Regulamentul parcărilor din Constanţa ar putea fi anulat peste câteva zile

Curtea de Apel Constanţa ar putea anula definitiv săptămâna aceasta Regulamentul parcărilor din Constanţa! Pe data de 5 februarie, judecătorii Secţiei a II-a civile, de contencios administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Constanţa vor analiza contestaţia Consiliului Local al Municipiului Constanţa împotriva deciziei prin intermediul căreia Tribunalul Constanţa a anulat în primă instanţă (prin hotărârea 879/2019 din 04 iunie 2019) Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Constanţa nr. 235/28.06.2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanţa.
 
Hotărârea privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanţa a fost votată în şedinţa din data de 28 iunie 2018, de 15 consilieri locali, şapte consilieri au fost împotriva acestui măsuri, iar alţi trei consilieri s-au abţinut.
 
În motivarea deciziei privind anularea regulamentului, Tribunalul Constanţa arată, printre altele, că proiectul nu a fost publicat integral şi într-un ziar de circulaţie locală şi că actul, în ansamblul său, nu este coerent, regăsindu-se în conţinutul acestuia definiţii redundante, clasificări inutile, necuprinzând toate aspectele ce ţin de organizarea şi funcţionarea parcărilor publice din municipiul Constanţa.
 
Mai mult, instanţa a consemnat că regulamentul nu conţine reguli clare privind modul de exploatare a parcărilor situate lângă instituţii/autorităţi publice al căror personal utilizează zilnic, cel puţin 8 ore, parcările situate lângă instituţia în care îşi desfăşoară activitatea.
 
De asemenea, judecătorii arată că „plata prin SMS presupune în mod obligatoriu deţinerea unui telefon mobil, fapt de natură a limita accesul unora dintre posesorii de autovehicule în parcările în care nu există automate de parcare, nici casierii, iar plata taxei se face exclusiv prin SMS“.
 
Tribunalul mai arată în motivare că maniera de exploatare a locurilor de parcare de reşedinţă este discriminatorie, contrar prevederilor art.8 lit. a) din Regulament, în ce priveşte posesorii de abonament, dat fiind că aceştia plătesc pentru intervalul orar 17.00 - 08.00, interval în care restul locurilor de parcare publice sunt utilizate gratuit, dar şi în raport cu beneficiarii parcărilor comerciale, care dispun de locurile de parcare închiriate fără limită de timp.
 
În opinia instanţei, este de neconceput ca beneficiarul locului de parcare, care achită un abonament anual, să nu poată beneficia de serviciul a cărui contravaloare a achitat-o (întrucât nu îşi poate bloca locul de parcare şi, implicit, prin ocuparea acestuia de către o altă persoană, în intervalul 08,00 – 17,00, nu poate folosi locul de parcare cu privire la care posedă abonament), în timp ce persoana care a parcat pe locul respectiv în intervalul 08,00 – 17,00 beneficiază în mod gratuit de locul respectiv de parcare. Practic, se ajunge la situaţia discriminatorie, nelegală şi halucinantă în care, cu alte cuvinte, persoana care a achitat un tarif anual nu are acces la loc, în detrimentul persoanei care nu a achitat niciun tarif, ceea ce contravine oricărui sistem de taxe legale, în care, odată achitată o taxă aferentă unui serviciu public, se beneficiază de acel serviciu“, potrivit motivării.
 
Citește și
 

Un autoturism a stat zece zile în parcul auto de pe Caraiman. De ce documente aveţi nevoie pentru recuperarea maşinii, dacă v-a fost ridicată

 „Trebuie să fie accesibilă oricărui cetăţean“

Plata parcării prin SMS, criticată dur de judecătorii Tribunalului Constanţa


„Situaţie discriminatorie, nelegală şi halucinantă“
Regulamentul parcărilor din Constanţa, anulat de Tribunalul Constanţa, a ajuns la instanţa finală


 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Nea Gheorghe

03 Feb, 2020 15:56

Prima și cea mai mare porcărie la aceste parcări,este plata prin SMS !Automate pt. parcări ”băieți ” sau oameni angajați ...Apropo: prin Sinaia la facura de la hotel apare o ” taxă salvamont ”..pe când și pe la noi ” taxă salvamar ” ??????...ar fi benefică..

Articole asemanatoare

Editorial! Șoferii descurcăreți găsesc soluții să scape de taxa de parcare. Autoritățile, se fac că nu văd neregulile

09 Jul 2022 2682

Definitiv Șofer despăgubit de primărie după ce i-a fost ridicată mașina parcată lângă Baroul Constanța!

20 Jun 2022 5474

Atenție, constănțeni! A început procesul pentru Regulamentul parcărilor publice din Constanța. Ce s-a întâmplat la primul termen

07 Dec 2021 10506

Editorial Regulamentul parcărilor din Constanța și infrastructura rutieră din oraș

11 Nov 2021 6426

Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România organizează o dezbatere pe tema regulamentului de parcare din Constanța

04 Mar 2021 1397

„Situaţie discriminatorie, nelegală şi halucinantă“ Regulamentul parcărilor din Constanţa, anulat de Tribunalul Constanţa, a ajuns la instanţa finală

03 Dec 2019 11403

Moment decisiv pentru toţi posesorii de maşini din Constanţa! Regulamentul privind locurile de parcare ar putea fi anulat azi

01 Apr 2019 6976