Răzvan Alexandru Ionescu, consilier superior în cadrul A.P.I.A. Constanța, pus în libertate

Răzvan Alexandru Ionescu, fost consilier superior în cadrul A.P.I.A. – Centrul județean Constanța, recent trimis în judecată de procurorii DNA Constanţa, a fost pus în libertate. 

Decizia a fost luată de judecătorii Curţii de Apel Constanţa şi este definitivă. 

Răzvan Alexandru Ionescu este suspectat de folosire cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată,
- fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată,
- spălare a banilor, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În perioada 2008 – 2013, inculpatul Ionescu Răzvan Alexandru, în calitate de consilier superior în cadrul A.P.I.A. – Centrul județean Constanța, în șapte situații, a folosit, la instituția unde-și desfășura activitatea, mai multe înscrisuri falsificate privind utilizarea de către două persoane a mai multor suprafețe agricole de pe raza județului Constanța. Patru dintre acele documente au fost falsificate chiar de inculpat, prin contrafacerea scrierii uneia dintre cele două persoane.
Ca urmare a acestor demersuri infracționale, inculpatul a obținut pe nedrept suma de 1.406.537 lei.
În perioada 2 decembrie 2010 – 4 februarie 2011, inculpatul Ionescu Răzvan Alexandru a disimulat adevărata natură a provenienței sumei de 333.500 lei pe care a transferat-o din contul uneia dintre persoanele în numele căreia a depus cererile de finanțare în contul propriu, sub aparența unor plăți licite.

Agenția pentru Plăți și Intervenții în Agricultură a comunicat că se constituie parte civilă cu suma de 1.521.547 lei.

În cauză, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra sumei de 62.650 euro aparținând inculpatului Ionescu Răzvan Alexandru.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.


Amintim că, anterior, inculpatul Ionescu Răzvan Alexandru a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupție, pentru săvârșirea unor infracțiuni similare (comunicat nr. 1702/VIII/3 din 2 decembrie 2014).

Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se schimbă încadrările juridice într-un dosar al DNA Constanța! (DOCUMENT)

16 Mar 2023 1441

Angajați APIA trimiși în judecată de DNA Constanța. Tribunalul vrea să află dacă procurorii au colaborat cu SRI

11 Jan 2021 4915

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 18 septembrie 2019

19 Sep 2019 3139

Doi foşti angajaţi ai APIA, sub control judiciar

28 Feb 2018 1866

Începe judecata lui Răzvan Alexandru Ionescu, consilier superior în cadrul APIA Constanţa

14 Dec 2017 2298

Răzvan Alexandru Ionescu, consilier superior în cadrul A.P.I.A. Constanța, trimis în judecată

12 Oct 2017 2189

Alături de secretarul comunei Ciobanu Foşti angajaţi ai APIA Constanţa, menţinuţi în arest (rechizitoriu)

24 Jan 2015 2242

Doi angajaţi APIA şi un secretar de comună, menţinuţi în arest

05 Dec 2014 1994

Un fost primar, un secretar şi doi angajaţi APIA, printre inculpaţi DNA Constanţa a trimis în judecată nouă persoane (document)

03 Dec 2014 3745

Consilier superior la APIA Constanţa, trimis în judecată de DNA

02 Dec 2014 2378

Cercetaţi de procurorii DNA Constanţa în stare de arest preventiv

21 Nov 2014 2001

Consilier superior din APIA Constanţa, încătuşat (document)

07 Nov 2014 2444

Cercetată alături de un consilier superior în APIA Constanţa Laura Şerban recunoaşte acuzaţiile procurorilor

30 Oct 2014 2339

S-a prelungit arestul pentru Laura Şerban

14 Oct 2014 3235

Laura Şerban, cercetată de DNA Constanța în stare de arest

02 Oct 2014 3879