Regulamentul parcărilor din Constanța rămâne neschimbat. Pronunțarea, amânată pentru 25 martie


Judecătorii Curții de Apel Constanța ar fi trebuit să se pronunțe ieri în dosarul în care Consiliul Local al Municipiului Constanța a contestat decizia Tribunalului Constanța prin intermediul căreia a anulat hotărârea nr. 235/28.06.2018 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice de pe raza municipiului Constanța.
 
Ieri, Curtea de Apel Constanța a amânat pronunțarea penru data de 25 martie.
 
Regulamentul stabileşte cadrul general de reglementare pentru desfăşurarea activităţilor de amenajare, întreţinere, plată, rezervare a locurilor de parcare, ridicare a vehiculelor, precum şi drepturile şi obligaţiile persoanelor fizice sau juridice care utilizează locurile de parcare.
 
Conform regulamentului, pentru parcările rezidenţiale, rezervarea locurilor de parcare va fi valabilă de luni până vineri, în intervalul orar 17.00 - 08.00, inclusiv sâmbăta, duminica şi în zilele stabilite ca fiind sărbători legale, când programul este 00.00 - 24.00.
 
Prin urmare, în intervalul 08.00 - 17.00, de luni până vineri, inclusiv, deţinătorul autorizaţiei rezervare loc parcare nu are niciun drept de folosinţă prioritară asupra locului de parcare, oricine putând folosi acel loc.
 
Pentru parcările cu tarif orar, programul de taxare este, de regulă, 08.00 - 17.00. dar poate fi modificat individual pentru fiecare parcare.
 
Pentru parcările mixte, programul stabilit, de regulă, va fi 08.00 - 17.00 parcare cu tarif orar, iar în intervalul 17.00 - 08.00, locurile de parcare pot fi atribuite riveranilor.
 
Pentru parcările comerciale, beneficiarul are drept de folosinţă asupra locului de parcare pe întreaga perioada a autorizaţiei de rezervare loc parcare/contractului.

 
Sunt scutite de la plata taxelor de parcare de reşedinţă următoarele categorii de
beneficiari: veteranii de război, văduvele de război şi văduvele nerecăsătorite ale veteranilor de război; persoanele fizice prevăzute la art. 1 din Decretul-lege nr.118/1990, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; instituţiile sau unităţile care funcţionează sub coordonarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice sau a Ministerului Tineretului şi Sportului, cu excepţia incintelor folosite pentru activităţi economice; fundaţiile înfiinţate prin testament, constituite conform legii, cu scopul de a întreţine, a dezvolta şi a ajuta instituţii de cultură naţională, precum şi de a susţine acţiuni cu caracter umanitar, social şi cultural; organizaţiile care au ca unică activitate acordarea gratuită de servicii sociale în unităţi specializate care asigură găzduire, îngrijire socială şi medicală, asistenţă, ocrotire,

activităţi de recuperare, reabilitare şi reinserţie socială pentru copil, familie, persoane cu handicap, persoane vârstnice, precum şi pentru alte persoane aflate în dificultate, în condiţiile legii.
 
Dovada dreptului de utilizare a locului de parcare, în parcările de reşedinţă, se face prin autorizaţia de parcare. Autorizaţia de rezervare loc parcare va fi poziţionată pe bordul autoturismului, la loc vizibil.
 
Locurile de parcare din parcările de reşedinţă vor fi atribuite locuitorilor zonei de care aparţin. Solicitantul poate cere repartizarea unui loc de parcare situat la o distanţă de cel mult 500 de metri faţă de adresa de domiciliu/reşedinţă.
 
 Citește și
 
Toți posesorii de mașini din Constanța, vizați!
Judecătorii decid azi soarta regulamentului privind locurile de parcare


Primăria Constanța vrea să rezolve problema parcărilor cu un soft nou. Cât va costa și ce va indica șoferilor
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Recurs pentru anularea sancțiunilor rutiere din Regulamentul de gospodărire a Constanței! Când începe procesul

26 Nov 2023 678

Judecătorii din Neamț au anulat definitiv o amendă dată de Poliția Locală Constanța, pentru parcare!

19 Nov 2023 1129

Judecătorii refuză cheltuielile de judecată pentru Primăria Constanța într-un proces pe parcări. „Demersul judiciar, generat de pasivitatea și lipsa de interes“ ale primăriei

25 Aug 2023 1419

„Locul de parcare trebuie să existe fizic“ Primăria Constanța scapă în instanță de obligația de a emite un abonament de parcare! Explicații oficiale (MOTIVARE)

24 Aug 2023 7247

Constanța Black Sea Air Show, Ediția a II-a Detalii despre parcarea autovehiculelor în ziua evenimentului și regulament de participare

28 Jul 2023 1125

Editorial Știți cum să beneficiați de jumătatea de oră de parcare gratuită în Constanța?

18 Jun 2023 4804

Regulamentul parcărilor publice din Constanța, contestat și la Piatra Neamț!

22 Apr 2023 6019

Definitiv Regulamentul parcărilor publice adoptat de administrația Chițac, „capabil să rezolve o serie de probleme legate de traficul din Constanța“

31 Dec 2022 6900

Editorial Constănțeni, voi cunoașteți Regulamentul parcărilor publice din oraș?!

03 Dec 2022 3967

Parcare gratuită. Confort Urban ridică parcometrele din stațiunea Mamaia!

15 Sep 2022 5869

În urmă cu scurt timp! Ce a decis Tribunalul Constanța în legătură cu Regulamentul parcărilor! S-a cerut anularea întregului regulament (MINUTA)

10 Aug 2022 4435

Editorial Regulamentul locurilor de parcare din Constanța. Lecția de masochism politic din cazarma lui Chițac!

23 Jul 2022 3254

UPDATE. ZIUA Z! E oficial, joi se decide dacă se renunță la plata parcărilor în Constanța și Mamaia!(DOCUMENTE)

20 Jul 2022 2888

Vergil Chițac - „Prețul orei de parcare în centrul unui oraș civilizat trebuie să fie cât prețul unei cafele” !

29 Jun 2022 3255

„Parcarea sancţionată este una cotidiană“ Constănțean amendat pentru parcare „în afara spațiilor marcate expres“. Decizia instanței

27 Jun 2022 6531