Ultima orăRegulamentul de acces în Peninsula Constanța, anulat definitiv de Curtea de Apel!



Decizie de ultimă oră: Curtea de Apel Constanța a anulat definitiv, seara trecută, pe 5 ianuarie 2021, Regulamentul de acces în Peninsula Constanței!

Hotărârea a fost luată de completul de recurs al Secției de contencios administrativ și fiscal a instanței, unde municipalitatea declarase recurs pentru a se plânge de soluția Tribunalului Constanța, din primăvara lui 2020, când Regulamentul fusese anulat inițial.

În momentul de față, circulația autovehiculelor se desfășoară liber în Peninsulă, Regulamentul fiind suspendat din anul 2019.

Amintim, la data de 27 septembrie 2018, Consiliul Local Municipal Constanța a adoptat Hotărârea nr. 371 prin care a fost aprobat Regulamentul de acces în zona peninsulară a municipiului Constanța.
 
În mai 2019, accesul auto în Peninsula Constanței a fost restricționat. Însă, o lună mai târziu, în iunie 2019, s-a decis în instanță suspendarea aplicării Regulamentului până la luarea unei decizii definitive în procesul în care se cerea anularea acestuia.
 
S-a scurs astfel aproape un an și, la data de 2 aprilie 2020, magistrații Tribunalului Constanța au decis, în primă instanță, anularea Regulamentului de acces în Peninsulă.

Decizia de ieri, 5 ianuarie 2021, Curții de Apel Constanța este definitivă și a fost luată de completul format din magistrații Beatrice Mariș, Roxana Nicoleta Bacu și Ecaterina Grigore.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Radu2

08 Jan, 2021 23:04

Dap, nu e bine ca se poate circula liber pe străzi pietruite cu granit sfărâmat, gropi și asfalt lasat?

Radu

06 Jan, 2021 09:44

Sa se deblocheze si circulatia in zona sediului Bancii Nationale din Piata Ovidiu, unde in prezent este amplasat indicatorul "Accesul interzis".

Articole asemanatoare

Au început să dispară stâlpișorii din Peninsula Constanța! Procesul cu Poliția pe aviz, ajuns la Curtea de Apel (FOTO+VIDEO)

23 Apr 2024 756

Tribunalul Constanța - Avizul pentru restricțiile din Peninsulă, emis după adoptarea Regulamentului pentru Zona Peninsulară! De ce râmân stâlpișorii în picioare (MOTIVARE)

27 Mar 2024 757

Stâlpișorii ficși din Peninsula Constanța rămân în picioare! Tribunalul a respins cererea de anulare a avizului IPJ (MINUTA)

30 Jan 2024 672

Retrospectivă 2023 Anul în care Regulamentul de acces în Zona Peninsulară Constanța a fost anulat definitiv

03 Jan 2024 770

Ultima oră! Regulamentul de acces în Peninsula Constanța, anulat definitiv! A fost admis recursul cetățenilor în Dosarul Peninsula (MINUTA)

13 Nov 2023 964

Dosarul Peninsula, la Curtea de Apel! Mâine se așteaptă verdictul

12 Nov 2023 896

Verdictul pentru Peninsula Constanța, amânat din nou

07 Nov 2023 938

Dosarul „Peninsula“ – judecătorii au suplimentat timpul pentru deliberări!

31 Oct 2023 860

Peninsula Constanța! Curtea de Apel amână verdictul definitiv pe Regulamentul de acces în Zona Peninsulară

17 Oct 2023 882

Moment decisiv pentru Peninsula Constanța, la Curtea de Apel!

02 Oct 2023 850

S-a stabilit data la care ar putea fi anulat definitiv Regulamentul de acces în Zona Peninsulară Constanța!

21 Jun 2023 1059

Consiliul Local Constanța renunță la Regulamentul Peninsulei?!

15 Jun 2023 2324

Dosarul „Peninsula“, la Curtea de Apel Constanța! S-a înregistrat recursul

07 May 2023 1311

Regulamentul Peninsulei Constanța va fi decis la Curtea de Apel! „Considerăm că instanța a apreciat greșit că dreptul la sănătate nu este afectat de existența restricțiilor implementate“

26 Apr 2023 1362

Stâlpișorii, motiv de proces! Peninsularii nu renunță! IPJ Constanța, chemat la judecată pentru avizul dat Regulamentului de acces

15 Apr 2023 2022