Justitie

Retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu - Constanţa, în atenţia magistraţilor. S-a dictat al 30-lea termen de judecată

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit cel de-al 30-lea termen de judecată în dosarul privind retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu - Constanţa.
 
Dosarul se află pe rolul Curţii de Apel din 30 ianuarie 2017.
 
Inculpaţii cauzei sunt: Crinuţa Nicoleta Dumitrean (fost preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi al Comisiei Centrale de Despăgubiri), omul de afaceri Horia Simu, evaluatorul Alin Horaţiu Dima (al cărui nume apare şi în Dosarul Retrocedărilor din Constanţa), Cătălin Florin Teodorescu, Oana Vasilescu, Dragoş George Bogdan şi Florentina Savu.
 
În rechizitoriu, procurorii DNA arată că, „la data de 22 octombrie 2009, inculpatul Simu Horia, printr-un intermediar, a achiziţionat drepturile litigioase ce priveau o suprafaţă de teren situată în municipiul Constanţa, preţul cesiunii fiind de 700.000 de euro“.
 
„De la acea dată, inculpatul Simu Horia a iniţiat un complex de demersuri prin intermediul unor angajaţi ai societăţilor sale şi prin intermediul unor persoane cu funcţii de conducere din cadrul unor instituţii publice, cu sprijinul cărora să urgenteze obţinerea despăgubirilor prin intervenţia acestora la nivelul autorităţilor implicate în procedura de retrocedare. Urmare a acestor demersuri, la data de 26 mai 2011, inculpaţii Dumitrean Crinuţa Nicoleta, Mihai Cristian Sebastian, Baciu Remus Virgil, Vasilescu Oana, Bogdan Dragoş, Teodorescu Cătălin Florin şi Marko Atilla Gabor, în calitate de preşedinte, respectiv membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin exercitarea abuzivă a atribuţiunilor de serviciu cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 247/2005 (privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente) şi a altor prevederi legale, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Dima Alin Horaţiu, prin care valoarea unui teren în suprafaţă de 25 de hectare situat în municipiul Constanţa (zona Brătianu - Anadalchioi) a fost stabilită la suma de 8.750.000 de euro (35 de euro/mp), echivalentul a 37.243.500 de lei“, potrivit DNA.
 
„Aceasta reprezintă o supraevaluare a terenului, respectiv cu suma de 7.715.000 de euro, echivalentul a 32.838.126 de lei, ceea ce a provocat un prejudiciu echivalent cu această sumă în dauna bugetului de stat, concomitent cu obţinerea unui avantaj patrimonial de către inculpatul Simu Horia şi alte persoane, beneficiare ale drepturilor litigioase, în cuantum total de 32.209.990,76 de lei. Concret, membrii Comisiei, luând la cunoştinţă concluziile raportului de evaluare, întocmit cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, nu au constatat faptul că inculpatul Dima Alin Horaţiu a supraevaluat terenul respectiv, deşi aveau cunoştinţă de faptul că suprafaţa respectivă era situată în extravilanul municipiului Constanţa şi avea destinaţia de teren agricol.
 
Mai mult, în cuprinsul documentului respectiv nu a fost evidenţiată poziţia exactă a terenului, iar pentru stabilirea valorii acestuia, expertul a utilizat comparabile care nu priveau tranzacţii de vânzare, ci doar oferte de vânzare a unor terenuri situate în intravilanul şi extravilanul municipiului Constanţa care nu aveau categoria de folosinţă teren agricol“, se mai arată în documentele celor de la Anticorupţie.
 
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă spre judecare, situaţie care nu poate să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
 
Noul termen al dosarului a fost stabilit pentru data de 29 august. Oricare va fi decizia Curţii de Apel Bucureşti, aceasta va putea fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Dosarul privind retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu, un nou termen, azi, la Curtea de Apel Bucureşti

01 Feb 2019 487

Retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu - Constanța, amânată pentru februarie 2019

24 Dec 2018 803

Retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu - Constanța, din nou în atenția magistraților

17 Nov 2018 998

Cum a fost „tranşat“ Dosarul Retrocedărilor din Constanţa! Prezentarea modului de operare A. Terenurile din zona Km 4-5, dereaua fostei comune Anadalchioi (document)

07 Aug 2018 1529

Lipsă de procedură cu afaceristul Horia Simu Retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu - Constanța, în atenția judecătorilor

02 Jul 2018 719

Cum au fost retrocedate 25 de hectare din zona Brătianu - Constanţa. Azi, al 19-lea termen de judecată

29 Jun 2018 919

25 de hectare din zona Brătianu - Constanţa, retrocedate. Judecătorii continuă audierea martorilor

28 Apr 2018 1309

25 de hectare din zona Brătianu, retrocedate. Cine sunt inculpaţii. Noul termen, la anul

15 Dec 2017 935

Zeci de hectare din zona Brătianu - Anadalchioi, retrocedate Victorie pentru unul dintre inculpaţi. Alin Horaţiu Dima pleacă din ţară (rechizitoriu)

09 Aug 2017 4184

Dosarul Retrocedărilor din Constanţa! Iată ce conţin patru dintre dispoziţiile de primar desfiinţate în instanţă! Terenuri de milioane de euro (documente)

17 Jul 2017 3746

Veste proastă în instanţă pentru DNA Bucureşti! Cine sunt judecătorii care au luat decizia şi ce cazuri au analizat de la Constanţa (rechizitoriu)

17 Mar 2017 5658

Cine este şi ce avere are! Judecător nou pentru dosarul retrocedării a 25 de hectare din Constanţa (rechizitorii + documente)

11 Feb 2017 4276

Judecătorii se pronunţă azi în dosarul privind retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu - Anadalchioi (rechizitorii)

27 Sep 2016 3371

Şapte persoane judecate pentru retrocedarea a 25 de hectare din Constanţa, sub control judiciar. Ce au mai decis judecătorii (rechizitorii)

21 Sep 2016 3730

Tehnici de retrocedare a 25 hectare din zona Brătianu - Anadalchioi (rechizitoriu)

26 Jul 2016 4191