Retragere cu scandal din firmă Două asociate s-au certat, s-au bătut și au chemat judecătorii să le facă dreptate. Erau și surori


Cine a zis că banul e ochiul dracului și că nu e bine să faci afaceri cu familia nu s-a înșelat! Două surori intrate braț la braț în lumea afacerilor constănțene au ajuns să se certe, să se agreseze și să se dea și în judecată, culmea, la scurtă vreme de la înființarea firmei.


Cazul a ajuns în atenția Tribunalului Constanța, unde magistrații Secției a II-a civile au avut de descurcat ițele și de stabilit cine are dreptate. Concret, una dintre surori a dat-o în judecată pe cealaltă, dar și firma proaspăt înființată, cerându-le judecătorilor să îi fie încuviințată retragerea din societate, iar cele două pârâte (sora și firma) să îi achite drepturile ce i se cuvin ca urmare a retragerii.


În cererea de chemare în judecată încărcată pe site-ul www.rolii.ro, acționara ce s-a simțit nedreptățită a arătat faptul că ea și sora ei au înființat împreună o firmă, acțiunile fiind împărțite în mod egal între cele două. Din păcate, neînțelegerile au început să apară la scurtă vreme de la înființarea societății și „au culminat cu atacuri fizice la adresa reclamantei (n.r., adică sora ce a deschis procesul)“, potrivit www.rolii.ro. Se mai arată în cererea de chemare în judecată și că reclamanta ar fi investit bani în firmă, pentru achiziționarea mărfurilor.


De partea cealaltă, societatea dată în judecată și sora cealaltă au formulat și ele întâmpinări în cauză și le-au cerut judecătorilor să respingă acțiunea ca nefondată. Acestea au susținut că nu este adevărat că se opun retragerii primei surori din firmă și că nu este real nici faptul că aceasta ar fi investit bani pentru marfă, în condițiile în care „de fapt, cealaltă asociată a contribuit constant cu sume de bani în acest scop“ (conform sursei citate). Nu în ultimul rând, au mai susținut că procesul este intentat doar în scopul de a o șicana pe cealaltă asociată.


În urma analizării tuturor dovezilor, dar și a expertizei contabile efectuate în proces, la finalul anului trecut, judecătorii constănțeni au admis în parte cererea surorii care dorea să iasă din firmă. Astfel, aceștia au aprobat plecarea sa din societate, însă nu i-au acordat și despăgubirile solicitate reprezentând sumele pe care le-ar fi investit în firmă pentru marfă.


Citește și:


Cursuri gratuite la Constanța pentru oricine își dorește o afacere de succes!
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cumpărări directe Constanța Adonica Consulting SRL va elabora studii DNSH pentru reabilitarea Școlii din Eforie Nord și a lacului Belona, proiecte dezvoltate de Primăria Eforie (DOCUMENTE)

24 Apr 2024 121

Imobiliare Constanța DDN Global SRL vrea să investească într-un imobil de pe bulevardul Tomis

23 Apr 2024 471

Cumpărări directe Tectonic Green Energy SRL face mentenanță preventivă la centralele termice ale Consiliului Județean Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 284

Firme Constanța O nouă societate, deschisă în localitatea Agigea. Iată cine o conduce

22 Apr 2024 492

Cumpărări directe Constanța Utilități Publice-Gospodăria Comunală SRL Cernavodă, contract de furnizare de agregate de carieră și de balastieră (DOCUMENT)

22 Apr 2024 380

Licitații Constanța Achiziție de peste jumătate de milion de lei făcută de Utilități Publice – Gospodăria Comunală SRL. Despre ce este vorba (DOCUMENT)

22 Apr 2024 461

Primăria Mangalia cumpără cărucioare de cumpărături de 53.000 de euro! Pe partea frontală, va scrie cu alb „Primăria Municipiului Mangalia“ (DOCUMENT)

22 Apr 2024 419

Primăria Techirghiol a semnat un contract cu o firmă din Constanța. Ce va presta?

22 Apr 2024 385

Imobiliare Constanța Prodexpert Logistics SA ridică mai multe imobile în zona On Plonge Jr. din Mamaia

21 Apr 2024 547

Cumpărări directe Constanța Ce firmă prestează serviciile de reparare și de întreținere sistem de irigare la Techirghiol (DOCUMENT)

21 Apr 2024 472

Undă verde de la Primăria Constanța Firma fondată de fostul consul onorific al Libanului în România vrea să modifice restaurantul Tomis din Mamaia

21 Apr 2024 643

Cumpărări directe Constanța Cinematograful Pescăruș din Mangalia va fi reabilitat în vederea conservării de Ariv Ind SRL (DOCUMENT)

21 Apr 2024 920

Achiziții Constanța Iată de unde cumpără Primăria Cumpăna echipamente digitale pentru unitățile de învățământ (DOCUMENT)

20 Apr 2024 1471

O nouă firmă de asistenţă medicală specializată, în Constanța

19 Apr 2024 759

Imobiliare Constanța Complex Savoy SA, răspuns negativ de la Primăria Constanța

19 Apr 2024 555