S-a stabilit data când se va analiza cererea de rejudecare a dosarului Beirut!

Curtea de Apel Constanţa a stabilit data la care se va analiza cererea de rejudecare a dosarului Beirut! Procesul se va afla în atenția judecătorilor pe data de 26 martie.
 
Acţiunea, care este o cale de atac extraordinară împotriva unei hotărâri judecătoreşti irevocabile, va fi soluţionată, aşa cum precizam şi mai sus, de judecătorii Curţii de Apel Constanţa.
 
În cazul în care Curtea de Apel Constanţa va admite această acțiune, dosarul restaurantului Beirut s-ar putea rejudeca!
 
Amintim că în luna noiembrie 2019 Curtea de Apel Constanţa a anunţat condamnările finale în dosarul restaurantului Beirut:
 
George Karam, fostul patron al restaurantului Beirut din Constanţa, a fost condamnat, la opt ani, o lună şi zece zile de închisoare cu executare.
 
SC Middle East Parteners SRL – amendă penală în valoare de 840.000 de lei.
 
Pavel Constantin - condamnare 7 ani şi 9 luni şi 20 zile închisoare cu executare.
 
Jurcă Dumitru - condamnare 5 ani şi 6 luni închisoare cu executare.
 

SC Tinel Cristi SRL – amendă penală în valoare de 653.333,33 de lei.
 
Zdru Mihaela - condamnare doi ani şi patru luni de închisoare

 
Nirlu Sultana - amenda administrativă în cuantum de 1000 de lei.
 
Nirlu Gheorghe - un an de închisoare.
 
Coroianu Florentina Gica – un an şi o lună de închisoare.
 
Curtea de Apel Constanţa a mai dispus acordarea sumei de aproximativ un milion de euro cu titlul de daune morale şi materiale. Decizia Curţii de Apel Constanţa este definitivă.
 
Restaurantul a fost distrus de un incendiu, în data de 5 aprilie 2014. Atunci şi-au pierdut viaţa Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu. În ceea ce priveşte partea civilă, Judecătoria Constanţa a acordat în primă instanţă despăgubiri de aproape opt milioane de euro, ceea ce reprezintă o premieră în Justiţia din Constanţa, având în vedere că infracţiunile sunt din culpă. Ulterior, Curtea de Apel Constanţa a micşorat daunele de la opt la un milion de euro. Dosarul a fost soluţionat definitiv de judecătorii Valentina Boc şi Marius Ungureanu, de Curtea de Apel Constanţa.

Misiunea pompierilor, îngreunată 

Reamintim că, la data de 5 aprilie 2014, la ora 22.40, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“ a fost anunţat prin Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 de izbucnirea incendiului la restaurantul Beirut, aflat pe bulevardul Tomis, din municipiul Constanţa. Patru minute mai târziu (22.44), la faţa locului au ajuns trei autospeciale de stins incendii de la Detaşamentul Constanţa Oraş. Deoarece la sosirea forţelor de intervenţie incendiul era generalizat, au fost chemate în sprijin autospeciale din alte subunităţi ale ISU „Dobrogea“, însumând un număr de nouă autospeciale de intervenţie şi trei ambulanţe SMURD.

Reprezentanţii ISU au arătat că „misiunea pompierilor s-a dovedit a fi îngreunată de vizibilitatea redusă cauzată de fumul dens, de condiţiile meteorologice nefavorabile (vânt extrem de puternic), precum şi de existenţa unei cantităţi mari de materiale combustibile la interior. Din nefericire, în urma incendiului s-au înregistrat şapte victime, dintre care trei au decedat şi patru au fost intoxicate cu fum. Cele patru persoane intoxicate au primit îngrijiri medicale de specialitate, una dintre ele fiind transportată la Bucureşti cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie“.

Obligaţi să ocolească zona restaurantului Beirut, pe bulevardul Mamaia

Pompierii au fost obligaţi să ocolească zona restaurantului Beirut, pe bulevardul Mamaia, pentru că strada Tudor Vladimirescu era blocată de maşini. Acestea au fost parcate „după ureche“ de cei care participau la un concert susţinut în Legendary Pub, local distrus, de asemenea, de incendiul mai sus precizat.

Clasare

Rudele tinerelor moarte în incendiul de la restaurantul Beirut au criticat intervenţia la faţa locului a pompierilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al Judeţului Constanţa. Magistraţii din Bucureşti au menţinut decizia procurorilor militari, care au dispus clasarea dosarului, după ce au ajuns la concluzia că nu există probe din care să reiasă cele reclamate de către rudele îndoliate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1361

Dosarul Beirut nu se va rejudeca!

11 Nov 2023 790

Dosarul Beirut - Curtea de Apel Constanța a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de un inculpat

02 Oct 2023 962

Dosarul care a cutremurat Constanța s-ar putea rejudeca! Totul se decide luni, la Curtea de Apel

01 Oct 2023 945

Explozia din Crevedia, în atenția specialiștilor de la INSEMEX Petroșani! Ce tragedii au investigat la Constanța

28 Aug 2023 1317

Judecătorii explică de ce a intrat în insolvență Middle East Parteners SRL, firma pe care a funcționat restaurantul Beirut, din Constanța

07 Jul 2023 1420

Middle East Parteners SRL a intrat în insolvență! Firma care a deținut unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Constanța

08 Jun 2023 1476

Dosarul restaurantului Beirut, din Constanța, aproape de rejudecare! Cererea, admisă în principiu

19 May 2023 1398

În 2014, o tragedie a îndoliat Constanța! Firma care a deținut unul dintre cele mai cunoscute restaurante din oraș ar putea intra în insolvență!

24 Feb 2023 3679

Judecător nou la Tribunalul Constanța! Iată cine este și ce dosare cunoscute a judecat

20 Jan 2023 2690

Se cere rejudecarea dosarului „Beirut“! Când s-ar putea pronunța Curtea de Apel Constanța

10 Jan 2023 1456

Se cere rejudecarea celebrului dosar penal „Beirut“!

22 Aug 2022 2021

Legături cu celebrul dosar al restaurantului Beirut! G.N.K. Shipping & Trading LD SRL a intrat în faliment

08 Aug 2022 1337

Ruinele fostului Restaurant Beirut din Constanța au început să dispară (GALERIE FOTO)

14 Jun 2022 2467

Constanța George Karam, fostul patron al restaurantului Beirut, a murit!

16 May 2021 6327