Justitie

Pronunțarea din dosarul omului de afaceri Sorin Strutinsky, amânată


 
  • În primă instanță, Sorin Strutinsky a luat șapte ani și patru luni de închisoare.
  • Decizia finală va fi luată de judecătorii Adriana Ispas și Ciprian Coadă, de la Curtea de Apel.
Curtea de Apel Constanța a amânat ieri pronunțarea în dosarul în care omul de afaceri Sorin Strutinsky, apropiat al lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, și al lui Nicușor Constantinescu, fost președinte al Consiliului Județean, a fost condamnat de Tribunalul Constanța, în primă instanță, la șapte ani și patru luni de închisoare. Curtea de Apel stabilise inițial ca pronunțarea să aibă loc pe data de 15 mai, după care veridictul a fost amânat pentru 22 mai, adică ieri, când instanța a acordat un nou termen pentru pronunțare, respectiv 02 iunie.
 
Oricare va fi decizia Curții de Apel, aceasta va fi definitivă.
 
Dosarul va fi soluționat de judecătorii Adriana Ispas și Ciprian Coadă, de la Curtea de Apel.
 
În prezenta cauză, Sorin Gabriel Strutinsky a fost trimis în judecată de procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției, pentru patru infracțiuni de trafic de influență, dintre care una în formă continuată, instigare la săvârșirea a două infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, și instigare la săvârșirea a două infracțiuni de spălare a banilor, în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, printre altele, că „în cursul anului 2009, inculpatul Strutinsky Gabriel Sorin a pretins de la un denunțător o sumă de bani reprezentând un procentaj de 10% din contravaloarea facturilor fiscale ce urmau a fi încasate de către societatea comercială reprezentată de denunțător, în baza a trei contracte încheiate cu DADL (Direcția Apelor Dobrogea Litoral)“.
 
„În schimbul sumelor de bani pretinse, Strutinsky Gabriel Sorin, prevalându-se de influența exercitată asupra funcționarilor DADL și asupra Ministrului Mediului de la acea vreme, a promis că îi va determina să respecte obligațiile contractuale asumate, referitoare la plata prețului către societatea comercială respectivă. Ulterior, în baza pretinderii inițiale, în perioada 2009 - 2012, Strutinsky Gabriel Sorin a primit de la denunțător suma totală de 1.286.958,17 lei, banii fiind virați din conturile bancare ale societății reprezentate de denunțător, în conturile bancare ale societăților comerciale indicate de suspect, respectiv SC New Home Construct SA, SC Mehmetoglu SRL, SC Nefermin SRL, SC Panel Building System SRL și SC Cds Project SRL“, potrivit DNA.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin din partea Serviciului Român de Informații.
 
Într-un alt dosar, omul de afaceri Sorin Gabriel Strutinsky a fost condamnat în primă instanță la șapte ani și zece luni de închisoare, decizia nefiind una definitivă.
 
Citește și:
 
Femeia care i-a trimis în judecată pe Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, propusă șef în DNA
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Clubul de Volei Municipal Tomis Constanța, în faliment! Procesul a primit cel de al 22-lea termen de judecată

26 May 2020 877

Apropiat al lui Radu Mazăre și al lui Nicușor Constantinescu Pronunțarea din dosarul omul de afaceri Sorin Strutinsky, amânată

16 May 2020 2632

Final de proces în dosarul omului de afaceri Sorin Strutinsky! 15 mai, ziua pronunțării

01 May 2020 1936

Curtea de Apel a fixat al 36-lea termen de judecată în dosarul omului de afaceri Sorin Strutinsky

14 Apr 2020 246

Procesul Dănuţ Căpăţînă - Sorin Strutinsky a primit un nou termen

19 Mar 2020 1047

Sorin Strutinsky, judecat la Curtea de Apel Constanța. Procesul, amânat pentru luna viitoare

17 Mar 2020 500

Sorin Strutinsky, amendat de Tribunalul Constanţa. Pentru ce a fost sancţionat omul de afaceri

28 Feb 2020 1127

Închisoare cu executare în primă instanţă Procesul omului de afaceri Sorin Strutinsky, amânat

17 Feb 2020 574

Se cere înlocuirea administratorului judiciar Raportul de insolvenţă al Xenoti SRL. Cum a preluat firma datoriile lui Strutinsky

10 Dec 2019 3176

Procesul omului de afaceri Sorin Strutinsky, amânat. Condamnat cu executare în primă instanță

21 Nov 2019 727

Federația Română de Volei cere peste 30.000 de euro de la Sorin Strutinsky și Serhan Cadâr (document)

18 Nov 2019 1643

Sorin Strutinsky nu vrea să fie judecat de Leonard Iustin Bourceanu, de la Tribunalul Constanța

25 Oct 2019 806

Dosar la DNA! Clubul de Volei Municipal Tomis Constanţa, în faliment. Ce au decis ieri judecătorii

23 Oct 2019 3139

Procesul omului de afaceri Sorin Strutinsky, amânat!

17 Oct 2019 1137

Dănuţ Căpăţînă, fostul şef al Spitalului Judeţean, trimis în judecată alături de omul de afaceri Sorin Strutinsky. S-a stabilit un nou termen

03 Oct 2019 871