16 Aug, 2018 11:05
1473
Ionuţ ZAGONEANU
Preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Robert Cazanciuc anunţă, pe contul său de Facebook, că doreşte schimbarea legistaţiei actuale cu privire la uciderea din culpă
„Voi propune colegilor mei, senatori și deputați, la începutul sesiunii parlamentare septembrie 2018, să modificăm articolul 192 din Codul penal referitor la uciderea din culpă. În situaţia săvârșirii acestei infracţiuni de către o persoană care conduce un autoturism fără a poseda permis de conducere sau sub influeța băuturilor alcoolice, adică în concurs cu infracţiunea de conducere fără permis, sau cu infracţiunea de conducere sub influența alcoolului, să nu mai poată fi acordată suspendarea executării pedepsei sub supraveghere“, a mai spus Cazanciuc.
„Fără a fi adeptul majorării limitelor de pedepsă ca formă de prevenire a săvârșirii de infracțiuni, am convingerea că soluția legislativă propusă va putea contribui, prin aplicare și popularizare cu sprijinul presei, la salvarea a sute de vieți anual!“, mai adaugă preşedintele Comisiei juridice a Senatului.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: