Salvatorii anchetaţi! Clasare „pe linie“ pentru toţi pompierii care au stins incendiul de la restaurantul Beirut

Procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti au finalizat, pentru a doua oară, ancheta în dosarul în care rudele tinerelor moarte în incendiul de la restaurantul Beirut, din Constanţa, au criticat intervenţia la faţa locului a pompierilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea“ al Judeţului Constanţa.
 
Amintim că, în seara zilei de 5 aprilie 2014, restaurantul Beirut din Constanţa, condus de George Karam, a fost distrus de un incendiu. Atunci şi-au pierdut viaţa Ioana Nicoleta Cengher, Mihaela Tucă şi Nicoleta Vasiliţeanu.
 
Revenind, procurorii militari au dispus clasarea dosarului, după ce au ajuns la concluzia că nu există probe din care să reiasă cele reclamate de către rudele tinerelor moarte în incendiul de la restaurantul Beirut. Nemulţumite şi de această decizie, rudele fetelor decedate au atacat soluţia de clasare la Tribunalul Militar Bucureşti, instanţă care va lua o decizie la finele acestei luni.
 
Amintim că pe data de 11 iulie 2017, Tribunalul Militar Bucureşti a decis: „admite plângerea petenţilor Buirencu Nicoleta (n.r. supravieţuitoare), Sarkany Mariana (n.r. mama Nicoletei Cengher), Cengher Nicolae, Sarkany Ferencz-Arpad şi Sarkany Ferencz-Arpad - prin reprezentant legal Sarkany Mariana, în contradictoriu cu intimaţii plt. maj. Abduraman Iugel, plt. maj. Costea Daniel, plt. adj. Zaruha Adrian, plt. maj. Dinu Constantin, plt. maj. Băluţă Constantin, plt. maj. Spânu Petrică Nicu, plt. adj. Şerban Aurel, plt. adj. Idriş Geaner, plt. maj. Bechi Traian, plt. maj. Lică Cosmin Mihai, col. Ion Vlăduţ, lt. col. Palaghioi Radu, mr. Vârtej Iulian, lt. col. rez. Iliescu Mircea Dan, cpt. rez. Nicolae George şi plt. adj. rez. Mandache Alexandru (toţi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al Judeţului Constanţa), împotriva soluţiei de clasare dispusă prin ordonanţa din data de 17.02.2017 în dosarul penal nr. 693/P/2015 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti şi menţinută prin ordonanţele nr. 13/II/2/2017 şi nr. 14/II-2/2017, ambele din data de 10.04.2017 ale prim-procurorului militar din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti“.
 
Pe cale de consecinţă, judecătorii militari din cadrul Tribunalul Militar Bucureşti au desfiinţat „soluţia de clasare dispusă prin ordonanţa nr. 693/P/2015 din 17.02.2017 emisă de procurorul militar al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti şi trimite cauza la procurorul militar al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti pentru a completa urmărirea penală“.
 
Reamintim că Dosarul Beirut a fost instrumentat de Mihai Eduard Ilie, procuror din cadrul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, Biroul de Criminalistică. Odată cu trimiterea în judecată, magistratul a dispus şapte disjungeri, una dintre ele fiind declinate către Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, în vederea efectuării urmăririi penale cu privire la intervenţia pompierilor militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea“.
 
Oficial, la data de 5 aprilie 2014, la ora 22.40, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea” a fost anunţat prin Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 de izbucnirea incendiului la restaurantul Beirut, aflat pe bulevardul Tomis, din municipiul Constanţa. Patru minute mai târziu (22.44), la faţa locului au ajuns trei autospeciale de stins incendii de la Detaşamentul Constanţa Oraş. Deoarece la sosirea forţelor de intervenţie incendiul era generalizat, au fost chemate în sprijin autospeciale din alte subunităţi ale ISU Dobrogea, însumând un număr de nouă autospeciale de intervenţie şi trei ambulanţe SMURD.
 

Ce i-a împiedicat pe pompieri

 
„Misiunea pompierilor s-a dovedit a fi îngreunată de vizibilitatea redusă cauzată de fumul dens, de condiţiile meteorologice nefavorabile (vânt extrem de puternic), precum şi de existenţa unei cantităţi mari de materiale combustibile la interior. Din nefericire, în urma incendiului s-au înregistrat şapte victime, dintre care trei au decedat şi patru au fost intoxicate cu fum. Cele patru persoane intoxicate au primit îngrijiri medicale de specialitate, una dintre ele fiind transportată la Bucureşti cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie”, conform ISU.
 

Pompierii au fost obligaţi să ocolească zona restaurantului Beirut, pe bulevardul Mamaia, pentru că strada Tudor Vladimirescu era blocată de maşini. Acestea au fost parcate „după ureche” de cei care participau la un concert susţinut în Legendary Pub, local distrus, de asemenea, de incendiul mai sus precizat.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Retrospectiva insolvențelor la Constanța! Cele mai importante decizii ale anului 2023

21 Dec 2023 1361

Dosarul Beirut nu se va rejudeca!

11 Nov 2023 790

Dosarul Beirut - Curtea de Apel Constanța a admis în principiu contestaţia în anulare formulată de un inculpat

02 Oct 2023 962

Dosarul care a cutremurat Constanța s-ar putea rejudeca! Totul se decide luni, la Curtea de Apel

01 Oct 2023 945

Explozia din Crevedia, în atenția specialiștilor de la INSEMEX Petroșani! Ce tragedii au investigat la Constanța

28 Aug 2023 1317

Judecătorii explică de ce a intrat în insolvență Middle East Parteners SRL, firma pe care a funcționat restaurantul Beirut, din Constanța

07 Jul 2023 1420

Middle East Parteners SRL a intrat în insolvență! Firma care a deținut unul dintre cele mai cunoscute restaurante din Constanța

08 Jun 2023 1476

Dosarul restaurantului Beirut, din Constanța, aproape de rejudecare! Cererea, admisă în principiu

19 May 2023 1398

În 2014, o tragedie a îndoliat Constanța! Firma care a deținut unul dintre cele mai cunoscute restaurante din oraș ar putea intra în insolvență!

24 Feb 2023 3679

Judecător nou la Tribunalul Constanța! Iată cine este și ce dosare cunoscute a judecat

20 Jan 2023 2690

Se cere rejudecarea dosarului „Beirut“! Când s-ar putea pronunța Curtea de Apel Constanța

10 Jan 2023 1456

Se cere rejudecarea celebrului dosar penal „Beirut“!

22 Aug 2022 2021

Legături cu celebrul dosar al restaurantului Beirut! G.N.K. Shipping & Trading LD SRL a intrat în faliment

08 Aug 2022 1337

Ruinele fostului Restaurant Beirut din Constanța au început să dispară (GALERIE FOTO)

14 Jun 2022 2467

Constanța George Karam, fostul patron al restaurantului Beirut, a murit!

16 May 2021 6327