Reconfirmare în funcția de conducere pentru un procuror dobrogean

  • Delegarea pe funcție a fost prelungită până la ocuparea postului prin concurs, dar nu mai mult de șase luni.
Conducerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea s-a aflat în atenția Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
În cadrul ședinței din această săptămână, forumul suprem al magistraților din România a decis să prelungească delegarea în funcția de prim procuror al Parchetului a magistratului Dan Stepanencu.
 Prelungirea este valabilă începând cu data de 1 iulie 2020, până la ocuparea funcției prin concurs sau examen, în condițiile legii, dar nu mai mult de șase luni.
În acest context, rămâne de văzut dacă, până la expirarea termenului de șase luni prevăzut de lege se va putea organiza concursul pentru funcția de prim-procuror al Parchetului Tribunalului Tulcea.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea este arondat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, condus, în prezent, de procurorul general Gigi Valentin Ștefan.

Citește și:

Procurorii din conducerea parchetelor dobrogene răsuflă uşuraţi. Au fost reconfirmaţi în funcţii

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dan Stepanencu, delegat prim-procuror al Parchetului Judecătoriei Tulcea. Maria Manuela Iordache, adjunct

21 Dec 2023 1008

Conducerea Parchetului Judecătoriei Tulcea, în atenția Consiliului Superior al Magistraturii

15 Dec 2023 846

​Un procuror din Tulcea, în atenția CSM. Ce se va discuta mâine

08 Jun 2020 3199

Examenul de grad al anchetatorilor. Cum s-a descurcat procurorul general al Constanţei

18 Nov 2019 2852

Prim-procuror nou la Parchetul Curţii de Apel Constanţa

04 Jan 2019 2677

Dan Stepanencu, numit prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea

22 Dec 2015 5558