lansa albumul „Mantras of War“. Solistul Andrei Găluţ este singurul membru al trupei care a supravieţuit tragediei.

Restaurantul Beirut a fost distrus în aprilie 2014 de un incendiu, iar în această tragedie au pierit Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu. În prezenta cauză, procurorul Mihai Eduard Ilie a dispus trimiterea în judecată a mai multor persoane, care au fost condamnate în primă instanţă. 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mihai Eduard Ilie, reînvestit procuror şef în Parchetul General. Ce dosar a instrumentat de la Constanța

01 Apr 2021 2964

Aproximativ 70 de persoane au murit Dosarul Colectiv, termen, azi, în Sala de Festivităţi a Tribunalului Bucureşti

27 Nov 2019 2219

A instrumentat dosarele Beirut şi Colectiv Mihai Eduard Ilie a fost numit şef al Biroului de Criminalistică din Parchetul General al României

05 Oct 2017 3319

Tragedia care a zguduit Constanţa! Mihai Eduard Ilie, procurorul care a instrumentat dosarul, va fi numit şef în Parchetul General al României

30 Sep 2017 6667

Aprilie 2014. Constanţa, zguduită de tragedia de la Beirut. Trei fete au murit. Azi se face marele anunţ

06 Sep 2017 4325

Detalii neştiute din dosarul „Beirut“! Scurt pe doi. Cum a ajuns George Karam chiriaşul lui Viorel Done

24 Feb 2017 8081

Exclusiv! Noi detalii din dosarul Beirut! „Răsplătirea“ salvatorilor (document)

12 Jul 2016 4364

Exclusiv! Beirut, declaraţii cutremurătoare „Am văzut silueta unei fete. Stătea în picioare. Avea mâna stângă în flăcări“

11 Jul 2016 12140

Audieri maraton în dosarul Beirut

20 May 2016 2404

Rechizitoriu pentru cei 64 de morţi din Colectiv! Detalii ştiute doar de magistraţi. Până acum (document)

14 May 2016 3843

Dosarul Colectiv va fi deschis azi pentru prima dată. 64 de tineri şi-au pierdut viaţa

29 Apr 2016 2470

Secundele „morţii“! Exclusiv - Filmul tragediei de la Beirut, „explicat“ de procurorul Mihai Eduard Ilie

14 Apr 2016 3845

George Karam, patronul restaurantului Beirut din Constanţa, audiat

17 Mar 2016 2472

Noaptea blestemată de la Beirut Detalii exclusive din dosar! Ce le-a declarat magistraţilor George Karam

26 Feb 2016 5865

Dosarul Beirut a fost amânat pentru data de 17 martie. Pe fir au intrat si procurorii militari

25 Feb 2016 2517