Pronunțare în ședință secretă! Zi importantă pentru Radu Mazăre, fostul primar al Constanței

 
  • Ședința de judecată este secretă, conform procedurilor legale aflate în vigoare.
 
Judecătorul Teodor Viorel Gheorghe, fostul președinte al Tribunalului Constanța, este așteptat să se pronunțe azi, 08 aprilie 2022, în dosarul în care Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al Constanței, și Marcela Enache, fostul secretar al municipiului Constanța, au fost deferiți justiției de Andrei Bodean, procuror șef al DNA Constanța.
 
În această fază procesuală, ședința de judecată este secretă, conform procedurilor legale aflate în vigoare.
 
Oricare va fi decizia de azi a judecătorului Teodor Viorel Gheorghe, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 
În dosar, Radu Mazăre este acuzat de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, și Enache Marcela (fostul secretar general al municipiului, din cadrul Consiliului Local Constanţa), bănuită de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată.
 
Consiliul Local Constanţa s-a constituit parte civilă.
 
În rechizitoriu, procurorul șef Andrei Bodean a reținut că „în perioada 2007 - 2012, inculpatul Mazăre Radu Ștefan, în calitatea menționată mai sus, și-ar fi încălcat atribuțiile de serviciu prevăzute de dispozițiile legale, în sensul că ar fi dispus vânzarea a 10 terenuri din domeniul privat al municipiului Constanța în alte condiții decât prin licitație publică (negociere directă) și fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local“.
 
„De asemenea, terenurile respective, situate în stațiunea Mamaia, în imediata vecinătate a plajei ori în zone cu un potențial turistic și comercial deosebit (malul Lacului Siutghiol, Parcul Tăbăcăriei etc.), ar fi fost vândute la prețuri mult diminuate, împrejurare prin care s-ar fi produs patrimoniului municipiului Constanța un prejudiciu în valoare de 1.732.687 euro, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit pentru cumpărători. În demersurile sale, edilul ar fi beneficiat de ajutorul inculpatei Enache Marcela, care, în calitate secretar al municipiului Constanța, ar fi contrasemnat o parte dintre documentele care au stat la baza tranzacțiilor respective“, se mai arată în ancheta DNA Constanța.
 
PRECIZĂRI:

 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
 
După trimiterea în judecată, Decebal Făgădău a demisionat din PSD
Curtea de Apel a constatat nulitatea rechizitoriului din dosarul Mazăre – Făgădău

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea de Apel Constanța, decizie definitivă în dosarul lui Nicolae Dospinescu, fost consilier judeţean PSD!

13 Oct 2023 1082

Doi renumiți judecători din Constanța ies la pensie!

18 Dec 2022 3074

Tribunalul Constanța a respins un acord de recunoaștere a vinovăției încheiat la DNA. Cine este vizat

30 Jun 2022 2399

„Nimeni nu este mai presus de lege!“ Tribunalul Constanța sesizează Curtea Constituţională într-unul dintre dosarele lui Radu Mazăre

09 Apr 2022 3770

DNA acuză - 10 terenuri din Constanța ar fi fost vândute fără ca rapoartele de evaluare să fi fost aprobate de Consiliul Local. Pronunțarea, amânată

26 Mar 2022 4129

Procurorii nu renunță și cer, în continuare, arestarea preventivă a lui George Fulina, de la Confort Urban

28 Feb 2022 2021

Acord DNA Constanța admis la Tribunal! Cine este afaceristul condamnat

22 Feb 2022 2630

Au fost stabilite completurile de judecători de la Tribunalul Constanța pentru anul 2022

15 Feb 2022 9891

Judecător nou pentru Mazăre!

27 Jan 2022 2246

Stere Anagnoste, de la ANAF Constanța, cercetat pentru luare de mită, a scăpat de controlul judiciar

17 Nov 2021 3787

„Masa și dansul la final“ Detalii până azi secrete din dosarul inspectorului Fotin, de la Antifraudă Constanța, acuzat de luare de mită (document)

13 Nov 2021 3491

Oficial! Ionuț Adrian Fotin, fost inspector la Antifraudă Constanța, acuzat de mită, va fi pus în libertate

11 Nov 2021 1953

60 de percheziții în Constanța, București și Ilfov. Mandate anulate în instanță

15 Jul 2021 2035

Procurorii DIICOT au cerut vineri arestarea preventivă a mai multor persoane. Date din anchetă

03 Jul 2021 4375

Aproape 60 de percheziții în Constanța, București și Ilfov. Lista arestaților!

02 Jul 2021 3859