S-a prefăcut că îşi sună mama. Cum a furat un tânăr un telefon dintr-un bar din Năvodari

La data de 28 iunie 2019, la Judecătoria Constanţa a avut loc examinarea cauzei privindu-l pe inculpatul G.S.M., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt, faptă prev. şi ped. de art. 228 alin. 1 NCP.
 
Prin rechizitoriul nr. 13.679/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanţa sub numărul de mai sus, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului G.S.M., pentru săvârşirea infracţiunii de furt, faptă prev. de art. 228 alin. (1) C. pen. În fapt, s-a reţinut că, la data de 2.09.2015, în jurul orei 15.00, în timp ce se afla la barul Veneţia Cafe din oraşul Năvodari, sub pretextul că doreşte să o apeleze telefonic pe mama sa, inculpatul G.S.M. a solicitat persoanei vătămate D.M.D. terminalul mobil marca Allview P6, după care, cu telefonul la ureche, a ieşit din bar şi a părăsit locaţia fără a mai restitui bunul încredinţat.
 
La data de 2.09.2015, în jurul orei 15.00, persoana vătămată D.M.D. se juca biliard în barul Venetia Cafe din oraşul Năvodari împreună cu martorii M.R.G. şi M.A.V. La un moment dat, a venit şi inculpatul G.S.M., care a solicitat să i se permită să joace cu ei, aspect relatat de persoana vătămată şi de cei doi martori.
 
În continuare, inculpatul a cerut persoanei vătămate telefonul mobil, cu pretextul că trebuie să o sune pe mama sa. Persoana vătămată i-a dat inculpatului telefonul, acesta a apelat pe cineva, a vorbit în jur de 1-2 minute, după care a dat telefonul înapoi lui D.M.D., aspect relatat de martorii M.R.G. şi M.A.V. în faţa instanţei de judecată. După aproximativ 20 de minute, inculpatul G.S.M. a solicitat din nou persoanei vătămate telefonul mobil marca Allview P6 Life, de culoare neagră. Inculpatul a primit telefonul mobil, l-a luat şi a ieşit din local sub pretextul că vrea să o sune pe mama sa, însă nu s-a mai întors, aspect relatat de persoana vătămată D.M.D. şi confirmat de cei doi martori audiaţi în cauză.
 
Fiind audiat în calitate de suspect, G.S.M. a recunoscut comiterea faptei reţinute în sarcina sa, arătând totodată că a plecat cu telefonul persoanei vătămate cu intenţia să-l vândă, întrucât nu mai avea bani de mâncare. Cu toate acestea, în continuarea declaraţiei, suspectul a arătat că, după circa 3 săptămâni, a scăpat telefonul mobil, ocazie cu care acesta a suferit distrugeri la display, motiv pentru care l-a abandonat.
 
Instanţa apreciază că, pentru prevenirea săvârşirii de noi fapte penale şi formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept şi regulile de convieţuire socială, este necesară condamnarea inculpatului G.S.M. la o pedeapsă de 6 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin. (1) C. pen.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ ArgeșReținuți de polițiști

18 Apr 2024 199

IPJ Argeș Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice

16 Apr 2024 274

Cadouri „otrăvite“ pentru mai mulți bătrâni din Constanța! A intervenit Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

14 Apr 2024 753

Elevii în prim-plan! Polițiștii din Constanța discută cu ei despre siguranță și responsabilitate

13 Apr 2024 450

Noi metode de escrocherie digitală sau când un simplu „da” poate duce la furt

13 Apr 2024 453

IPJ SibiuBărbați reținuți, cercetați penal pentru furt

11 Apr 2024 241

Acțiuni ale polițiștilor IPJ Constanța la o școală din Năvodari

10 Apr 2024 440

Caz șocant la Constanța! O minoră și doi tineri agresați într-o locuință de patru bărbați

10 Apr 2024 666

Crimă în Mangalia! Tânără ucisă şi băgată într-un geamantan. Azi, pronunțarea la Tribunalul Constanța

10 Apr 2024 645

Acțiuni ale polițiștilor în școli din municipiul Constanța și la Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu

09 Apr 2024 504

Poliția RomânăPersoane cercetate pentru furt de combustibil, prinse în flagrant delict

09 Apr 2024 312

În județul Constanța După ce au făcut autostopul, doi tineri au tâlhărit șoferul

09 Apr 2024 513

Județul Constanța. Bărbat de 63 de ani condamnat la închisoare pentru complicitate la furt

08 Apr 2024 476

Constanța Doi bărbați, reținuți după ce ar fi jefuit mai multe persoane în vârstă. Cum acționau bărbații

08 Apr 2024 590

Percheziții în județul Constanța! Vizați, suspecții de furt de carburant din rezervoarele TIR-urilor parcate (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1263