„Războaiele” Marianei Mircea în justiție, continuă. Un nou proces deschis împotriva Prefecturii Constanța

  • Fostul primar de la Cernavodă a pierdut procesul cu Prefectura Constanța prin care solicita suspendarea ordinului de încetare a mandatului de ales local înainte de termen
  • Aceasta a înregistrat un nou dosar pe rolul Tribunalului Constanța, prin care solicită anularea ordinului de prefect


În luna aprilie a.c, fostul primar de la Cernavodă, Mariana Mircea a pierdut procesul cu Prefectura Constanța prin care contesta ordinul de încetare a mandatului de ales local înainte de termen.
Apelul formulat de fostul edil a rămas în pronunțare la Curtea de Apel.
Mariana Mircea a fost exclusă din ALDE. Acesteia i-a fost radiată calitatea de membru de partid în primăvara anului 2019, cu toate că deţinea funcţia de vicepreşedinte al Biroului Permanent Judeţean. Mircea se judecă atât cu fostul partid dar și cu instituția Prefectului și cere suspendarea executării actului administrative.
Zilele trecute, Mariana Mircea a înregistrat un nou dosar pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, împotriva Instituției Prefectului. Speța este similară, fostul primar solicită anularea ordinului de prefect prin care i-a încetat mandatul de ales local. În dosarul nr. 3338/118/2020, magistrații nu au stabilit încă un termen de judecată.




Citește și:

Fostul primar de la Cernavodă, Mariana Mircea, a pierdut procesul cu Prefectura Constanța. Dosarul va fi tranșat la Curtea de Apel

Radiată din partid, Mariana Mircea se judecă cu ALDE. Şi-a pierdut şi mandatul în CL Cernavodă. A fost înlocuită cu naşul ei

Mariana Mircea, radiată din ALDE. Îşi va pierde mandatul de consilier local la Cernavodă?!
 
Mariana Mircea, fost primar al oraşului Cernavodă, trimisă în judecată de DNA. Dosarul, amânat
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Motivare după achitare! Mariana Mircea „nu a urmărit și nici nu a acceptat prejudicierea intereselor UAT Cernavodă“ (document)

22 Jul 2021 1360

Cine este nemulțumit de achitarea fostului primar de la Cernavodă, Mariana Mircea

16 Jun 2021 1383

Trimisă în judecată de DNA Fostul primar de la Cernavodă, Mariana Mircea a fost achitată

09 Jun 2021 1476

Evaluare psihosocială Se cere schimbarea încadrării juridice în dosarul Marianei Mircea, fost primar al orașului Cernavodă

30 Apr 2021 1517

Mariana Mircea, trimisă în judecată de DNA Constanța Dosarul fostului primar al orașului Cernavodă, amânat pentru februarie 2021

27 Nov 2020 1265

#alegerilocale2020 Nicolae Matei și Mariana Mircea – “Pe 27 septembrie, votați Partidul Neamul Românesc, vom face tot ce depinde de noi să dezvoltăm orașele Năvodari și Cernavodă!”

21 Sep 2020 2843

DNA a trimis în judecată un fost primar din județul Constanța. Procesul continuă

04 Sep 2020 1240

Mariana Mircea, recurs într-un dosar în care magistrații au decis că trebuie să despăgubească CL Cernavodă

23 Jul 2020 978

Fosta șefă a DSP Tulcea, condamnată în primă instanță. Ce s-a decis ieri la Constanța

15 May 2020 1575

Fostul primar de la Cernavodă, Mariana Mircea, a pierdut procesul cu Prefectura Constanța. Dosarul va fi tranșat la Curtea de Apel

15 Apr 2020 1354

Un fost primar din județul Constanța, trimis în judecată de DNA. Ce se întâmplă cu dosarul

24 Mar 2020 1320

Declarație de avere - Mircea Dumitru Ion, căpitan șef de port la Autoritatea Navală Română (documente)

14 Mar 2020 3916

Mircea Cazan şi Puişor de la Constanţa le-au cântat doamnelor din Cumpăna, de 8 Martie. Primarul Mariana Gâju - „Ziua de azi vă este dedicată!“ (galerie foto + video)

09 Mar 2020 2434

Atmosferă întreţinută de Mircea Cazan şi Puişor de la Constanţa Doamnele din Cumpăna, invitate să serbeze Ziua Internaţională a Femeii

04 Mar 2020 1818

Radiată din partid, Mariana Mircea se judecă cu ALDE. Şi-a pierdut şi mandatul în CL Cernavodă. A fost înlocuită cu naşul ei

06 Feb 2020 904