S-a declarat recurs în procesul în care Prefectura Constanța vrea anularea unui PUZ inițiat de tulcenii de la Cambela Prod (document)


Anul trecut, Instituția Prefectului - Județul Constanța a înregistrat dosarul 6474/118/2018, care are ca obiect anulare act administrativ HCLM 274/31.10.2011 . Pârât în proces este Consiliul Local Municipal Constanța, însă vizată este o investiție a firmei Cambela Prod SRL.
 
În toamna anului trecut, Prefectura Constanța se prezenta la Tribunalul Constanța la primul termen în dosarul 6474/118/2018, cauză aflată pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal, unde Instituția Prefectului a solicitat anularea unei hotărâri de Consiliu Local privind aprobarea PUZ-ului delimitat de străzile Viceamiral Ion Murgescu, Ion Borcea și Unirii. Potrivit datelor oficiale, terenul în suprafață de 13.209,94 mp este proprietatea unor persoane fizice și juridice, conform HCLM 274/31.10.2011.
 
Judecătorii Secției de contencios administrativ și fiscal din Tribunalul Constanța au acordat mai multe termene pe parcursul acestui an, pentru administrarea unor probe suplimentare.
Așa cum arătam și într-o ediție anterioară, potrivit hotărârii aprobate în 2011, PUZ-ul inițiat de tulcenii de la SC Cambela Prod SRL a primit numărul de înregistrare 105927/13.08.2010, precum și avizul de oportunitate nr. 33289/10.03.2010 al Direcției Urbanism al primăriei Constanța.
 
Potrivit subprefectului județului Constanța, Ionuț Done, zilele trecute, unul dintre intervenienții în această speță, Adelina Feraru, prin avocat Dumitra Daon, a declarat recurs la încheierea de ședință și a înregistrat pe rolul instanței dosarul 6474/118/2018/a1 care are ca obiect anularea aceluiași act administrativ. Done spune că nu s-a primit încă la Prefectură încheierea de ședință atacată cu recurs de unul dintre intervenienții din dosar. Celălalt intervenient în dosar este și societatea Cambela Prod SRL, reclamant în continuare, Prefectura Constanța și pârât - Consiliul Local Municipal Constanța. Urmare a declarării recursului, nu s-a acordat deocamdată un termen.

Cambela Prod SRL, în datele Registrului Comerțului  


Înființată în anul 2000, Cambela Prod SRL are sediul social în comuna Stejaru, județul Tulcea. Capitalul social subscris, de 5.700.400 de lei, integral vărsat, este compus din 57.004 părți sociale. Valoarea unei părți sociale este de 100 de lei. Tănase Bela este asociat unic și administrator al firmei, care se ocupă de fabricarea betonului.

În anul fiscal 2015, societatea a avut 87 de salariați, o cifră de afaceri de 155.556.251 de lei și un profit de 2.158.509 lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, firma cu 95 de salariați a declarat o cifră de afaceri de 284.775.452 de lei și un profit de 7.670.813 lei. Situația financiară pe anul 2017 arată astfel: 98 de salariați, cifră de afaceri de 279.390.416 lei și profit de 7.429.454 de lei.
 
 
Citește și:
 

Prefectura Constanța cere anularea unui PUZ. Vizată, Cambela Prod SRL (document)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mai mulți investitori voiau să ridice blocuri în zonă Primăria Constanța vrea să exproprieze mai multe terenuri de pe bulevardul Lăpușneanu. A atribuit contractul pentru realizarea documentațiilor!(DOCUMENT)

25 Mar 2024 5403

Decizie definitivă Cambela Prod SRL pierde procesul cu Primăria Constanța. Trebuie să desființeze lucrările efectuate la un imobil

25 Mar 2024 4102

APM Constanța Cine ridică un bloc de 8 etaje în Palazu Mare?

06 Mar 2024 720

Cambela Prod SRL, controlată de afaceristul Bela Tănase, a pierdut procesul cu Poliția Locală Constanța

05 Mar 2024 1074

O asociație de proprietari din Constanța a obținut anularea autorizației de construire pentru un bloc cu patru etaje! Cazul, ajuns la Curtea de Apel

20 Feb 2024 7248

Cambela Prod, certificat de urbanism de la Primăria Constanța

30 Jan 2024 1020

Cambela Prod vrea să ridice două blocuri de 7 etaje pe strada Rozelor, din Constanța

19 Oct 2023 1788

PUZ-ul pentru ansamblul rezidențial pe care afaceristul Tănase Bela vrea să-l ridice pe fosta bază RATC, în consultare publică (DOCUMENT)

13 Oct 2023 2791

Compania Cambela Prod construiește depozite de cereale în Lumina. APM Constanța a decis că nu este necesară evaluarea impactului asupra mediului

15 May 2023 2444

Cambela Prod, certificat de urbanism pentru un bloc de 7 etaje pe strada Rozelor din Constanța

06 May 2023 2064

Proiectul a fost respins! Consilierii municipali USR Constanţa se vor opune aprobării PUD pentru un bloc cu 6 etaje pe strada Rozelor din cartierul Palazu Mare

27 Dec 2022 2609

Comisia de urbanism a municipiului Constanța. Investițiile Isaran Green, Cambela Prod, Comtrans și parcarea supraetajată de la Casa de Cultură, pe ordinea de zi

04 Nov 2022 2490

Cambela Prod SRL realizează PUZ pentru o investiție la Lumina. Despre ce este vorba

03 Oct 2022 5893

Plan Urbanistic de Detaliu inițiat de Cambela Prod SRL pentru un nou imobil de locuințe în Palazu Mare (DOCUMENTE)

04 May 2022 2645

Cambela Prod SRL construiește o parcare pentru investiția de pe strada Păpădiei din Palazu Mare

21 Mar 2022 2489