Justitie

S-au cunoscut pe Facebook. În final, tânăra din Constanţa a cerut ordin de protecţie împotriva fostului logodnic

Dragoste cu năbădăi. După ce a crezut că şi-a găsit jumătatea pe o reţea de socializare, o tânără din Constanţa a trecut prin clipe de coşmar în parcarea din spatele blocului unde locuieşte. De altfel, tânărul care o ceruse recent de soţie a lovit-o şi a ameninţat-o după ce fata ar fi dat like-uri pe Facebook altor persoane.
 
Pe rolul Judecătoriei Constanţa, la data de 4 iunie 2019, s-a aflat cauza civilă având ca obiect ordin de protecţie, cerere formulată de reclamanta O. A., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură în municipiul Constanţa, în contradictoriu cu pârâtul C. C. V., cu domiciliul în municipiul Bacău.
 
Secţia 5 de Poliţie din cadrul IPJ Constanţa a emis, la data de 30.05.2019, ora 19.15, Ordinul de Protecţie Provizoriu împotriva pârâtului C. C. V., pentru o durată de 5 zile, ordin confirmat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa.
 
Părţile sunt membri de familie în accepţiunea art.5 lit.(c) din Legea nr.217/2003 rep. Reclamanta a declarat că, începând cu luna decembrie a anului 2018, prin intermediul reţelei de socializare Facebook, l-a cunoscut pe pârât, moment de la care părţile au început să aibă o relaţie strânsă, fără a locui împreună; că, la sfârşitul lunii martie 2019, pârâtul a devenit gelos, iar această atitudine oarecum s-a schimbat după ce reclamanta i-a acceptat inelul de logodnă. Aşadar, în perioada decembrie 2018 - martie 2019, părţile au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, se vedeau doar în weekend, când pârâtul venea în Constanţa, iar reclamanta a fost şi ea la Bacău, la părinţii pârâtului, însă toate astea se întâmplau doar în weekend.
 
Din probatoriul administrat în cauză, cu referire la declaraţiile date înaintea organelor de poliţie, instanţa reţine că reclamanta a dovedit atât exercitarea asupra ei, de către pârât, a actelor de violenţă verbală şi psihologică, cât şi starea de pericol în care se află din cauza acestor manifestări. În speţă, actele de violenţă asupra reclamantei s-au manifestat sub forma violenţei fizice, verbale şi psihologice, prin:
– agresiune, cu consecinţa unui traumatism cranio-facial acut deschis, plagă contuză buza superioară, fractură de proces alveolar maxilar frontal cu luxaţie dentară 11
– adresarea de către pârât de injurii şi ameninţări.
 
Din declaraţia martorului A. C., instanţa reţine că martorul este coleg de serviciu al reclamantei şi, aproape în fiecare zi când pleacă la muncă, trece pe la adresa de domiciliu a colegei sale, o ia şi pe aceasta cu maşina la muncă, respectiv din spatele benzinăriei OMV, situate în Constanţa, şoseaua Mangaliei.
 
În dimineaţa zilei de 30.05.2019, în jurul orei 08.10, martorul a plecat de acasă cu autoturismul şi s-a deplasat către locuinţa colegei sale, pentru a o lua la muncă şi, în timp ce se deplasa pe şoseaua Mangaliei, a observat că, în parcarea aflată în lateralul benzinăriei, de unde obişnuia să o ia pe colega sa, se afla aceasta împreună cu fostul ei prieten, pârâtul C. C. V. Martorul a oprit maşina în parcarea aflată în spatele benzinăriei, deoarece nu avea loc în altă parte, a oprit motorul şi a aşteptat câteva minute pentru ca reclamanta să vină la maşină. Colega sa l-a văzut de când a trecut cu maşina pe lângă parcarea unde se afla cu fostul prieten şi, după 2 - 3 minute, aceasta l-a sunat pe telefonul mobil şi l-a rugat să vină în parcarea unde se afla. Martorul a pornit motorul şi s-a deplasat către parcarea respectivă, iar când a ajuns în dreptul reclamantei a oprit motorul, a deschis uşa, l-a salutat pe pârât, dar acesta nu i-a răspuns şi imediat acesta a întrebat-o pe reclamantă de ce l-a chemat acolo pe martor. Reclamanta i-a spus pârâtului, în prezenţa martorului, că îi este frică de pârât. Martorul a observat că aceasta tremura de frică şi că pârâtul i-a repetat de vreo două ori: «Şi când i-ai dat like lu' ăla pe Facebook nu-ţi era frică? Nu-ţi era teamă de mine?». Imediat după acestea, C. a lovit-o pe reclamantă cu pumnul în gură, o singură dată, şi, deşi a mai încercat încă o dată să o lovească, nu a mai ajuns la aceasta. După ce a lovit-o, pârâtul i-a luat telefonul din braţe reclamantei şi l-a trântit pe asfalt, spărgându-l. Evenimentul s-a petrecut într-un timp foarte scurt, iar martorul nu a putut interveni în vreun mod, fiind la volanul autoturismului, dar a încercat să mute maşina astfel încât să-l blocheze pe pârât şi apoi să sune la poliţie.
 
Martorul nu a reuşit să facă acest lucru, deoarece pârâtul a plecat imediat printre maşinile parcate, mergând la maşina lui. Acesta a deschis geamul şi i-a spus că pârâtului nu se procedează aşa, că nu se rezolvă lucrurile cu pumnul, iar el a replicat martorului să nu se bage pentru că nu ştie nimic, că pârâtul a cheltuit 9.000 de lei de 4 luni de când este cu reclamanta şi că îi spune de peste 10 ori pe zi că o iubeşte, iar aceasta nu îi răspunde deloc, ba chiar că ea ţine legătura cu fostul ei prieten. Martorul i-a spus pârâtului că reclamanta îi este doar colegă, că nu este interesat de viaţa ei personală, însă problemele nu se rezolvă cu pumnul.
 
Apreciind că faţă de situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză sunt îndeplinite cele trei condiţii de admisibilitate pentru emiterea ordinului de protecţie, instanţa va admite cererea de chemare în judecată având ca obiect ordin de protecţie - acţiune formulată de reclamanta O. A., în contradictoriu cu pârâtul C. C. V. si, pe cale de consecinţă, şase luni de la data pronunţării hotărârii, fără somaţie sau trecerea unui termen: va obliga pe pârât să păstreze o distanţă minimă de 300 (trei sute) metri faţă de persoana reclamantei, cu excepţia situaţiilor în care se impune, potrivit legii, prezenţa concomitentă a ambelor părţi în faţa unor instanţe de judecată sau a altor instituţii şi autorităţi publice; va obliga pe pârât să păstreze o distanţă minimă de 300 de metri faţă de domiciliul / reşedinţa reclamantei, precum şi faţă de locul de muncă al acesteia; va interzice pârâtului orice contact direct, telefonic, prin corespondenţă sau de alt fel cu reclamanta.
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Comunicat al „Regelui“ Gică Hagi - „Rog mai mult respect faţă de numărul 10!“

15 Sep 2019 498

UPDATE Cumpănașu cheamă oamenii în Piața Revoluției. Alexandra Măceșanu împlinea astăzi 16 ani

15 Sep 2019 471

FC Farul Constanța, egal în deplasare cu ASU Poli Timișoara

14 Sep 2019 1044

Întrebare pe pagina de Facebook a UEFA „Este Gheorghe Hagi cel mai mare jucător din istoria lui Galarasaray?“

14 Sep 2019 722

Antrenorul Darren Cahill revine în echipa Simonei Halep

12 Sep 2019 462

Am văzut pe Youtube. Avem şi în România un caz similar. Doi poliţişti au văzut o maşină cu avariile pornite în trafic. Ce au făcut

12 Sep 2019 1242

Luptătoare la Victoria Cumpăna Gabriela Prodan şi Bianca Iancău, selecţionate în Centrul de pregătire de la Cluj-Napoca

12 Sep 2019 529

„O echipă, o familie!“ România a învins Cehia la fotbal pe plajă. Prima victorie, ca selecţioner, a constănțeanului Ionuţ Florea

06 Sep 2019 901

Senatorul Chiţac, în campanie electorală! Asociaţia pe care o conduce va organiza dezbateri legate de problemele oraşului

06 Sep 2019 550

Bucureşti Liviu Beşleagă-„Salut demersul ministrului Intotero de a organiza Forumul Românilor de Pretutindeni"

05 Sep 2019 505

Vară plină de activităţi pentru o elevă a Colegiului Național Militar "Alexandru Ioan Cuza" Constanța

04 Sep 2019 526

Incendiu autoturism în Neptun (Galerie foto)

04 Sep 2019 530

Învăţământul constănţean, în doliu. Un renumit profesor a trecut la cele veşnice

03 Sep 2019 2110

O porțiune din șoseaua Transalpina va fi închisă circulației în acest weekend

31 Aug 2019 1012

Comandantul Brigăzii 8 LAROM, în vizită la Flotila Fluvială (galerie foto)

30 Aug 2019 473