Pronunțarea în dosarul lui Nicuşor Constantinescu, amânată de Tribunalul Constanța


 
Antoneta Ardeleanu, judecător în cadrul Tribunalului Constanţa, a amânat, pentru data de 20 aprilie 2021, pronunțarea în dosarul în care Nicuşor Daniel Constantinescu, fostul şef al CJC, este suspectat de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
 
Oricare va fi decizia din 20 aprilie 2021, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
  
În rechizitoriul întocmit, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa au reţinut următoarea stare de fapt: „În perioada decembrie 2009 - noiembrie 2010, inculpatul Constantinescu Nicuşor Daniel, în calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu încălcarea dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice, a achiziţionat şi a plătit servicii de publicitate în valoare de 401.700 lei. Suma respectivă reprezintă un prejudiciu adus bugetului Consiliului Judeţean Constanţa concomitent cu obţinerea de către firma prestatoare a serviciilor a unui folos necuvenit în acelaşi cuantum“.
 
„Concret, în perioada respectivă, Consiliul Judeţean Constanţa a achiziţionat servicii de publicitate în presa scrisă locală, pentru care a achitat integral un număr de 12 facturi fiscale. Ca urmare a dispoziţiilor emise de Curtea de Conturi a României, Consiliul Judeţean Constanţa s-a adresat instanţei civile şi a obţinut o hotărâre judecătorească definitivă de obligare a inculpatului Constantinescu Nicuşor Daniel la plata sumei de 401.700 lei, ce reprezintă întregul prejudiciu al faptei penale. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin inculpatului“, se mai arată în actele DNA.

Amintim că, recent, Curtea de Apel Galați a menținut decizia Tribunalului Constanta în dosarul Fundațiilor Thalia și Fantasio și a decis condamnarea definitivă a fostului șef al CJC la opt ani de închisoare cu executare. 

„În opinia justiției din Romania, a duce la îndeplinire hotărâri de Consiliu Județean reprezintă o fapta penală! Așa cum am declarat și în anul 2015, ,,Problema este că sunt judecat penal pentru hotărâri ale Consiliului Județean care sunt supuse contenciosului administrativ, nu faptelor penale. Este un abuz”! Probabil că interviul acordat postului de televiziune Realitatea Plus a deranjat sistemul , astfel încât am fost condamnat ,din nou,la o pedeapsă cumplită,tot pentru abuz in serviciu ,devenind politicianul condamnat la cei mai mulți ani de închisoare din România!“, a mai spus fostul șef al CJC după decizia Curții de Apel Galați . 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Zi importantă pentru Nicușor Constantinescu, fostul șef al CJC!

06 Apr 2021 582

La Tribunal dosare grele UAT Constanța, prin primar Vergil Chițac-reclamant. Părâți sunt Mazăre, Constantinescu, și alții

02 Apr 2021 1633

Nicușor Constantinescu, interviu din Penitenciarul Poarta Albă

30 Mar 2021 1075

Mazăre și Nicușor contra Strutinsky. Ultima decizie a judecătorilor în legătură cu falimentul Xenoti

27 Mar 2021 1132

Ce spune Nicușor Constantinescu, fost președinte al CJC, despre ultima lui condamnare

19 Mar 2021 842

Opt ani pentru fostul șef al CJC! Oficial. Sentință finală în dosarul fundaţiilor „Fantasio“ şi „Thalia“. Achitări și condamnări

18 Mar 2021 3210

CJC a instituit 25 decizii de poprire pe conturile lui Nicușor Constantinescu (document)

18 Mar 2021 1032

Se cere suspendarea dosarului privind cadastrarea județului Constanța

01 Mar 2021 572

Fostul șef al CJC a cerut suspendarea procesului privind cadastrarea județului Constanța

17 Feb 2021 1156

CJC la judecată cu Nicușor Constantinescu! Dosarul, la Înalta Curte. Cât i se cere fostului șef al CJC

02 Feb 2021 1020

Procesul lui Nicuşor Constantinescu, de la Galați, amânat pentru luna viitoare

29 Jan 2021 934

Consiliul Județean Constanța încearcă recuperarea unor prejudicii de la o parte dintre condamnaţii în dosarul “perdelelor forestiere”!

25 Jan 2021 1050

Procurorul Vasile Abagiu l-a trimis în judecată pe Nicuşor Constantinescu. Cine va judeca dosarul

19 Jan 2021 1297

Oficial de la DNA! Date din noul dosar al lui Nicușor Constantinescu, fostul președinte al CJC

15 Jan 2021 1143

Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată în dosarul privind Herghelia Mangalia și lacul Corbu

14 Jan 2021 1375