Revocarea din funcție nu este oportună Magistratul Cătălin Jigău rămâne președintele Judecătoriei Constanța

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a decis în ultima ședință ca magistratul Cătălin Jigău să rămână președintele Judecătoriei Constanța, apreciind că nu este oportună revocarea sa din funcție.
Hotărârea aceasta a venit pe fondul aprobării Raportului Inspecției Judiciare întocmit în urma verificărilor efectuate la instanța constănțeană cu privire la aptitudinile manageriale ale conducerii. Decizia privind menținerea pe funcție a actualului președinte a fost luată cu o majoritate de șase voturi, în timp ce trei membri CSM au optat pentru revocarea sa din funcție și un vot a fost nul.
 
În cadrul aceleiași ședințe s-a hotărât și finalizarea procedurilor de ocupare a funcțiilor de conducere din cadrul instanței prin numirea președintelui Secției penale.
 
Totodată, Secția pentru judecători a decis reevaluarea activității manageriale a președintelui, vicepreședintelui și a modului de exercitare a atribuțiilor de către colegiul de conducere a Judecătoriei Constanța, după șase luni de la data aprobării raportului actual al Inspecției Judiciare.
 
După cum arătam în edițiile anterioare, Raportul Inspecției Judiciare nr. 19-1477/2019 privește „verificarea modului de exercitare a atribuțiilor manageriale privind organizarea eficientă, comportamentul și comunicarea, asumarea responsabilităților și aptitudinile manageriale ale președintelui instanței, vicepreședintelui, președinților de secții, precum și a modului de exercitare a atribuțiilor de către colegiul de conducere cu referire la Judecătoria Constanța“. Raportul a fost aprobat de către Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii cu unanimitate de voturi.
 
Citește și:
 
Judecătoria Constanţa, sub „lupa“ Consiliului Superior al Magistraturii
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Judecătoria Constanța a anulat acțiunea deschisă de Asociația Composesorală Borșa! Taxa de timbru pentru proces era de circa 475.000 de euro (MINUTA)

28 Mar 2024 210

Constanța Șofer beat și fără permis condamnat definitiv la închisoare

27 Mar 2024 526

Exclusiv Valul nou în magistratură! Cine sunt și de unde vin noii judecători din Constanța și Tulcea. Lista (DOCUMENT)

26 Mar 2024 1833

Justiție Constanța Procesul dintre AFI SRL și Olgun Expres SRL a ajuns la Judecătoria Constanța

23 Mar 2024 533

COMCM SA, amendată de Serviciul Județean Constanța al Arhivelor Naționale Gina Ghiață – „Societatea a fost sanționată în urma unui control!“

21 Mar 2024 813

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1379

Dosarul tragediei de la 2 Mai Avocatul din oficiu al lui Vlad Matei Pascu, explicații pe înțelesul tuturor despre cererea de strămutare

20 Mar 2024 1525

Iată „noul val“ al judecătorilor și procurorilor din România! Judecătoria Constanța, fruntașă la posturi libere pregătite pentru noii magistrați (DOCUMENTE)

14 Mar 2024 1307

Magistrații de la Tribunalul Constanța și-au declinat competența într-un dosar în care AFI SRL este reclamantă! Despre ce este vorba?

14 Mar 2024 540

Procesul 2 Mai la Judecătoria Mangalia Avocatul Adrian Cuculis - „S-a favorizat din nou inculpatul Vlad Pascu“ (VIDEO)

14 Mar 2024 1032

LIVE VIDEO Părinții tinerilor uciși în tragedia de la 2 Mai, județul Constanța, au ajuns la locul accidentului (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Mar 2024 1144

Municipalitatea trebuie să achite dr. Halichidis, fostul manager SCBI Constanța, salariile restante! Răspunsul Judecătoriei la contestarea executării (MINUTA)

13 Mar 2024 844

Vergil Chițac, proces cu Fiscul, pentru o amendă civilă aplicată Primarului Municipiului Constanța. Verdictul, la finalul lunii

12 Mar 2024 714

Justiție Constanța O nouă tentativă de a salva Biserica Izvorul Tămăduirii de la Macul Roșu

10 Mar 2024 857

Constanța Bărbat suspectat că și-ar fi agresat fosta soție! Individul a distrus și brățara electronică de monitorizare

09 Mar 2024 747