„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Universitatea din București, piatra fundamentală a societății românești, sub magia lucrărilor ce i-au redat grandoarea de la începuturi (GALERIE FOTO)

  • Universitatea din București este piatra fundamentală pentru devenirea societății românști, tot așa cum piatra de temelie a unei clădiri îi marchează acesteia existența și îi influențează devenirea peste veacuri.
  • Palatul Universității se bucură astăzi de toată grandoarea cu care a fost încununat de existența în antebelic, interbelic și postbelic, grație spectaculoaselor lucrări de intervenție desfășurate de compania bucureșteană Aedificia Carpați și partenerii săi pentru acest proiect.
  • Reabilitarea clădirii a presupus ample lucrări de refacere a acoperișului și a fațadelor, dar și lucrări de restaurare a spațiilor reprezentative din interior, Holul Central și Biblioteca Facultății de Litere.
 
Piatra fundamentală pentru crearea unei societăți este cultura, tot așa cum fiecare clădire are o piatră de temelie, ce îi marchează existența și care este menită să îi asigure trăinicia peste veacuri.
 
În inima Bucureștilor, trăiește cu un farmec interbelic incontestabil, armonizat însă cerințelor societății tehnologizate în care trăim, una dintre pietrele fundamentale ale societății românești.
 
Universitatea din București ne vorbește, peste secole, despre învățăceii de ieri, deveniții profesorii și personalitățile de astăzi.
 


Monument istoric ridicat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, Palatul Universității se bucură astăzi de toată grandoarea cu care a fost încununat de existența în antebelic, interbelic și postbelic, grație spectaculoaselor lucrări de intervenție desfășurate de compania bucureșteană Aedificia Carpați și partenerii săi pentru acest proiect.
 
Și pentru că spiritul unei astfel de clădiri există și în mobilierul ce o completează și o definește, acesta a beneficiat, la rândul său, de atenție sporită și importante lucrări de restaurare, desfășurate de aceeași companie bucureșteană.



Înființată prin Decretul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, Universitatea din București a contribuit și contribuie în mod decisiv la dezvoltarea și modernizarea înățământului, științei și culturii românești.

 
Construită pe locul fostului colegiu Sfântul Sava
 

Istoria Palatului Universității începe la data de 10 octombrie 1857, odată cu demararea lucrărilor pentru construirea viitorului sediu al celei mai mari universități din România.
 
Locul viitoarei universități se afla pe locul fostului colegiu Sfântul Sava, palatul fiind construit în stil neoclasic, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu.
 
Construcția a fost finalizată la data de 14 decembrie 1869, iar palatul a găzduit inițial mai multe instituții de învățământ, alături de facultățile universității, printre care Academia Română, Senatul Universității, Biblioteca Centrală, Muzeul de Antichități și Istorie Naturală, dar și altele.
 
În timpul bombardamentelor aeriene americane din anul 1944, Palatul Universității a avut de suferit, fiindu-i afectat relieful exterior.
 
Arc peste timp, monumentul istoric a avut nevoie de intervenții pentru refacerea acoperișului și a fațadelor, dar și pentru restaurarea mobilierului.
 
Misiunea a fost asumată de compania bucureșteană Aedificia Carpați și partenerii săi pentru acest proiect, șeful de proiect fiind arh. Miruna Berindei.
 
Vopsitorii cu patină și foiță de aur
 
Astfel, au fost desfășurate ample lucrări de refacere a acoperișului și a fațadelor, dar și lucrări de restaurare a spațiilor reprezentative din interior, Holul Central și Biblioteca Facultății de Litere.



Pentru Hol, pe o suprafață de 235 de metri pătrați, s-au efectuat lucrări de reparații a tencuielilor și de refacere a ipsosăriei decorative, s-a lucrat la pardoseli, s-au făcut finisaje verticale din marmură de Carara, iar lucrările au inclus vopsitorii cu patină și foiță de aur.
 
În ce privește Biblioteca, pe o suprafață de 496 de metri pătrați, s-au desfășurat lucrări de refacere a elementelor decorative, a pardoselilor, a tâmplăriei, vopsitorii, dar și lucrări specifice pentru restaurarea mobilierului și pentru instalația de stins incendiu cu gaz inert.



Toate aceste lucrări, executate cu dedicație, dar și cu drag față de ce reprezintă clădirea în sine, fac ca, astăzi, Universitatea București să continue să își împlinească menirea hărăzită de la bun început: aceea de a fi piatra fundamentală pentru devenirea societății românești!
 
Citește și
„Restaurăm istoria și construim viitorul“
Bucuria arhitecturală pe care Muzeul de Artă Contemporană București o face vizitatorilor săi

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Restaurăm istoria și construim viitorul“ Schitul Darvari, odihnă pentru suflet în inima Bucureștilor! Lucrări impresionante l-au adus din veacul lui Ghica-Voievod până azi (FOTO)

31 Mar 2024 585

Cazinoul din Constanța, perla care renaște din mare! Video inedit cu evoluția spectaculoaselor lucrări din al treilea an de șantier (FOTO+VIDEO)

13 Mar 2024 2180

Cazino Constanța, perla albă de la Marea Neagră! Aedificia Carpați – „O fuziune perfectă între tehnologie avansată și estetică rafinată“ (FOTO)

22 Feb 2024 1052

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Complexul Romsilva, construit ca o metaforă ce amintește de statornicia pădurilor seculare

21 Feb 2024 863

Stadiul lucrărilor la Cazinoul din Constanța prezentat de Gabi Puchiu– reprezentant Aedificia Carpați, șef lucrări Cazinoul Constanța (FOTO+VIDEO)

15 Feb 2024 1043

FOTOREPORTAJ Cazinoul, vânt din pupa pentru restaurare! Pardoseli ca ape cristaline, tâmplărie exterioară de nota 10 și „misterul“ sursei de încălzire din interior

09 Feb 2024 1831

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Mânăstirea Antim, dovada vie din inima Bucureștilor a unui timp în care viața era mai grea, dar oamenii mai buni

31 Jan 2024 750

VIDEO EVOLUȚIE LUCRĂRI Cazinoul din Constanța, patru ani pe drumul renașterii! „Va străluci“ (FOTO+VIDEO)

15 Jan 2024 1300

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Ateneul Român, readus la viață de lucrările conduse de actualul manager de proiect al Cazinoului din Constanța (GALERIE FOTO)

28 Dec 2023 1739

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Biblioteca Națională a României, veritabil centru cultural și reper arhitectural al Bucureștiului (FOTO)

30 Nov 2023 1217

Biciuit de ploi și vânturi nemiloase, Cazinoul din Constanța strălucește, suveran alb peste faleza cenușie (FOTO)

22 Nov 2023 3835

#Dobrogea145 Ing. Petre Badea, directorul general al Aedificia Carpați, mesaj de Ziua Dobrogei

20 Nov 2023 1646

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Centrul PRECIS, viitorul cu inimă verde, construit de Aedificia Carpați și partenerii săi

30 Oct 2023 1376

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Teatrul Național București, locul ce poartă sufletul spre noi dimensiuni! Imobilul, readus la imaginea artistică prin lucrările Aedificia Carpați și ale partenerii săi (FOTO)

29 Sep 2023 1255

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Școala Americană București, ansamblul ridicat de Aedificia Carpați ce încorporează un adevărat sistem de învățământ occidental

22 Aug 2023 1356