S-a declarat apel în dosarul deschis de CJC, în contradictoriu cu fostul primar din Lipnița!

  • Acum, dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel, instanță care va analiza apelurile declarate în cauză.
Florin Onescu, fostul primar din Lipnița, și Nela Geileanu, fostul secretar al comunei, au declarat apel împotriva primei hotărâri pronunțate de Tribunalul Constanța, în procesul deschis împotriva acestora de către Consiliul Județean Constanța!
 
De asemenea, și Consiliul Județean a declarat apel.
 
Acum, dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel, instanță care va analiza apelurile declarate în cauză.
 
Amintim în luna februarie 2023, judecătorii Tribunalului au pronunțat un prim verdict în procesul deschis de Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța pentru recuperarea unor prejudicii, în contradictoriu cu Florin Onescu, fostul primar din Lipnița, și Nela Geileanu, fostul secretar al comunei.
 
Tribunalul Constanța a respins la data de 10 februarie 2023, ca nefondată, acțiunea deschisă de autoritățile județene.
 
Decizia a fost luată în dosarul 3146/118/2022* al Tribunalului, aflat pe rolul Secției I Civile a instanței.
 
Iată minuta hotărârii pronunțate de Tribunal:
 
În numele legii, instanța respinge ca nefondată excepţia inadmisibilităţii cererii, invocată de pârâţi. Respinge ca nefondată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâţi. Respinge cererea formulată de reclamanţii Judeţul Contanţa și Consiliul Judeţean Constanţa, în contradictoriu cu pârâţii Geileanu Nela (actual Chelariu) şi Onescu Florin Georgel, ca nefondată“.
 

Acum, această decizie a fost atacată în apel.
 
Așa cum arătam în edițiile anterioare, dosarul are legătură cu includerea, în 2007, a Portului Izvoarele în categoria bunurilor care aparţineau domeniului privat al comunei, deşi acesta aparţine, potrivit legii, domeniului public al statului.

 
În 2016, Ana Maria Trancă, judecător al Curţii de Apel Bucureşti a desfiinţat contractul de vânzare-cumpărare autentificat de BNP Darie Ruxandra Luminiţa având ca obiect bunul imobil notat cu numărul cadastral 10193 - Port Izvoarele, HCJC nr. 90/16.03.2009, HCL Lipniţa nr. 50/28.09.2007 şi HCL Lipniţa nr. 51/28.09.2007. Pe cale de consecinţă, instanţa a dispus revenirea imobilului în proprietatea publică a statului.
 
În dosarul soluționat de Tribunalul Constanța, reclamanții Județul Constanța și Consiliul Județean Constanța solicitaseră obligarea în solidar a pârâților la plata sumelor de 1.254.855 lei, reprezentând debit principal, 941.383,22 de lei reprezentând dobânda legală penalizatoare calculată asupra debitului principal până la data de 28.02.2022, precum şi la plata dobânzilor în continuare până la data restituirii efective şi integrale a debitului principal.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Comuna Lipnița din județul Constanța a obținut finanțare prin PNRR pentru dotarea a patru școli

02 Jun 2023 269

Proiect depus la Mediu de Primăria Lipnița

15 Feb 2023 912

CJC a pierdut la Tribunalul Constanța! Despre ce dosar este vorba (MINUTA)

11 Feb 2023 1184

O firmă în dizolvare și una fără activitate. Câți bani și pentru ce au primit de la Primăria Lipnița, județul Constanța

13 Jan 2023 1479

Primăria Lipnița a depus un proiect la APM Constanța cu privire la drumurile comunale din Constanța. Iată de ce

08 Nov 2022 906

Cine va realiza lucrările de cadastrare la imobilul deținut de Consiliul Județean Constanța în satul Canlia și la Cetatea Capidava

27 Aug 2022 1382

Publicație de vânzare BEJ Bogdan Ionică - imobil situat în sat Coslugea, comuna Lipnița, județul Constanța

04 Aug 2022 1121

O mașină a luat foc în comuna Lipnița din județul Constanța

04 Jul 2022 860

Dosarul de recuperare a prejudiciilor de la fostul primar și fostul secretar al comunei Lipnița declinat la secția I civilă a Tribunalului Constanța

30 May 2022 1362

Fosta conducere a Primăriei Lipnița, chemată în judecată de Consiliul Județean Constanța. Sunt vizate recuperarea unor prejudicii din vânzarea Portului Izvoarele

09 May 2022 1535

Control al Curții de Conturi la UAT Lipnița. „Mie mi-a prins bine acest control!“ (DOCUMENT)

30 Apr 2022 1145

Județul Constanța Două persoane rănite într-un accident rutier produs pe DN3, la ieșire din Băneasa, sensul de mers spre Lipnița

08 Jan 2022 1633

Garda de Mediu, amenzi în urma perchezițiilor de la Ostrov și Lipnița. A fost găsită o instalație ilegală de producere a alcoolului (GALERIE FOTO)

17 Nov 2021 1517

Primăria Comunei Lipnița, judeţul Constanța angajeză. Iată condițiile

03 Oct 2021 2917

Județul Constanța Post vacant la Şcoala Gimnazială „Ioan Atanasiu” din Lipniţa. Nu se solicită vechime

13 Jun 2021 1334