S-a stabilit data la care Radu Mazăre ar putea fi pus în libertate!

  • Radu Mazăre solicită repunerea sa în situația anterioară, cu consecința transferului pe teritoriul Republicii Madagascar, urmând a fi parcursă din nou procedura de extrădare.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție a României au stabilit data de la Radu Ștefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanța, ar putea fi pus în libertate! Fostul edil se află în prezent în stare de detenție într-un penitenciar din țară, fiind în executarea unei pedepse de nouă ani de închisoare aplicată în Dosarul Retrocedărilor.
 
Libertatea fostului primar al Constanței va fi decisă pe data de 14 ianuarie 2021.
 
Prin cererea înregistrată, Radu Mazăre a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale din Dosarul Retrocedărilor!
 
Mazăre solicită anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii, cu consecința eliberării sale din „detenția nelegală în sensul art.5 par.4 din Convenția europeană a drepturilor omului“, după se arată în cererea fostului edil, „urmând a se face aplicarea art.77 sau 74 alin.1 lit.b din Legea nr.302/2004, cu consecința exercitării de către condamnat a dreptului de a părăsi România în 45 de zile de la data punerii în libertate“.
 

Procedura de extrădare

 
În subsidiar, Radu Mazăre a solicitat repunerea sa în situația anterioară, cu consecința transferului pe teritoriul Republicii Madagascar, urmând a fi parcursă din nou procedura de extrădare.
 
Tot în cererea sa, Mazăre arată că începând cu 27 decembrie 2017 s-a aflat în mod neîntrerupt pe teritoriul Republicii Madagascar, atât în calitate de rezident, cât și în calitate de solicitant de azil, fiind sub protecția Înaltului Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite.
 

„Arestat în vederea extrădării către România“

 
În vederea punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii din Dosarul retrocedărilor a fost demarată procedura dării în urmărire, iar la 08.05.2019 a fost arestat provizoriu de către autoritățile judiciare din Madagascar în vederea extrădării către România.
 
Radu Mazăre mai susține că în perioada 08.05.2019 – 14.05.2019 nu i s-ar fi prezentat niciun document oficial în temeiul căruia a fost privat de libertate.

 

Condițiile legale, întrunite

 
„Prin încheierea din 09.05.2019 a Curții de Apel București instanța română a stabilit că sunt întrunite condițiile legale în vederea solicitării extrădării, conform art.66 alin.1 din Legea nr.302/2004, fiind făcută o analiză formală, ceea ce nu echivalează cu constatarea legalității procedurii, ci doar a condițiilor de solicitare a extrădării“, mai este precizat în acțiunea fostului primar al Constanței.
 

Mai departe, în baza hotărârii, Ministerul Justiției a făcut examenul de regularitate, conform art.65 alin.7 din Legea nr.302/2004 și a înaintat cererea de extrădare autorităților malgașe.
 

Autorizația nr.4259/RP/19

 
Ulterior arestării provizorii, la data de 14.05.2019, Procurorul Republicii din cadrul Parchetului Antananarivo, a emis autorizația nr.4259/RP/19 prin care a autorizat deplasarea funcționarilor români în vederea extrădării către România a lui Mazăre.
 
În data de 13.05.2019, Ambasada României în Madagascar a comunicat Ministerului Justiției din Madagascar scrisoarea Ministerului Justiției din România privind extrădarea fostului edil.
 

„Un nou înscris“

 
„Or, este evident că într-o singură zi nu puteau fi parcurse toate etapele necesare extrădării. La data de 18.05.2019 același procuror a emis un nou înscris, cu același număr, adăugând doar faptul că cererea de extrădare privește mandatul de arestare preventivă nr.1/10.01.2018 și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.269/2017/07.02.2019, fără a fi descris conținutul acestui mandat“, potrivit acțiunii fostului primar al Constanței.
 

Extras din închisoarea malgașă

 
La data de 19.05.2019, Radu Mazăre a fost extras din închisoarea malgașă, pe baza Ordinului de ieșire de sub escortă a deținutului nr.4259-RP/19/19.05.2019, ora 17:00, fiind predat autorităților române pe bază de proces-verbal, iar la 20.05.2019, ora 21:00, a fost predat escortei din cadrul Penitenciarului București – Rahova, unde a fost depus la aceeași dată.
 

Audiere publică

 
Tot în acțiunea fostului edil se mai precizează că prin adresa nr.020/MJ/16.01.2020 emisă de Ministerul Justiției din Republica Madagascar, se arată în esență că orice cerere de extrădare trebuie să facă obiectul unei audieri publice contradictorii în fața instanței teritorial competente, fiind prevăzut și un drept la recurs.
 

Statul malgaș dispus să reia procedura de extrădare

 
Autoritățile malgașe s-au arătat de asemenea dispuse să reia procedura, urmând ca persoana extrădată Radu Ștefan Mazăre să fie trimis înapoi pe teritoriul Republicii Madagascar.
 
Radu Mazăre mai face referire și la o notă verbală din 24.02.2020 din care rezultă aceleași aspecte, concluzionând că statul malgaș este dispus să reintre în matca legalității, reluând procedura de extrădare, statul român fiind singurul care menține detenția sa ilegală.
 
Sursa text: rolii.ro
 
Citește și
 
Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu nu mai vor ca Sorin Strutinsky să fie administratorul special al Xenoti SRL, care deține Hotelul Flora din Mamaia

 
 
 
 
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Un nou termen în instanță în dosarul dintre Asociaţia fondată de Mazăre și Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice Constanța

19 Apr 2024 384

Judecătorii resping cererea lui Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, de liberare condiţionată! (MINUTĂ)

17 Apr 2024 1016

Radu Mazăre, fostul primar al Constanței, află miercuri dacă va fi eliberat condiționat!

16 Apr 2024 3780

Administrația Chițac, în proces cu Mazăre și Nicușor pentru Fundația Fantasio! Surpriză la Tribunalul Constanța (MINUTA)

14 Apr 2024 652

Administrația Chițac încearcă să recupereze în instanță terenul vilei unde a stat Radu Mazăre! Ce s-a întâmplat la Tribunalul Constanța

09 Apr 2024 621

Administrația Chițac, proces pe 10.000 de euro cu Mazăre, Nicușor și Fundația Fantasio! Judecătorii s-au retras pentru deliberări

02 Apr 2024 597

Fotoreportaj Constanța Pasarela emblematică din Mamaia, abandonată și inaccesibilă turiștilor (FOTO+VIDEO)

18 Mar 2024 820

PUZ pentru terenurile din strada Belvedere ale afaceristului George Secărea! Curtea de Apel anunță data verdictului

15 Mar 2024 812

Administrația Chițac, „pastilă amară“ la Curtea de Apel Constanța! Miza, 4,38 de milioane de dolari!

05 Mar 2024 612

Afaceristul George Secărea obține la Tribunalul Constanța convocarea AGA pentru compania Q Seg West SA! Va fi numit un nou administrator (MINUTA)

29 Feb 2024 836

Habitat și Ambient SA Cea mai importantă companie din Dosarul Retrocedărilor din Constanța a intrat în faliment! Averea sigilată (DOCUMENTE)

25 Feb 2024 1407

Se vinde pensiunea „Grindul Lupilor“, din Sinoe, aparținând Ideea Contrast SRL! Asociați - Mazăre, Strutinsky, Constantinescu și Săvulescu

19 Feb 2024 1102

Proces pe vila în care a stat Mazăre! Dosarul, amânat pentru studierea actelor depuse

13 Feb 2024 949

Mazăre și Nicușor, dați în judecată de administrația Chițac! Judecătoria Constanța și-a declinat competența

09 Feb 2024 1473

Radu Mazăre și Nicușor Constantinescu, victorie la Curtea Supremă! La mijloc sunt aproape 3 milioane de dolari (MINUTA)

07 Feb 2024 1667