Proprietarii unor apartamente de pe bulevardul Mamaia, dați în judecată de un dezvoltator imobiliar

  • Dosarul civil a fost întregistrat recent la Judecătoria Constanța și are ca obiect „acțiune în răspundere delictuală pretenții“.
  • Yco Teh Construct Constanța a dat în judecată Asociația de Proprietari Mamaia nr. 86 și pe mai mulți proprietari ai unor apartamente din zonă.
  • Compania a construit un bloc de 11 etaje pe strada Prelungirea Bucovinei.
  • Nu este pentru prima dată când dezvoltatorul imobiliar și locuitorii din zonă, alături de Asociația de Proprietari Mamaia nr. 86 se întâlnesc pe băncile sălilor de judecată.
 
Yco Teh Construct Constanța, compania care a construit un bloc de 11 etaje pe strada Prelungirea Bucovinei, a dat în judecată Asociația de Proprietari Mamaia nr. 86 și pe mai mulți proprietari ai unor apartamente din zonă.
 
Dosarul civil a fost întregistrat recent la Judecătoria Constanța și are ca obiect „acțiune în răspundere delictuală pretenții“.
 
Părți în cauză sunt firma Yco Teh Construct Constanța, în calitate de reclamant și mai multe persoane fizice, împreună cu Asociația de Proprietari Mamaia nr. 86, în calitate de pârâți.
 
În prezent, cauza se află în etapa procedurii prealabile primului termen de judecată.
 
Nu este pentru prima dată când dezvoltatorul imobiliar și locuitorii din zonă, alături de Asociația de Proprietari Mamaia nr. 86 se întâlnesc pe băncile sălilor de judecată.
 

Oamenii ceruseră anularea autorizațiilor de construire

 
În anul 2016, Asociația de Proprietari Mamaia nr. 86, alături de proprietarii mai multor apartamente din blocul vecin imobilului cu 11 etaje au dat în judecată municipalitatea, compania și pe acționarii companiei constructoare, solicitând anularea autorizațiilor de construire.
 
În 2017, un dosar a fost desprins din cauza principală și s-a format litigul înregistrat sub numărul 7292/118/2017, disjuns din 7488/118/2016. În acest dosar disjuns, oamenii au cerut, potrivit Jurindex, anularea autorizației de construire nr. 1581/30.09.2018, dar și anularea autorizației de construire nr. 314/5.03.2012.
 
Spus pe scurt, reclamanții erau nemulțumiți de numărul de etaje al noului bloc.

 
După circa doi ani de proces, în anul 2019, Tribunalul a respins cererea de anulare a autorizațiilor de construcție, considerând acțiunea inadmisibilă, pentru lipsa plângerii prealabile.
 

Soluția a fost menținută și la Curtea de Apel Constanța, care a închis definitiv dosarul, în noiembrie 2019.
 

Foștii reclamanți, pârâți în noul proces

 
Acum, a venit rândul constructorului să dea în judecată Asociația de Proprietari Mamaia 86 și pe proprietarii apartamentelor din blocul vecin construcției proprii.
 
Așa cum am precizat anterior, noul dosar, înregistrat la data de 1 februarie 2021, are ca obiect o „acțiune în răspundere delictuală pretenții“.
 
După cum arătam în edițiile anterioare, în 2017, Yco Teh Construct a obţinut de la Primăria Constanţa Certificatul de urbanism nr. 843. Acesta viza „Modificare proiect autorizat cu AC nr. 314/05.03.2012 «Construire imobil S+P+7-10e+etaj tehnic locuinţe colective și organizare şantier» și AC nr. 1581/30.09.2014 pentru „Modificare proiect aprobat cu AC nr. 314/05.03.2012 «Construire imobil S+P+7-10e+etaj tehnic locuinţe colective şi organizare şantier» - recompartimentări interioare, refaţadizare şi supraetajare cu un nivel în limita a 20% din suprafaţa desfăşurată imobil S+P+11 locuinţe colective, prin recompartimentări interioare și modificare faţade“.
 
Totodată, Autorizaţia de construire nr. 314 din 5.03.2012 fusese emisă de municipalitate pentru Sorin Malcea, Simona Gheorghe şi SC Yco Teh Construct SRL.
 
Astfel, conform actului respectiv, pe Prelungirea Bucovinei nr. 8C, 8D, 8E urma să fie ridicat un imobil S+P+7-10 E+etaj tehnic, locuinţe colective şi organizare şantier“.
 
Ulterior, Primăria a emis şi Autorizaţia de construire nr. 1581 din 30.09.2014 pentru Sorin Sebastian Malcea, Simona Petronela Gheorghe şi Yco Teh Construct SRL, care consta în „Modificare proiect aprobat cu AC nr. 314/05.03.2012 «Construire imobil S+P+7-10e+Etaj tehnic-locuinţe colective şi organizare şantier» recompartimentări interioare, refaţadizare şi supraetajare cu un nivel (spaţii de locuit), imobil în curs de execuţie“.
 

Datele de la Registrul Comerțului

 
Potrivit Registrului Comerțului, consultat la data de 3 februarie 2021, firma Yco Teh Construct a fost înființată în 2011 și are sediul social în Constanța, pe strada Berlin, nr. 4.
 
Capitalul social subscris este de 584.880 de lei, integral vărsat, iar acțiunile sunt împărțite în mod egal între Sorin Sebastian Malcea și Simona Petronela Gheorghe, ambii fiind și administratorii companiei.
 
Domeniul principal de activitate este reprezentat de „lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale“.
 
În 2017, cu 0 salariați, compania a înregistrat o pierdere netă de 161.402 lei și a avut cifra de afaceri netă 0.
 
În 2018, numărul salariaților și cifra de afaceri au rămas 0, iar pierderea netă înregistrată a fost de 132.347 de lei.
 
În 2019, firma a avut un salariat, o cifră de afaceri netă 4.689.005 lei și un profit net de 1.443.016 lei.
 
Citește și:

Blocul ridicat pe strada Zorelelor, transformat în hotel?!:
Metalica Pro Vest, la judecată cu Primarul Constanței, după anularea autorizațiilor de construire

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Proprietarii unor apartamente de pe bulevardul Mamaia, dați în judecată de un dezvoltator imobiliar. Ce au cerut afaceriștii (document)

19 Oct 2021 4912

Investitor contra locatari! Cine a câștigat procesul intentat de compania Yco Teh Construct proprietarilor de pe bulevardul Mamaia, din Constanța

27 Sep 2021 1911

Yco Teh Construct SRL modifică blocul de 11 etaje ridicat în Constanţa, pe Prelungirea Bucovinei

11 Apr 2017 4649