Punct şi de la capăt în procesul „Festivalul Iernii 2016“. Până să se dea o sentinţă definitivă, s-a deschis Ediţia 2019!


Surpriză de proporţii în procesul în care Primăria Constanţa şi Fundaţia Clopot – care s-a ocupat de organizarea Festivalului Iernii 2016 – solicită bani una de la alta! Parcă pentru a împăca şi capra, şi varza în prag de sărbători judecătorii Curţii de Apel Constanţa au admis recursurile ambelor părţi în proces şi au trimis cauza spre rejudecare!
 
În paralel, până să se termine procesul pentru Ediţia 2016, în Parcul Tăbăcăriei se desfăşoară Ediţia 2019 a Festivalului Iernii. De data aceasta, proiectul este realizat de Asociaţia culturală pentru tineret şi copii – Art Theatre şi finanţat de Primăria Constanţa.
 
În condiţiile admiterii ambelor recursuri, litigiul în care primăria încearcă să obţină aproape 500.000 de la fundaţia ce a ctitorit Festivalul Iernii - Ediţia 2016 urmează să se reia la Tribunalul Constanţa.
 
Miza procesului pentru ediţia din 2016 a Festivalului este, după cum arătam şi în ediţiile anterioare, suma de 480.664,03 lei, reprezentând cheltuială neeligibilă aferentă contractului de finanţare, alături de alţi 14.996,72 de lei – penalităţi de întârziere. Cel puţin, acestea sunt pretenţiile pe care Municipiul Constanţa prin Primar le are faţă de Fundaţia Clopot.
 
În replică, Fundaţia Clopot pretinde de la Primăria Constanţa să îi achite ultima tranşă aferentă Contractului de Finanţare Nerambursabilă încheiat în 2016, care se ridică la 432.000 de lei.
 

A fost plătită prima tranşă

 
Povestea dintre Fundaţia Clopot şi Primăria Constanţa a debutat în noiembrie 2016, când cele două părţi au bătut palma pentru organizarea Festivalului Iernii. În acest sens, a fost semnat contractul privind finanţarea nerambursabilă a proiectului nonprofit de interes general „Festivalul Iernii 2016“.
 
Valoarea totală a proiectului era de 1.659.620 de lei, inclusiv TVA, din care Primăria Constanţa urma să suporte cu titlul de finanţare nerambursabilă suma de 1.440.000 de lei, inclusiv TVA. Din aceşti bani, primăria a achitat o primă tranşă, în sumă de 1.008.000 de lei, iar tranşa a doua urma să fie achitată după finalizarea evenimentului, în baza documentelor justificative.
 
În 2017, însă, la sediul Primăriei Constanţa s-a desfăşurat un control al Curţii de Conturi, iar verificarea a scos la iveală faptul că, legat de implementarea proiectului, s-ar fi făcut „plăţi nelegale“. Iată cum au explicat reprezentanţii Primăriei Constanţa situaţia, în faţa judecătorilor, potrivit celor consemnate pe

 
Portalul jurisprudenţei www.rolii.ro:
„În cursul anului 2017, Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi a judeţului Constanţa a efectuat un control la sediul subscrisului (nr. Municipiul Constanţa prin Primar), în urma căruia a fost emisă Decizia nr. 31/10.08.2017ׅ“. În documentul menţionat se reţine, conform sursei citate, că „pentru evenimentul «Festivalul Iernii 2016», organizat şi desfăşurat de Fundaţia Umanitară Clopot în perioada (...) în parcul Tăbăcăriei – Zona Ţara Piticilor (...) s-au constatat plăţi nelegale, reprezentând servicii neefectuate sau efectuate fără acordul Beneficiarului: onorarii, servicii neefectuate cu Curtea IP (on line), broşuri tipărite fără acordul U.A.T.M. Constanţa“.

 

Cheltuială neeligibilă

 
Aşa se face că, potrivit reprezentanţilor Primăriei Constanţa, „în urma analizării documentelor depuse de către Fundaţia Umanitară Clopot, raportat la cele reţinute de către Curtea de Conturi a României în urma controlului efectuat, s-a constatat că, din finanţarea nerambursabilă totală, în cuantum total de 1.440.001,60 lei, au fost acceptate la plată doar cheltuieli în cuantum de 527.335,97 lei, fiind respinsă la plată suma de 912.665,63 de lei, reprezentând cheltuială neeligibilă“.
 
În acest context, reprezentanţii Municipiului Constanţa prin Primar au solicitat instanţei să oblige Fundaţia Clopot să le dea înapoi 480.664,63 de lei, sumă cuprinsă în prima tranşă pe care primăria apucase să o achite către fundaţie.
 
În replică, reprezentanţii Fundaţiei Clopot au argumentat că şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale, sens în care, spun ei, Primăria Constanţa le datorează restul de bani pentru proiect, adică 432.000 de lei.
 
La finalul judecării în primă cauză, instanţa a decis însă să respingă ambele solicitări. În ce priveşte solicitarea primăriei, judecătorii au arătat următoarele, potrivit Portalului
Jurisprudenţei www.rolii.ro:
„Cererea reclamantei este neîntemeiată întrucât, în analizarea cheltuielilor eligibile reclamanta nu a avut în vedere criteriile prevăzute la punctul 4.2 din HCL 114/2016 în sensul de a stabili dacă cheltuielile efectuate reflectă costuri necesare şi rezonabile pentru efectuarea proiectului, dacă sunt necesare, oportune şi justificate, ci a invocat motive de formă, astfel încât deşi evenimentul cultural s-a desfăşurat, pârâta să restituie parte din sumele primite cu titlu de finanţare nerambursabilă din tranşa I“.
 

Nu s-a plătit expertiza contabilă

 
Pe de altă parte, legat de cererea formulată de Fundaţia Clopot, judecătorii primei instanţe au arătat că: „reclamanta-pârâtă (nr., Fundaţia Clopot), în susţinerea cererii reconvenţionale, nu a depus la dosar nicio probă cu înscrisuri şi, deşi a solicitat proba cu expertiza contabilă, probă care a fost încuviinţată de instanţă, urmare a nedepunerii onorariului de expert în termenul stabilit de instanţă şi nici până la finalizarea dezbaterilor în fond, instanţa a constatat decăderea din dreptul de a mai administra proba“.
 
Aşa cum menţionam în ediţiile precedente, această decizie a Tribunalului Constanţa a fost atacată la Curtea de Apel, în recurs, atât de către Municipiul Constanţa prin Primar, cât şi de către reprezentanţii Fundaţiei Clopot. După mai multe termene de judecată, magistraţii Curţii de Apel au decis, pe data de 9 decembrie, ca procesul să fie reluat la Tribunal. Judecătorii instanţei de recurs au ajuns la acest deznodământ după ce au ascultat susţinerile ambelor părţi şi au considerat că ambele recursuri sunt fondate. În acest context, dosarul urmează să fie reînregistrat la Tribunalul Constanţa.
 
Citeşte şi:
 
Poveste hibernală fără sfârşit Municipiul Constanţa prin Primar încă încearcă să recupereze banii pentru Festivalul Iernii 2016
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de avere Constanța Ce avere are Adrian Culicencu, secretarul general al comunei Săcele? Soția sa lucrează la Primăria Săcele (DOCUMENTE)

16 Apr 2024 480

#ConstanțaEsteBine Valul 2 de energie – partea întâi – ziua 7 1 februarie 2024 Ziua de Imbolc

01 Feb 2024 733

Au început pregătirile în Poiana Brașov pentru cel mai nou și așteptat eveniment al iernii, festivalul Massif

26 Jan 2023 1779

Bani cu nemiluita pentru ONG-uri. Primăria Constanța vrea să organizeze anul acesta trei festivaluri!

04 Mar 2022 2244

Constanța Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie va fi închisă mai multe zile

10 Jan 2020 2926

Evenimente în pragul Sărbătorilor de iarnă, la Constanța

20 Dec 2019 3722

Acțiune de control la Festivalul Iernii din Constanța. Ce a descoperit Protecția Consumatorului (galerie foto)

16 Dec 2019 2845

S-a deschis Tărâmul Magic al Crăciunului, inaugurat în Parcul Tăbăcărie din Constanța (galerie foto)

06 Dec 2019 13756

Poveste hibernală fără sfârşit Municipiul Constanţa prin Primar încă încearcă să recupereze banii pentru Festivalul Iernii 2016

19 Nov 2019 2465

Cu buget de la Primăria Constanţa Festivalul Iernii 2019, organizat de Asociaţia Culturală pentru Tineret şi Copii „Art Theatre“

14 Nov 2019 3150

Cât alocă Primăria Constanţa pentru ediţia din acest a Festivalului Iernii?

20 Aug 2019 2418

Festivalul Iernii 2016 Primăria Constanţa cere Fundaţiei Umanitare „Clopot“ să restituie peste 400.000 de lei. Solicitarea, respinsă în primă instanţă (documente)

20 Feb 2019 2442

Constanţa „Tărâmul magic al Crăciunului“ îşi închide porţile

08 Jan 2019 2015

Festivalul Iernii din Tărâmul Magic al Crăciunului din Constanța se apropie de sfârșit

04 Jan 2019 2048

Constanţa. Se deschide Tărâmul Magic al Crăciunului în parcul Tăbăcărie

06 Dec 2018 7570