S-a cerut anularea Certificatului verde, la Constanța. Ce s-a întâmplat în proces

  • Primul termen pentru analizarea cererilor a fost fixat la data de 12 ianuarie 2022, de la ora 12.30.
  • În proces, s-a solicitat preschimbarea termenului, dar această cerere a fost respinsă de instanța constănțeană.
 
Procesul în care s-a solicitat anularea Certificatului Verde, dar și a celorlalte restricții anti-Covid care le vizează, cu precădere, pe persoanele nevaccinate va fi judecat de Curtea de Apel Constanța la anul!
 
Este vorba despre dosarul cu indicativul 6973/2/2021, aflat inițial în atenția Curții de Apel București și declinat la Constanța.
 
Astfel, primul termen pentru analizarea cererilor a fost fixat la data de 12 ianuarie 2022, de la ora 12.30.
 
În proces, s-a solicitat preschimbarea termenului, dar această cerere a fost respinsă de instanța constănțeană.
 
Amintim, în proces reclamanți sunt avocații Gheorghe Gabriel Cacescu (Baroul Iași), Iulia Adalmina Medeleanu (Baroul Vaslui), Gabriela Ștefania Nuț, Gabriela Magdalena Sfichi (Baroul Iași), dar și Maria Nuț.
 
Ce s-a contestat în proces
 
Inițial, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, însă luni, 8 noiembrie 2021, instanța din Capitală a admis excepția necompetenței teritoriale și materiale specializate a completului de judecată.
 
Se arată în minuta hotărârii CAB că instanța „declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal“.

 
În acest proces, avocații au chemat în judecată Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne – Direcția Generală Juridică, Comitetul Național pentru Situații de Urgență prin reprezentant legal Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul M.A.I., dar și pe Raed Arafat – Secretar de stat în MAI, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, precum și Departamentul pentru Situații de Urgență.
 

Obiectul dosarului este reprezentat de „anulare act Art. 15 din Legea 136/2020, HG 1130/2021“.
 
Articolul 15 din Legea 136/2020 prevede faptul că „Ordinele șefului Departamentului pentru Situații de Urgență sau ale persoanei desemnate de acesta, emise în temeiul prezentei legi, se aplică, de îndată, de autoritățile competente și se publică pe site-urile oficiale ale Ministerului Afacerilor Interne, Departamentului pentru Situații de Urgență și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Autoritățile publice centrale și locale asigură informarea publică a cetățenilor din zonele supuse carantinei prin campanii de informare“.
 
Totodată, prin HG 1130/2021 a fost prelungită starea de alertă în România și au fost introduse mai multe măsuri anti-Covid, restrictive mai ales pentru persoanele nevaccinate, printre care și Certificatul verde care atestă vaccinarea anti-Covid, certificat fără de care, în prezent, nu se permite accesul în magazinele nealimentare, dar și în anumite instituții ale statului.
 
Oricare va fi decizia pe care o va pronunța în cauză Curtea de Apel Constanța, aceasta va putea fi atacată în recurs, la Curtea Supremă.

Sursa foto: Facebook.com - Poliția Română
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
Prelungirea stării de alertă, cu toate interdicțiile pentru persoanele nevaccinate, contestată masiv în instanță!
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Imobiliare Constanța Undă verde de la Mediu pentru Gheorghiță de la Canal S, pentru hotelul din Mamaia

24 Dec 2023 968

Imobiliare Constanța Costică Zelca poate face modificările la Hotel Oxford! Răspuns pozitiv de la APM Constanța

17 Oct 2023 1652

Imobiliare Constanța Geomarco Construct, certificat de urbanism de la Primăria Constanța

08 Aug 2023 1841

Primăria Constanța, undă verde pentru supraetajarea unui imobil de pe bulevardul Mamaia

08 Jul 2023 1362

Vaccinări false, la Constanța! Asistentă medicală, condamnată pentru luare de mită. Pedepse și pentru cei care și-au cumpărat certificate verzi. Dosarul, în apel

15 May 2023 2249

Undă verde de la Mediu pentru un nou bloc de patru etaje pe strada Mihai Viteazu din Constanța

09 Mar 2023 1529

Stop SRL, firma familiei Zelca, supraetajează un bloc de la 1 la 8 etaje în zona Summerland

08 Mar 2023 4352

Bloc de 8 etaje în Mamaia, ridicat de fiica unui cunoscut om de afaceri constănțean

01 Feb 2023 2113

Certificat de urbanism Ce spune Niculae Nejloveanu de construcția cartierului rezidențial în capătul străzii Bucovina, din Constanța? (DOCUMENTE)

13 Jan 2023 3414

Grecii de la Europroiect au obținut un nou certificat de urbanism, care vizează o investiție în Constanța

12 Dec 2022 1778

Helen Hostel SRL, investiție în municipiul Constanța. Ce document a fost emis de către Primărie?

06 Dec 2022 1518

Basconslux Rom SRL, certificat de urbanism pentru lucrări efectuate fără autorizație de construire, la Constanța

30 Nov 2022 1674

Un nou certificat de urbanism pentru dezvoltatorii proiectului Gran Via de la Constanța

22 Nov 2022 1412

Maturo Homes SRL a solicitat supraetajarea unui bloc din Constanța. Cum a răspuns primăria

25 Oct 2022 1661

Primăria Constanța, undă verde pentru Noc Constant SRL, care ridică un bloc în Mamaia

19 Oct 2022 1124