Recuperarea terenurilor din Dosarul Retrocedărilor! Ce au făcut judecătorii din București

  • Solicitarea de repunere pe rol a fost formulată încă din luna septembrie 2022, însă instanța a rămas în pronunțare pe această cerere, verdictul așteptat joi, 10 noiembrie 2022, fiind amânat pentru data de 18 noiembrie 20022.
Judecătorii din Capitală au decis să amâne, pentru a patra oară, pronunțarea privind repunerea pe rol a procesului de recuperare a terenurilor din Dosarul Retrocedărilor!
 
Solicitarea de repunere pe rol a fost formulată încă din luna septembrie 2022, însă instanța a rămas în pronunțare pe această cerere, verdictul așteptat joi, 10 noiembrie 2022, fiind amânat pentru data de 18 noiembrie 20022.
 
Dosarul are indicativul 25579/3/2020 și obiect „constatare nulitate act juridic“, fiind vizate 49 de terenuri din Constanța, tranzacționate între diferiți „actori“ ai Dosarului Retrocedărilor ori între apropiați ai acestora.
 
Procesul se desfășura la Tribunalul București, dar, la sfârșitul lunii aprilie 2022, instanța a decis suspendarea cauzei.
 
Acum, se așteaptă decizia instanței cu privire la cererea de repunere pe rol.
 
Procesul îi vizează pe o parte dintre protagoniștii de top ai retrocedărilor din timpul administrației Radu Mazăre.
 
În cauză, la finele lunii aprilie 2022, Tribunalul București a decis suspendarea procesului, măsura fiind dispusă ca urmare a faptului că „reclamanta (nr., Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanța) nu a complinit integral obligaţia stabilită în sarcina sa prin Încheierea de la termenul din 24.02.2022, respectiv de a arăta în concret înscrisurile care dovedesc calitatea de proprietar şi justifică calitatea în cauză“, după cum se arată în Încheierea de suspendare din 28 aprilie 2022.
 
Municipiul Constanța le-a cerut judecătorilor să constate nulitatea absolută în legătură cu actele de tranzacționare a terenurilor, în baza deciziei definitive pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza penală nr. 6536/2/2008, devenită cunoscută generic drept Dosarul Retrocedărilor.
 

Ce vrea primăria
 
Potrivit Biroului de presă al Primăriei Constanța, în dosarul civil se solicită constatarea nulității absolute privind tranzacțiile ce vizează 49 de terenuri, solicitarea fiind formulată în baza Deciziei penale 32/2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

 
Pârâți în cauză sunt Georgică Giurgiucanu (condamnat în Dosarul Retrocedărilor), Oana Cucurezeanu (fostă Giurgiucanu), Mihai Camboianu (condamnat în Dosarul Retrocedărilor), Cristian Borcea (condamnat în Dosarul Retrocedărilor), Mihaela Mariana Bocea, Dragoș Emil Săvulescu (de asemenea, condamnat în Dosarul Retrocedărilor), Rodica Cristina Ghionea (Săvulescu), Virgil Călina, dar și compania Habitat și Ambient (vizată de Dosarul Retrocedărilor).
 
La rândul său, pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost încuviințată în principiu, la un termen anterior, cererea de intervenție voluntară principală.
 
A fost respinsă, însă, o cerere similară formulată de Banca Națională a României.
 
La rândul său, și Administrația Națională Apele Române, prin Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a formulat o cerere de intervenție în proces, însă, de asemenea, cererea a fost respinsă.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Răsturnare de situație!
Tribunalul așteaptă să vadă dacă pretențiile lui Chițac față de Mazăre sunt prescrise sau nu! La mijloc sunt sute de mii de euro (MINUTA)

 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Soția unui suspect din Dosarul Retrocedărilor își deschide o nouă firmă, în Constanța

03 Feb 2023 835

Oficial, de la instanță! Cum vrea Municipiul Constanța să ridice un sechestru instituit de DNA pe un teren din Retrocedări

02 Feb 2023 741

Un teren din Dosarul Retrocedărilor, în atenția Curții Supreme! Se cere ridicarea sechestrului DNA

28 Jan 2023 838

Dosarul Retrocedărilor Curtea de Apel, chemată să decidă dacă trebuie achitate peste 2,85 de milioane de dolari! Când se dă verdictul

18 Jan 2023 744

S-a desființat completul care judeca procesul pentru terenul vilei în care a stat Mazăre

12 Jan 2023 5876

Judecătorii din Capitală explică de ce s-a reluat uraganul imobiliar din Dosarul Retrocedărilor (ÎNCHEIERE DE ȘEDINȚĂ)

09 Jan 2023 1358

Decizie definitivă, la Tribunal, cu privire la două terenuri din centrul Constanței, vizate de Dosarul Retrocedărilor

21 Dec 2022 1288

Sentință importantă la Tribunal! Sunt vizate două terenuri din Dosarul Retrocedărilor, situate într-o importantă zonă din Constanța

08 Dec 2022 1496

Cererea de pensionare a procurorului care a instrumentat Dosarul Retrocedărilor, admisă cu unanimitate!

23 Nov 2022 951

„Bombă“ de la judecătorii din București legată de Dosarul Retrocedărilor din Constanța!

23 Nov 2022 3018

Procurorul care a instrumentat Dosarul Retrocedărilor din Constanța se pensionează

21 Nov 2022 1689

Un teren din Portul Constanța ar fi fost supraevaluat la peste 3 milioane de euro! Începe procesul

19 Nov 2022 1218

Peste două milioane de dolari sunt cerute în instanță pentru Dosarul Retrocedărilor. Ce s-a întâmplat în proces

16 Nov 2022 3503

Consiliul Local Constanța, recurs contra Constanța Tower! Totul depinde acum de Curtea de Apel

11 Nov 2022 1960

Chițac cere aproape 4,5 milioane de dolari de la „echipa Mazăre“ pentru două dintre terenurile retrocedate ce nu mai pot fi recuperate. Un judecător de la Curtea de Apel s-a abținut!

05 Nov 2022 4947